Previziuni astrologice pentru perioada 14 – 20 aprilie 2018. Luna Nouă în Berbec, Soarele va intra în zodia Taurului

Varsator

În primele ore ale zilei de 14 aprilie, context astral nesemnificativ. Între 14 aprilie, după ora 06:26′, și dimineața zilei de 16 aprilie, schimburile de idei și dialogurile tind să degenereze în conflict. Nativii nu prea au măsură și ripostează disproporționat. Chiar dacă, pe fond, au dreptate sau sunt motivați să riposteze, totuși, felul în care se vor exprima nu va fi acceptat de către cei vizați. Pe 16 aprilie, când va avea loc Luna Nouă în Berbec, nervozitatea Vărsătorilor va atinge cote maxime. Pe acest fundal astral nu sunt indicate deplasările în timpul cărora se pot produce incidente și conflicte cu autoritățile rutiere și nu numai. Context extrem de prost pentru examene și verificarea cunoștințelor. Între 16 aprilie, după ora 11:51′, și 18 aprilie, la prânz, dorință de calm și echilibru familial; nativii vor dori să se retragă în tihna căminului pentru a se reechilibra. Pe 16 aprilie, la ora12:21′, Mercur va reveni la mișcarea directă dar nu va face decât să susțină și mai intens controversele și disputele ivite în această perioadă. Pe 17 aprilie, Kiron va intra în zodia Berbecului și îi va influența în mod special pe cei născuți între a) 1 aprilie – 18 octombrie 1968; b) 30 ianuarie 1969 – 18 martie 1969 pe sectorul casei a III-a a comunicării, a educației (mica școlaritate), a deplasărilor de scurtă durată sau pe distanțe mici, a asimilării și transferului de idei și cunoștințe (inclusiv examene). Între 18 aprilie, după ora 15:03′, și după-amiaza zilei de 20 aprilie, superficialitate afectivă. Pe 19 aprilie, Saturn va intra în mișcare aparent retrogradă, marcând, până pe 7 septembrie, casa a XII-a, fără a complica mai mult decât a făcut-o până acum sectorul mister al vieții, acționând în planul sănătății în funcției de harta natală. Pe 20 aprilie, Soarele va intra în zodia Taurului și va intensifica dorința Vărsătorilor de a spori confortul și beneficiul patrimonial și/sau locativ. Din 20 aprilie, după ora 17:27′, posibile stări proaste organice pe fond metabolic, digestiv.

Alege altă zodie