Incidentul a avut loc în timpul concertului KROQ Acoustic Christimas, organizat în Los Angeles. Josh Homme, solistul trupei Queens of the Stone Age, a fost filmat în timp ce o lovește pe fotografă. Imaginile au fost publicate de fotografa Chelsea Lauren pe contul ei de Instagram. Ea îl acuză pe solist că a fost acest gest intenționat.

„L-am văzut că vine și am făcut mai multe poze. S-a uitat direct la mine, și-a dus piciorul în spate și m-a lovit în față”, a spus fotografa, care a spus că va depune o plângere la poliție. Ulterior, solistul trupei Queens of the Stone Age și-a cerut scuze. El a spus că a fost vorba despre un accident.

Noaptea trecută, pe când eram absorbit de recital, am dat peste lumini şi mai multe echipamente aflate pe scenă. Astăzi, mi-a fost adus la cunoştinţă că asta a inclus şi un aparat foto ţinut de fotografa Chelsea Lauren. Nu am vrut şi îmi pare rău. Nu aş face rău intenţionat nimănui care lucrează sau participă la un show al nostru şi sper că Chelsea îmi va accepta sincerele scuze”, a scris el într-un mesaj.

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi

Nu este pentru prima oară când Josh Homme este criticat pentru comportamentul său. În 2008, el a amenințat un fan că-l va lovi, înainte să arunce o sticlă în direcția sa.


Citește și: „Români până la moarte”, serial Libertatea.ro. Umilință și corpuri care zac în morgile din Spania și Italia


Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.