Avem emoţii înainte de a face sex cu o parteneră nouă

Da, e adevărat: noi, bărbaţii, ne gândim mai mereu la sex. Iar când vedem în faţă noastră un decolteu generos, nici nu ne mai interesează cine e sau cum arată „posesoarea” – din partea noastră, ar putea avea trei ochi şi un chihuahua pe cap. Cu toate acestea, în momentul în care chiar se pune problemă să ajungem în pat cu o parteneră nouă… lucrurile se schimbă. Pulsul nostru o ia razna şi facem tot felul de chestii ciudate. Suntem în stare să facem flotări şi-n somn, bem suc de ananas în cantităţi industriale (se spune că îmbunătăţeşte gustul spermei) şi luăm la rând toate articolele de pe internet care conţin cuvântul „cunnilingus”. însă când femeia stă goală în faţă noastră, ne simţim la fel de nesiguri că prima data. Oare să-i masez puternic sânii, cum îi plăcea fostei sau să încerc ceva nou? Un singur lucru e clar: ţipă vrea o partidă bună de sex. Preferabil, cu multiple orgasme. Vrea un armăsar, nu un papă-lapte? Dar, ăăh… ce înseamnă să fii un armăsar? Să sări pe ea că un animal sau să o mângâi tandru? Poziţia misionarului sau doggy-style? Prin „sex bun” înţelegem la fel de puţin că prin „seara romantică”. „Bine”, „frumos” – ce înseamnă toate astea? Un singur lucru e tot ce ştim: a două zi, ea îi va poveşti totul prietenei ei. Evident, niciunul dintre noi nu vrea că asta să reprezinte momentul umoristic al zilei. Oare e atât de greu să ne oferiţi câteva semne de încurajare (să ne mângâiaţi tandru pe păr, să va uitaţi în ochii noştri astfel încât să ne dăm seamă că va simţiţi bine cu noi)? Cu siguranţă, va gândiţi că sunt un „exemplar” mult prea agitat. Ei bine, mergeţi în cea mai apropiată librărie şi număraţi câte cărţi cu sfaturi sexuale pentru bărbaţi există. Exact, niciuna!
Mai multe pe e-joy.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.