La 12 ani de când și-a făcut debutul în telenovela ”Lacrimi de iubire” și la șapte ani de la ultima sa apariție, în ”Iubire și onoare”, Augustin Viziru s-a întors în echipa care i-a dat șansa să devină unul dintre cei mai apreciați actori ai tinerei generații.
Mai precis, acesta a fost cooptat în primul serial românesc făcut cu telefonul mobil și o are ca parteneră, în ”O grămadă de caramele”, tot pe Doinița Oancea. Actorul se declară foarte fericit că a revenit în echipa Ruxandrei Ion și face o declarație de dragoste surprinzătoare.
”Sunt foarte bucuros că fac parte din proiectul ăsta, că o să ne reactivăm cu seriale spectaculoase, așa cum v-am obișnuit. Fac ce-mi place și mă simt foarte bine. Nu am avut pauze mari, am jucat și în serialul Umbre, la HBO, în ambele sezoane. Am făcut și film de lung metraj, cu Iura Luncașu. Am fost activ. Dar atmosfera pe care o găsesc aici, alături de doamna Ruxandra, și tot ce înseamnă trustul ei, nici pentru toți banii din lume, dacă aș putea să mă duc în altă parte, nu ar conta..Atmosfera e atât de plăcută, fiecare știe ce trebuie să facă, știe când să tacă”, a mărturisit actorul pentru Libertatea.
A renunțat la un hobby mai vechi
De dragul cinematografiei și a noilor proiecte tv, alături ed echipa pe care o îndrăgește atât de tare, Augustin Viziru a renunțat la una dintre marile sale pasiuni, biliardul. Mai precis, actorul și-a dat demisia de la clubul unde lucra.
”Mai ales acum, că am început să lucrez la proiectele astea, nu mai am timp de biliard. Ar fi trebuit să stau în permanență acolo. Și nu mai am cum. Am renunțat. O să mă axez pe ce-mi place cel mai mult să fac, adică să joc”, a declarat acesta pentru Libertatea.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor. ”Obosesc foarte repede”