Două cicatrici, fiecare de câte 15 centimentri, sunt şi acum semnele care-i amintesc Andreei Marin faptul că şi-ar fi putut pierde viaţa, dacă medicii nu ar fi salvat-o la timp. Relatările vedetei tv, despre cele două sarcini extrauterine, cu cei doi foşti soţi ai săi, Cristian Gheorghiţă şi Ştefan Bănică junior, despre care însăşi Zâna a vorbit în cartea sa, ”Preţuieşte viaţa” au fost de-a dreptul uluitoare.
”«Aveţi un litru de sânge în abdomen. Socotiţi dumneavoastră dacă e grav sau ba. În maximum o jumătate de oră trebuie să fiţi pe masa de operaţie». Daca nu… muriţi, domnişoară. (…) M-am trezit pe un pat de spital”, povestea Andreea Marin despre primul astfel de moment de cumpănă. Istoria avea să se repete câţiva ani mai târziu.
„Chiar de ziua mea, eram pe masa de operaţie şi, pentru prima oară după foarte mulţi ani, simţeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină. În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani (…) O nouă tăietură de 15 centimetri s-a suprapus peste vechea cicatrice. Când am deschis ochii după operaţie, primele cuvinte pe care le-am auzit au fost: «Ți-am spus că o să fie bine». Medicul mi-a confirmat: «Eşti norocoasă»”.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Un cuplu a făcut o descoperire sinistră după ce s-a mutat în casă nouă. Ce se ascundea sub podea: „Cum vă descurcați cu fantomele”
FANATIK.RO
Un cuplu a făcut o descoperire sinistră după ce s-a mutat în casă nouă. Ce se ascundea sub podea: „Cum vă descurcați cu fantomele”
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Știrileprotv.ro
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă