14 ani m-a curtat până să mă seducă

Povestea mea începe pe când aveam numai 15 ani, atunci când Alexandru și familia sa s-au mutat în cartierul în care eu și ai mei locuiam dintotdeauna. Devenind vecini și colegi de liceu, eu și Alexandru ne vedeam zilnic, și astfel s-a înfiripat sentimentul care, din fericire, a fost reciproc. L-am iubit din tot sufletul pe cel care mi-a furat inima și fecioria, și înainte, și după ce ne-am căsătorit, și la fel îl iubesc și azi. Cu atât mai mult nu pot să îmi explic momentul de rătăcire pe care l-am avut, moment în care am comis cea mai mare nebunie din viața mea: l-am înșelat!

Cum a fost posibil? Greu de spus. Cert este că, în urmă cu 14 ani, atunci când cea mai bună prietenă a mea a emigrat în Anglia, iar facebook-ul apăruse, cea mai la îndemână modalitate de a coresponda pe care am găsit-o a fost un site matrimonial. Ne-am făcut amândouă conturi și astfel am putut ține legătura foarte comod, ba, mai mult, în felul ăsta am găsit și o nouă modalitate de distracție – flirtul pe internet, în mediu virtual, cu diverși bărbați. Eram o puștoaică de 22 de ani aiurită și zglobie, și nu am conștientizat că mă joc cu focul, însă asta făceam, urmarea fiind aceea că, peste 14 ani, aveam să mă ard…

Ce s-a întâmplat? După câteva discuții foarte incitante, atipice cu Viorel, un tip simpatic și haios de felul său, care mă abordase invitându-mă în misticul tărâm Avalon, m-am lăsat atrasă într-un pariu copilăresc. Un pariu pe care, pierzându-l, am fost nevoită să mă întâlnesc cu el, asta fărăca Alexandru să știe ceva. Nu avea rost ca iubitul meu, cu care în acea vreme făceam planurile de căsătorie, să își facă în mod gratuit gânduri negre, așa că am decis să îl protejez, nemenționându-i de interesantul meu amic virtual și de întâlnirea cu acesta.

Întâlnirea cu pricina a avut loc într-o cafenea și a durat numai circa o oră. în acest timp scurt însă, aveam să îi cad cu tronc lui Viorel. și atât de tare i s-a pus pata pe mine, încât, de atunci, nu mai puțin de 14 ani, chiar și după ce fiecare dintre noi se căsătorise, el avea să mă curteze cu ferocitate, sperând să mă seducă. Convinsă fiind de sentimentele mele nestrămutate pentru Alexandru, dar totodată flatată, ca oricare altă femeie ce s-ar fi aflat în locul meu, am acceptat să intru în aparent nevinovatul, în fapt, însă, primejdiosul joc al hărțuirii.

A început, în primii ani, asalturile lui Viorel mă amuzau teribil, modul infantil în care el încerca să mă cucerească fiind de-a dreptul ridicol. Se maimuțărea, vorbea în dodii, făcea tot felul de farse puerile, doar ca să mă facă să râd. Spera ca, distrându-mă, să fiu mai puțin vigilentă și să las garda jos, asta deși îl avertizasem că luptă pentru o cauză pierdută și că tot ce îi pot oferi este prietenia mea.

— Silvia, o femeie care râde este pe jumătate cucerită! era una dintre filozofiile sale de viață. Iar tu, de câte ori vorbim la telefon sau ne întâlnim, te distrezi copios.

— Păi, mă distrez pe seama ta, Viorel, știi bine asta! îi aminteam de fiecare dată, lucru care era cât se poate de adevărat. Tu nu realizezi cât ești de caraghios!

— Nu te cred! Dacă era așa, nu ai mai fi vorbit și nu te-ai mai fi întâlnit cu mine! se alinta el. Ne știm de cinci ani și, iată, suntem tot mai apropiați. Am devenit cei mai buni prieteni, dar totodată flirtăm mai intens ca niciodată. Ce e drept, măcar parțial, avea dreptate. Pe nesimțite, trecuseră cinci ani, perioadă în care eu mă măritasem cu Alexandru, el se însurase, la rândul său, cu o fată de bani gata, dar – din spusele lui – fără fițe, însă, cu toate astea, legătura noastră se păstrase. Ne scriam aproape zilnic pe e-mail, ne sunam și, cam de două-trei ori pe lună, ne vedeam. Exista între noi o complicitate ciudată, având în vedere că nici soțul meu și nici soția sa nu aveau idee de prietenia noastră.

— Silvia, ți-am spus-o și ți-o repet: tu ești iubirea vieții mele! perora Viorel cu obstinație atunci când ne întâlneam. N-am iubit pe nimeni ca pe tine. Visul meu cel mai mare este să facem dragoste măcar o dată. Apoi, pot să mor!

— Bine, Viorel, tu continuă să visezi! îl dojeneam, teribil de amuzată. însă nu uita că ai o nevastă și doi copii, așa că ai face mai bine să tegândești la ei, nu la mine.

Să-ți reamintesc că nu îți împărtășesc sentimentele și că mă deranjează declarațiile tale? ți-am spus asta de o mie deori…

— Nu contează, Silvia, căci indiferent ce ai spune, eu tot sunt convins că mă iubești! se ambiționa el să susțină o idee aberantă. Mă iubești, însă te încăpățâ-nezi să nu îți recunoști sentimentele.

— Dacă îți face plăcere să te minți, să te amăgești, și dacă asta te ajută să mergi mai departe, atunci e treaba ta, Viorel. însă nu te-am iubit și nu te voi iubi niciodată așa cum ai vrea tu, ci doar țin la tine ca la un prieten de suflet.

— Da? Atunci, așa, ca între prieteni, ce zici dacă ne sărutăm un picuț?

Mda, ăsta era Viorel! De fiecare dată când discutam, el nu se putea abține să îmi amintească faptul că mă iubește necondiționat și să îmi repete că el speră să își vadă visul cu ochii.

— Silvia, știi și tu că viața e plină de surprize! Miracolele se produc, atât timp cât crezi în ele! Iar eu sunt sigur că, într-o zi, tot voi face dragoste cu tine! ținea el să aibă mereu ultimul cuvânt.
Acum, între noi fie vorba, Viorel arăta foarte bine. Tânărul chipeș de altădată se transformase odată cu trecerea anilor, într-un bărbat foarte prezentabil. și, cu timpul, nu numai că mă obișnuisem cu a sa curte feroce, dar chiar mă simțeam măgulită. Cum însă îmi iubeam soțul și nu aveam dubii în privința dragostei lui Alexandru pentru mine, nici prin gând nu-mi trecea să am o aventură cu el, puteam jura că, în ciuda gesturilor sale de om îndrăgostit, relația noastră se va rezuma la o amiciție sinceră, corectă, nevinovată.
Dar, după opt ani de amiciție, am făcut prima concesie, care avea să fie doar prima dintr-o serie întreagă ce avea a se întinde de atunci și până în ziua de azi, culminând cu episodul actului sexual, când am comis păcatul originar. Dar să nu anticipez… Până acolo mai e. Cum ziceam, după opt ani de când ne știam, spre imensa sa satisfacție și rușinea mea fără margini, eu și Viorel ne-am sărutat. A fost un sărut spontan, neașteptat, care s-a consumat chiar de ziua mea de naștere. Viorel mi-a adus flori și o cutie cu bomboane de ciocolată, preferatele mele, după care, în loc să mă pupe pe obraz, cum mă așteptam, m-am trezit cu buzele sale strivindu-le pe ale mele.
Am fost atât de uluită, încât nu am reacționat nicicum. Nu m-am zbătut, nu m-am retras, ci pur și simplu am răspuns sărutului său. Viorel era al doilea bărbat din viața mea pe care îl sărutam, după Alexandru, și trebuie să recunosc că mi s-a părut extrem de ciudat, dar totodată și incitant. Iar la final, în stilul său infantil, a ținut să se împăuneze mai ceva ca un cocoș care a călcat nu doar toate găinile, dar și toate rațele și gâștele din ogradă:

— Vezi, Silvia, ți-am spus eu că viața e plină de miracole? Am tânjit opt ani de zile după tine, dar tot am obținut sărutul tău magic!

Am izbuncit instantaneu în plâns. Vinovăția mă copleșise pe loc, nu-mi venea să cred că ne sărutaserăm. Dar, cum faptele erau consumate, ce mai puteam face?

— Cum ai îndrăznit? Să nu mai faci asta niciodată, Viorel! am strigat, disperată, printre lacrimi. Vrei să îmi strici pacea căminului? Dacă află soțul meu?

Dar, din fericire, Alexandru nu a aflat. Nici atunci, și nici după celelalte episoade intime – foarte rare, ce-i drept, care au avut loc în anii următori între mine și Viorel. Cu atât mai mult cu cât, treptat, avansând profesional, soțul meu a ajuns să muncească și în weekend, nu a mirosit nimic. și, de fapt, nici nu prea avea cum să miroasă ceva. Venea acasă noaptea târziu și pleca în zori; ba chiar s-a ajuns la situația tristă și absurdă ca, din cauza serviciului său solicitant, să fiu nevoită să merg în concediu cu părinții sau să îmi petrec Revelionul singură, acasă.

