Viața cu 26 de kilograme în minus. Cântăreața Angela Rusu a aruncat 25 de saci cu haine după ce a ajuns de la XL la S/M

Peste câteva zile Angela Rusu va împlini 46 de ani, însă susține că se simte ca la 20. Cântăreața de muzică populară recunoscută ca fiind solista preferată a lui Traian Băsescu, după ce a cântat la nunta Elenei Băsescu, a reușit să slăbească 26 de kilograme în numai doi ani.

Deși s-a vehiculat că a apelat la o operație de mișcorare a stomacului, solista a afirmat că a ajuns la 67 de kilograme cu ajutorul unui program de slăbit foarte bine pus la punct.

Viața cu 26 de kilograme în minus. Cântăreața Angela Rusu a aruncat 25 de saci cu haine după ce a ajuns de la XL la S/M

„Nu, nu mi-am tăiat stomacul așa cum ar crede unii. Eu nu sunt de acord cu astfel de intervenții. Am slăbit cu ajutorul unui program personalizat. Am fost la medicul nutriționist Oana Munteanu din Oradea, împreună cu soțul meu, ne-am făcut amândoi analizele, și în urma unei consultații amănunțite, ne-a făcut diete personalizate. Spre exemplu nu pot da dieta mea alte persoane pentru că s-ar putea să-i facă rău. Se desfășoară etapizat, trei mese fixe din 5 în 5 ore, iar din alimentație am exclus citricele, pastele și cartofii, alimente care nu îmi făceau bine. Beau zilnic 2,5 litri de apă și mă simt foarte bine. Eu am slăbit 26 de kilograme, iar Marius, soțul meu, a slăbit 19. Mă simt excelent, de parcă am întinerit cu 20 de ani. Înainte aveam dureri groaznice la coloană, dormeam prost, eram foarte umflată. Acum toate funcțiile s-au reglat”, a spus Angela.

Citeşte şi:

Ungaria respinge solicitarea UE de a-și deschide granițele pentru țări din afara blocului comunitar, cu excepția Serbiei

TAROM operează, începând cu luna iulie, zboruri către Constanța cu plecare din Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea

Sorina Pintea scapă de controlul judiciar în dosarul de corupţie. Fostul ministru al sănătății, acuzat de luare de mită

Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
PARTENERI - GSP.RO
Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
Horoscop 8 august 2020. Capricornii trebuie să se ocupe de familie, să facă ceea ce le face plăcere
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2020. Capricornii trebuie să se ocupe de familie, să facă ceea ce le face plăcere
RECOMANDĂRI