Cătălina Grama (Jojo), Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, George Mihăiţa, Ion Riţiu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru sunt doar câteva dintre marile nume ale scenei romaneşti care vor putea fi admirate mâine seară la premiera filmului „Ultimul corupt din Romania”, atât în lumina reflectoarelor cât şi pe marele ecran.
Printre vedetele care vor saluta lansarea filmului „Ultimul corupt din România” în cinematografe se numară şi Nicoleta Luciu, care va fi prezentă la eveniment alături de sora sa, Iuliana, Adela Popescu, Radu Vâlcan şi Dana Rogoz, precum şi alţi invitaţi surpriză. De asemenea, nerăbdători să participe la premirea de gala a filmului la care şi-au adus contribuţia sunt şi realizatorii lungmetrajului, în frunte cu regizorul Sergiu Nicolaescu şi scenaristul Adrian Lustig, urmaţi cu măiestrie de Viorel Sergovici (director de imagine), Mihai Orăşanu (sunet), Niţă Chivulescu (montaj) şi Radu Corciova (scenografie).În contextul în care Poker a fost vizionat de aproximativ 25.000 de spectatori şi a devenit una dintre cele mai de succes premiere româneşti ale anului, încurajat dar şi alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeaşi temă, Sergiu Nicolaescu a considerat firească o continuare a filmului din 2010, pe care a denumit-o „Ultimul corupt din România”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!