Viorel, care era la curent cu viața mea și frustrările acumulate, exploata la maximum distanța care se instalase treptat între mine și soțul meu. Astfel, când mergea în concediu în străinătate, el nu uita să îmi aducă un suvenir din țara respectivă. Cel puțin o dată pe lună, mă surprindea trimițându-mi un superb buchet de flori la serviciu. și, nu în ultimul rând, îmi făcea în mod regulat mici bucurii. De exemplu, îmi procura bilete la concerte, îmi descărca filme de pe internet sau îmi trimitea teste de inteligență pe e-mail, știind că sunt pasionată de ele; și, peste toate, mă făcea mereu să râd atunci când eram tristă.

Rezultatul acestor gesturi a fost acela că, după cum spuneam, din când în când, chiar dacă la intervale destul de lungi, lăsam garda jos. Concret, cu diferite ocazii, îi permiteam să mă sărute. Până la urmă, două-trei săruturi într-un an nu reprezentau mare lucru, îmi ziceam eu. Cât timp situația era sub control, nu aveam de ce să mă tem. Dar, la un moment dat, mai exact la începutul anului în curs, lucrurile aveau să se schimbe. După 14 ani de curte asiduă din partea prietenului meu, situația a scăpat de sub control, iar de aici și până la dezastru – anume, actul adulterin – nu a mai fost decât un singur pas.

Totul s-a întâmplat într-o seară de sâmbătă, în care, ca în multe altele, rămăsesem singură acasă, Alexandru fiind plecat în delegație. Pe nesimțite, reflectând la viața mea, mai exact la faptul că, la 36 de ani, nu aveam copii, ci doar un soț care era mai mult absent, m-am trezit cuprinsă de o depresie. Acum, nu știu dacă a fost o coincidență sau voia destinului, dar cert este că, după ce băusem câteva pahare cu șampanie în încercarea de a-mi schimba starea, m-am pomenit cu apelul lui Viorel.

— Am fost și vom fi mereu împreună, Silvia! a rostit el, pe un ton șăgalnic, în loc de salut. Te iubesc, știi asta.

— Viorel, ce-i cu tine, de ce mă suni în weekend? l-am luat la rost, încercând să par furioasă, când, de fapt, eram fericită că îl auzeam. Deh, singurătatea mă copleșise treptat, iar glumele prietenului meu îmi prindeau bine…

— Păi, tu mi-ai zis că soțul tău iar e plecat, așa că m-am gândit să te invit la un ceai cu rom. Ce spui?

Ce puteam spune? Acum, privind retrospectiv, realizez că eram cu garda jos, vulnerabilă, șampania îngurgitată nereușind decât să accentueze starea deplorabilă. Nu-i de mirare, așadar, că atunci, pe moment, deși nu am vrut să par, am fost entuziasmată de propunere.

— Bine, Viorel, dar nu ai și tu o familie?

— Ba am, dar sunt plecați cu toții la țară. Eu am rămas să fac curățenie în casă, însă nu merge treaba deloc: gândul îmi stă numai la tine, Silvia. Ce zici, accepți? Promit să nu pun mâna pe tine! a glumit el, ca de obicei.

și am acceptat. Am ieșit cu Viorel într-o cafenea de lux, urmarea fiind aceea că totuși avea să pună mâna pe mine. și nu doar mâna, căci, după ce am consumat un ceai cu rom și alte două pahare cu șampanie, invitația prietenului meu de a merge la hotel pentru a ne săruta pe săturate nu mi s-a mai părut deloc primejdioasă.

în fond, ne mai sărutaserăm, nu era nimic nou și nu consideram, în momentele acelea, că aș face ceva rău. Numai că acolo, profitând de euforia mea bahică, sărutările au degenerat rapid și Viorel m-a convins să îi cedez la așternut, spre satisfacția mea el dovedindu-se foarte priceput în arta amorului.

La final, după ce, cu o fervoare animalică, am făcut dragoste cu bărbatul care mă curtase nu mai puțin de 14 ani, acesta m-a tachinat, în stilul său șugubăț, reamintindu-mi:

— Vezi, Silvia? Miracolele se produc, atât timp cât crezi în ele…

De la întâmplarea cu pricina au trecut câteva luni bune, însă mustrările de conștiință nu-mi dau pace, sunt teribile. în fiecare dimineață, la trezire, îmi promit mie însămi că voi fi tare și nu voi ceda ispitei de a-i dezvălui soțului meu aventura, și până acum am reușit. Nu știu însă dacă și cât am să mai rezist. Pe de altă parte, cum poftele lui Viorel nu s-au diminuat nici după ce și-a văzut visul cu ochii, iar asalturile sale continuă, mă tem să nu îi cedez din nou, căci, nu mi-e rușine să recunosc, mi-a plăcut foarte mult…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE