Doar o săptămână ne desparte de o nouă ediție a primului și celui mai curajos festival de teatru independent din România, Undercloud! Este o ediție specială nu doar pentru că are un număr frumos ci mai ales deoarece, anul acesta, constrângerile financiare (anume lipsa oricărei susțineri financiare din partea instituțiilor publice de cultură) au generat și un efect extrem de bun: o selecție încă și mai riguroasă a unor spectacole care au toate șansele să vă rămână în suflet și în minte.

Pentru voi, fidelii acestui festival, care știți deja de niște ani că veți găsi în acest festival multe spectacole provocatoare de gânduri și emoții puternice și autentice și povești de teatru din cele mai inedite, dar și pentru voi – cei care încă nu ați prins gustul și starea Undercloud, sau care aveți încă reticențe față de teatrul independent: între 23 și 30 august, la Muzeul Țăranului Român, Undercloud vă oferă peste 30 de spectacole, performance-uri și workshop-uri alese cu grijă dintre zeci de producții propuse. Multe sunt subiectele abordate în aceste spectacole, dar pentru că este ediția a 12-a, iată 12 teme (noi le spunem experiențe 😊 ) pe care le puteți descoperi în tot atâtea spectacole din programul ediției de anul acesta.

  1. Râsul ca terapie, la workshop-ul „Tu și râsul. Actorie și voie bună”, conceput și coordonat de actrița Victoria Dicu. Un workshop la care sunt bineveniți atât actorii cât și toți cei care vor să afle cum se poate învinge stresul prin tehnici provenite din arta actorului. Sâmbătă 24 august, ora 11:00, Sala Mare
  2. Despre relația dintre artă și putere, și câtă umanitate sau ideal există în ambele, în „concertul teatral” conceput de Carmen Lidia Vidu și intitulat „Putere. Povești personale”. Un show ancorat în realitatea imediată; este despre eternul omenesc, interioarele omului, spusele omului, memoriile omului şi temerile  Sâmbătă 24 august, ora 18:00, Sala Mare
  3. Omul zilelor noastre, în ipostazele sale esențiale: om care iubește (Homo Love), om călător (Homo Americanus) și om supraom (Homo Zeus) în tripticul de one-man show-uri concepute și interpretate de Paul Cimpoieru (duminică 25 august la MȚR, luni 26 august și marți 27 august la Qreator by IQOS).
  4. Despre etichete, clasificări și aparențe în spectacolul „De fapt eram eu”. În contextul unei documentări cu persoane care au ales să își schimbe drastic trăsăturile fizice și a unor observații in-situ despre judecăți sociale, cele două artiste vor să provoace raportarea la celălalt. Sâmbătă 24 august, ora 19:00, Sala Studio.
  5. Călătorii, căutări, pierderi, regăsiri printr-o poveste ce împletește două povești de viață, una de demult și una recentă și foarte personală. „Dust”, one-woman showregizat și interpretat de Ana Crăciun-Lambru. Luni 26 august, ora 18:00, Sala Mare
  6. Caruselul vieții, între depresie și bucurie. O investigație onestă a singurătății care ne apropie, prin călătoria interioară a unei femei, în „Rollercoaster”. Ce te face să te ridici dimineața din pat? Care este scopul? Care este sensul acțiunilor tale? Și ce te faci când pierzi acel sens? Luni 26 august, ora 19:00, Sala Studio
  7. O altă călătorie personală, mustind de pierderi și regăsiri de sine, în vârtejul amețitor al vieții, în care toate se întâmplă atât de rapid și adesea bulversant. Un spectacol „de cinema pe scenă”, după un film de Ingmar Bergman. „Persona”. Luni 26 august, ora 22:00, Sala Studio
  8. Teroarea fricii și supraviețuirea morală în vremuri opresive, în spectacolul „Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi” pe un text al câștigătoarei premiul Nobel pentru literatură, Herta Müller. Miercuri 28 august, ora 21:00, Sala Studio
  9. O altă perspectivă asupra vremurilor tulburi ale comunismului, în performance-ul Nicoletei Lefter, „An Tan Tina”, pe o adaptare liberă a textului „Fals tratat de manipulare” semnat de Ana Blandiana. Cât din ceea ce trăim este rezultat voinței noastre și cât e manipulare? Marți, 27 august, ora 21:00, Sala Mare
  10. „Fuck you, cancer” prin hohote de râs, în spectacolul-lectură „Anatomie 2.0”. Chris Simion-Mercurian (care semnează și textul și regia) a transformat experiența ei cu cancerul la sân într-o demonstrație teatrală despre cum se poate râde în nasul unor situații care aparent ne dărâmă. Și cum asta poate deveni o sursă de putere. Miercuri, 28 august, ora 22:00, Sala Mare
  11. Domino-ul întâlnirilor, sau cum ne schimbăm unii altora viețile. O poveste despre opt personaje ajunse în ipostaze care le obligă să își chestioneze valorile și credințele. Și despre cât de comic și paradoxal este uneori drumul spre soluțiile salvatoare „Căsuța din ceață”. Vineri 23 august, ora 22:00, Sala Mare
  12.  Unde e granița dintre realitate și imaginație? „Bad Talks” este un spectacol auto-intitulat „dus cu pluta”, în care un om devine sursa unei multitudini de perspective asupra unei situații ipotetice. Actorul, regizorul și dramaturgul Radu Iacoban, care semnează această producție, vă promite că „veți avea posibilitatea să râdeți sau să vă emoționați după bunul plac în funcție de starea, problemele sau contextul care vă găsește înainte de a intra în sala de spectacole”.  Duminică, 25 august, ora 22:00, Sala Mare
AN TAN TINAIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Programul complet pe: https://www.undercloud.ro/

Cum poți achiziționa bilete la UNDERCLOUD 2019:

  • Online pe www.eventbook.ro și www.mystage.ro
  • direct de la Casa de Bilete de la Muzeul Țăranului Român (Strada Monetăriei, nr. 3)
  • Casa de Bilete MȚR va fi deschisă în perioada 19-30 august 2019, între orele 13:00 și 19:00.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații