Recent, vedeta a prezentat publicului o carte de poezii, „Eliada”, care poartă atât semnătura ei, cât și a lui Dan Elias, nimeni altul decât vărul prezentatoarei de la PRO TV.

O echipă Libertatea a fost prezentă la evenimentul de lansare și a stat de vorbă cu Neti Sandu atât despre carte, cât și despre viața ei.

Vedeta PRO TV, carte de poezii alături de vărul ei

„Daniel mi-a zis la telefon că se gândește, din volumele pe care mi le-a dat de-a lungul timpului, dacă aș vrea să le parcurg și să fac o ediție cu cele mai frumoase 100 de poezii. Ce putea să fie mai ușor? Și le-am luat pe toate la rând și după aceea am început să-mi notez notițe peste notițe.

Cred că erau aproximativ 500 și ideea era că trebuia să le sortez în așa fel încât în primul rând să fie cele mai frumoase. Deci trebuia să le parcurg pe toate, trebuia să-mi notez… Și îmi notam alături: asta mai la început, asta mai la mijloc… Îmi făceam eu tot felul de categorii. Și după mai reveneam… Deci le-am luat: când începe un vers, știu cum se termină… Deci atât de mult! După aceea, când am văzut că e treabă serioasă, nu numai că îmi aleg eu și bifez acolo, pentru că după aceea trebuia să le pun într-o ordine…

Și atunci, după vreo lună sau două de făcut asta, am luat foi A4, le-am împărțit în două și am început să scriu: pagina 80, adică poezia de acolo. Că nu mă apucam… La început am vrut să scriu, scoteam citate, am citate întregi… Apoi mă gândeam: unde le bag? Adică să fac altă carte cu citate? Ce-i asta? Nu, gata. Delete! Și după aceea mi le-am aranjat pe pagini. Deci nu era poezia, era pagina. Și le-am așezat eu așa și după aceea am zis: «Acum trebuie să am una de atac, știi, cu care să încep volumul». După aia zic: «Dar trebuie să am și una de încheiere». Și după aia, când ajungeam la final, mai găseam încă cinci care erau bune de încheiere! Pe care să o aleg? Aia devenise problema!

Și după aceea, în timp ce scriam, mă gândeam: «Asta o bag în prefață, asta o bag în postfață, coperta patru…»! Că nu erau destule coperți la final, ca să scriu eu câte am de scris. Și după aceea, când am ajuns la momentul potrivit să fac prefața, mă gândeam și cum încep, că eu nu știu cum încep… Adică eu înțeleg conținutul, știu ce am de spus, dar acum apare întrebarea: «Și eu ce fac? Spun cum am scris eu sau vorbesc doar despre el? Eu acum trebuie să mă hotărăsc. Sunt eu care scriu sau eu scriu despre el? Ce să înțeleagă cititorul?».

Și după aceea l-am întrebat: «Uite, eu vreau să scriu despre tine și la final să spun niște concluzii». Adică ideea era să-l descriu, cum îl văd eu pe el, ca să-l prezint cititorului. Și la final să spun concluziile mele de cititor care a făcut asta. Așa am gândit eu! Și tot făcând exercițiul ăsta, mi-am dat seama că nu știu cum «să atac». Ce să scriu la început? Cum să-l încep? Și am început eu timid să-mi fac o schemă, o schiță, cum aș începe, pe care aș fi putut să o rescriu. Și zic: eu i-o arăt! Că n-are rost să merg pe ea, dacă el zice că nu. Doar el simte, el știe ce trebuie să scrie omul, că el a mai făcut asta.

Și după ce a citit, a început să zică: «Nu se poate»! Mi-am zis: «Să vezi ce dă cu mine de pereți acum». M-am speriat, că mă așteptam la orice… Îți dai seama că nu aveam instrument de măsură pentru asta… Și el zice: «Este extraordinar, că tot așa mi-a făcut o prefață Daniela Crăsnaru la un volum din tinerețe»! Mi-am zis: «Doamne, nu pot să cred».

Eu am făcut critică literară și tot ce trebuie în facultate, dar una e să citești ce a făcut altul și alta e să trebuiască să faci tu asta. Și așa a ieșit cartea până la final, pentru că ne-am dat suficiente motive să ne admirăm unul pe altul. Și el mi se pare foarte talentat”, a spus Neti Sandu pentru Libertatea.

Neti Sandu și Alice Kapelovies, nepoata eiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Întrebată cât a durat de când a început să aleagă poeziile și până când cartea a ajuns pe piață, Neti Sandu a precizat că a fost nevoie de nouă luni.

„E o creație, a durat nouă luni. Ne-am admirat tot timpul unul pe celălalt, el prin ce scria, eu prin ce descopeream. Au și fost momente critice, când nu m-am priceput și pur și simplu mă blocam când îmi spunea că trebuie să aleg titluri. Adică una e să te aștepți la așa ceva și toate astea mi-au ieșit ușor, pentru că le-am anticipat. El nu mi le ceruse, dar eu, pe măsură ce scriam, îmi făceam tot felul de planuri, scheme, cum să duc totul mai departe. Adică fiecare etapă mă ducea la altă etapă, nu îmi spunea el.

Și eu, pe măsură ce citeam o poezie, așa vedeam filmul. Și alături scriam desen. Și știam cum o să arate desenul. Pentru că vărul celălalt, fratele lui, a vrut să facă desenele. Dar nu s-a mai putut, pentru că s-a îmbolnăvit mătușa mea. Și nu i-a fost bine, așa că nu am vrut să-l forțăm. Și atunci am rămas fără desene. Pentru că ieșeau mai multe desene decât versuri. I-am zis: «Dragă, trebuie să facem altă carte. Una despre tine, cât ești de nebun, de deștept ce ești».

Era foarte frumoasă cartea dacă avea și desene. Dar după aceea m-am gândit că trebuie fiecare să-și facă desenele lui când citește poezia. Și a fost mai bine așa. A fost drăguț că doamna Vero, care ne-a făcut coperta și tehnoredaptarea, a ținut foarte mult să fie numele meu mai mare decât al lui și nu ne-am înțeles, eu n-am fost de acord să scrie mai mare numele meu decât al lui. Dar nu s-a putut, până la urmă au avut o putere de convingere atât de puternică și m-au rugat să renunț. Și atunci am zis: «Dacă e atât de mare lupta, bine»! Nu voiam, pentru că nu e cartea mea. E a lui! Dar ei au vrut ca un semn de recunoștință”, a adăugat vedeta de la PRO TV.

Neti Sandu, vacanță în Veneția

Neti Sandu ne-a vorbit și despre planurile de vacanță pe care le are, afirmând că urmează să plece în Veneția alături de nepoata ei.

„Mă duc la Veneția! Așa am zis, să ne ducem la Veneția. Și după aceea, nu știu, nu cred că mă duc la mare. Poate la munte. Îmi place să mă duc în apă, dar am fost anul trecut, n-am stat la nicio plajă, nimic. Și nu mai e frumos la mare… Nu știu… În Veneția plecăm de pe 22 până pe 28 iunie, mi-am luat concediu”, a încheiat Neti Sandu interviul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.