Primul serial muzical românesc, ”€œPariu cu viata” se înscrie pe un trend ascendent al producţiilor de acest gen din întreaga lume, precum ”Glee”, ”€œRebelde”, ”€œBritannia High”, care au înregistrat audienţe spectaculoase, s-au transformat în adevărate fenomene pop-culturale şi au generat isterie în rândul fanilor de pretutindeni.
”€œPariu cu viaţa” este o producţie dedicată tuturor vârstelor, de la copii la adolescenţi, de la tineri la părinţi. Prin subiectul abordat şi personajele prezentate noul serial difuzat de Pro TV reprezintă un portret al societăţii, o producţie în care se vor regăsi atât tinerii, cu visurile şi problemele lor, cât şi cei maturi, cu împliniri sau drame.
Cei 20 de adolescenţi care fac parte din ”€œLa-La Band”, noii RBD ai României, au fost aleşi din 30.000 de tineri înscrişi la castingul organizat de MediaPro Pictures în lunile decembrie şi februarie. Ei sunt: Dorian Popa, cel mai sexy membru al trupei, Alina Eremia, Sore Mihalache, Cristina Ciobanasu, Bubu Cernea,  Andrei Ştefan, Rafael Tudor, Vlad Gherman, Alexia Talavutis, Monica Odagiu, Costin Cambir, Gloria Melu, Dima Gheorghiţa Trofim, Gabi Ciocan, Bianca Dragomir, Oana Stancu, Andrada Popa, Mihai Mititescu, Sali Levent şi Georgiana Drumen.
www.protv.ro Primul lor hit, „Stage of Joy”, cu un sound pop-rock, compus de Ionuţ Radu, poate fi ascultat la radiouri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.