VIDEO EXCLUSIV/După 15 ani și mai multe proiecte eșuate, Dana Rogoz împarte ÎN SFÂRȘIT scena cu mentorul ei!

Comentează
Arhiva foto

Dana Rogoz a debutat sub bagheta magicianului de la Abracadabra, iar de-a lungul anilor, legătura dintre ea și celebrul Marian Râlea a fost una foarte strânsă.

După ce proiectul “Abarcadabra” s-a încheiat, cei doi au colaborat de-a lungul anilor în diverse seriale, iar destinul i-a adus împreună, de câteva ori, și în teatru. Deși bucuria a fost imensă de fiecare dată când au aflat că s-au ivit astfel de ocazii, Dana Rogoz și Marian Râlea nu au apucat să joace împreună în fața spectatorilor. Din diverse motive, piesele au fost suspendate, fiecare continuându-și separat proiectele. Iată că după 15 ani, așteptarea a luat sfârșit, iar mentorul și eleva lui joacă împreună în “Mecanica inimii”, un spectacol de excepție din a cărui distribuție mai fac parte Maia Morgenstern și Marius Manole.

Arhiva foto

“La începutul carierei îmi spunea să nu fac actorie, pentru că este o meserie graoznică și îngrozitor de grea, ca să mă facă să sufăr și evident că nu l-am crezut! Voia doar să mă ambiționeze și să mă facă să caut mai adânc așa răspunsurile pentru care aleg această meserie, iar acum, pentru că am ales-o și pentru că ne întâlnim pe scena teatrului, este un actor extrem de generos, extrem de talentat și are întotdeauna sfaturile cele mai bune înainte de fiecare reprezentație. Este primul proiect teatral și e prima oară când ne suim din nou pe scenă, după 15 ani”, ne-a mărturisit Dana Rogoz.

“Este un reper în viața mea”

Practic Dana Rogoz a crescut sub ochii lui Marian Râlea. El este omul care a influențat-o și datorită căruia este actriță. Îl numește cu mândrie mentorul ei. “Mi-a fost ca un tată și a fost și este ca un sprijin, chiar dacă uneori nu vorbim la fel de des la telefon. Din toate punctele de vedere, Marian este acolo, un reper în viața mea”, a conchis ea.

Foto: Gabriel Pătruț

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă