Nu vrea să-l ducă pe fiul lor la cimitir

Mormântul aviatorului-erou e supravegheat de angajaţii cimitirului: “Paznicii au avut grijă să nu dispară nici o coroană de pe mormânt”, ne-a mai precizat bărbatul.
Vremea primăvăratică a topit şi ultimul petic de zăpadă, iar dintre mormanele de flori ofilite ies la suprafaţă numeroasele mesaje scrise pe eşarfe de cei care i-au adus lui Adrina Iovan un ultim omagiu, în ziua înmormântării.
Fiica pilotului, Irina (30 de ani), a mai rămas în ţară doar două săptămâni după trecerea în nefiinţă a tatălui ei, pentru că a fost nevoită să se întoarcă la serviciu, la Nisa, unde lucrează ca manager la un hotel.
Albert, fiul de şapte ani al lui Iovan şi al Romaniţei, încă nu a văzut mormântul tatălui său şi, conform unor apropiaţi ai familiei, mama lui nu intenţionează să-l ducă prea curând la cimitir. Iovan a încetat din viaţă pe 20 ianuarie, când avionul pilotat de el s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. În acelaşi accident a murit şi studenta Aura Ion. Ceilalţi cinci însoţitori, patru medici şi copilotul, au supravieţuit.

Locul tragediei din Apuseni, «atracţie turistică»

La aproape o lună de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni, locul prăbuşirii avionului a devenit o “atracţie turistică” pentru cei care vin în comuna Horea, în vizită.
Un gropar din Cimitirul Belu Catolic a făcut dezvăluiri pentru Libertatea: «Romaniţa aprinde mereu lumânări la mormântul lui Adrian Iovan»
Potrivit alba24.ro, turiştii care ajung în zonă urcă cei 13 kilometri până pe munte, la locul unde s-a prăbuşit aeronava medicală şi aprind o lumânare la troiţa ridicată de sătenii din Horea, în memoria pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion.

IMG_1349_01.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.