Nepotul lui Ștefan Bănică

Nepotul lui Ștefan Bănică, Răzvan Bănică, a ales, încă de la 14 ani, când avea o emisiune la TVR, să urmeze și el o carieră artistică. Și se pare că acesta se află pe drumul cel bun. Sâmbătă, el va juca rolul principal, pe cel al prințului Hans, în ”Frozen. Regatul înghețat”, asta după ce a mai avut câteva apariții secundare, și-n telenovele. ”Normal, doar e nepotul lui Ștefan Bănică iar acesta îl ajută”, au sărit cârcotașii. Nimic mai fals, însă. Răzvan a mărturisit că Ștefan l-a influențat într-un mod pozitiv, dar doar ca model, de la care a avut ce învăța.

”M-a influențat într-un mod inconștient, asta pentru că l-am admirat dintotdeauna pentru actorul și cântărețul care e. Nu i-am cerut sfaturi, pentru că-i respect programul foarte încărcat, drumul lui, la fel cum eu imi doresc sa-mi aleg propriul drum. Numele de Bănică e unul cu greutate, care atârnă greu dar îmi face cinste. S-a vehiculat că relația de rudenie mi-ar influența cariera și nu-i deloc așa. Eu încerc să vorbesc prin prestațiile artistice, lumea vreau să mă cunoască prin ceea ce fac pe scenă și să mă judece în consecință. Tot ce am făcut a fost pe propriile forțe, încercând, mergând la castinguri. Pe unele le-am luat, pe altele nu. Nu poți cumpăra publicul, să spui eu vin din parte nu știu cui. Cine va face asta, va avea doar succes pe moment.Eu vreau să-mi clădesc o carieră pe termen lung”, a declarat Răzvan Bănică pentru Libertatea.

S-a întâlnit și cu Lavinia, la evenimente

Nepotul lui Ștefan Bănică a recunoscut că a trecut mult timp de când nu s-a mai întâlnit cu acesta:

”Nu știu să zic când ne-am văzut ultima oară. A trecut multă vreme”.

S-a întânit și cu Lavinia, iubita actorului, dar doar la evenimente. Altfel, întrebat dacă i-a propus lui Ștefan Bănică să facă un duet muzical, Răzvan a răspuns:

”Nu-mi permit. Sunt la început de drum și nu cred că ar fi o abordare corectă și onestă din partea mea”.

Foto: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

Nepotul lui Ștefan Bănică are un rival de temut la inima iubitei sale! Acesta e tăietor de lemne!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.