Szobi Cseh este internat la spitalul Fundeni din cauza complicaţiilor apărute în urma cancerului la coloană, boală pe care încearcă s-o învingă, dar fără ca foştii săi prieteni de pe platourile de filmare să aibă vreo idee despre drama prin care trece fostul cascador de legendă al filmului românesc. „Sunt de cinci zile internat la spitalul Fundeni. Din cauza stresului, boala s-a întors şi nu mă simt bine deloc. Sunt sub tratament. Sunt multe ravagii care rămân după radioterapie şi după citostatice şi sunt afectate mai multe organe: ficat, rinichi, plămâni.”, a declarat pentru „ring„, Szobi Cseh.
Fostul cascador are nevoie de un tratament special, dar pentru care, din păcate pentru el şi pentru familia sa, nu are bani. „Trebuie să încep un nou tratament, pe care trebuie să-l găsesc singur, dar nu am bani. Am intervenit, am vorbit, însă nu s-a rezolvat nimic. Şi nici nu e vorba de aşa mulţi bani. E vorba de 1600 de euro, costul tratamentului, şi nu pot să mi-l asigur. Nimeni nu mă ajută, aşa că mă chinuiesc, cerşesc patru- cinci pastile de colo, trei pastile de dincolo. Fac rost de pastilele astea şi stau cu emoţii că nu-mi ajung. Asta e România! Am ridicat în picioare lumea în Europa şi uite ce se întâmplă! Să nu mi se dea posibilitatea să fac tratament pentru 1.600 de euro? O ţară întreagă să nu aibă banii ăştia? Nu interesează pe nimeni”, s-a destăinuit Szobi Cseh.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_87bb815a6d0c72b35e571380eab69b79.jpg)
Aflat la necaz, cel supranumit „Buză de iepure” se pare că a fost şters de mult din memoria foştilor săi colegi. „Nu m-au vizitat prietenii. Nici măcar nu m-au sunat să vadă ce fac. Doar familia este aici încontinuu, de cinci zile de când sunt internat. Mai bine mor aici, pentru că nu mai pot. Să reglezi şi să repari tot ce se distruge în urma tratamentului cu citostatice şi cu radioterapia e mai greu”, a încheiat cascadorul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6fa9ba088b3186d602765e49832715c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c182ba7f889179c8a143835049c324c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bad5579c4dd18a16e8cc8b162fb54aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_be86e9e1408e2f32e00bc45751b8fc10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_de5b3d416f972ef2b6a4fb06c9f00639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_feb1525ab82d1fac331dfe62391d7701.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_75298abd58427cd0486b0c0156d7ce90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ca9c2d1ea3a156bc21adfcc70d73417c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_597a00028426f25cd46fa3591de0bdc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7642283fc1ace1b1d103a07fbf0e5c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_89cdc8b44a079700b7ffcb419b4d108e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5c5363d75cb51095e856e3f050fb0149.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.