Cu toate că la început susţinea sus şi tare, la toate posturile, că sentimentele dintre Victor şi roşcată sunt curate şi intense, după scandalul escapadei de la Paris şi veştile despre divorţ, Vlădău îşi spune adevăratul punct de vedere.
Modelul a postat în repetate rânduri, pe pagina lui de Facebook, mesaje clare prin care lăsa să se înţeleagă că, din punctul lui de vedere, relaţia lui Victor cu Bianca trebuie să se încheie repede şi, chiar nu ar fi trebuit să existe.
Despre ostilitatea cu care Bogdan Vlădău a privit mereu legătura dintre Slav şi roşcată a vorbit şi Cătălin Botezatu care, deranjat de faptul că modelul a declarat că relaţia designerului cu Anda Adam nu va rezista, a ales să îl dea de gol. Astfel că, într-o declaraţie pentru ziarul „ring„, Botezatu a susţinut că Vlădău se preface atunci când spune că viaţa lui Victor cu Bianca este numai lapte şi miere şi că, în realitate, crede cu totul altceva:
Bogdan uită că acum o lună de zile, când eram împreună în avion, mi-a spus că nu înţelege ce l-a apucat pe prietenul lui cel mai bun să o ia de nevastă pe asta! Se întorcea din vacanţă, chiar la începutul lui septembrie. Victor nu Îl sunase o lună de zile, iar Bogdan l-a sunat la întoarcerea lui. Mi-a zis „nu ştiu ce are şi ce dracu l-a apucat!”. Şi asta spunea el, care este cel mai bun prieten al lui.”, a declarat Bote.
 
 

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
HOROSCOP
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
Știrileprotv.ro
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)