MENIU CAUTĂ
, de Mirela Petre

Recomandările culturale ale săptămânii. Povestirile românești de azi și clipurile de pe YouTube pentru copii  

Distribuie

Pentru săptămâna aceasta v-am pregătit o carte cu povestiri românești contemporane, o expoziție cu ilustrații japoneze de tip artă pentru toată lumea, un film românesc despre întoarcerile acasă și un articol-podcast despre efectele clipurilor de pe YouTube pentru copii.

Descoperim gusturi noi și încercăm să vedem și lumea în ansamblu, nu doar bucățica de acum, aici.

Carte: Degustare de autori români contemporani

Editura Humanitas a scos o colecție de povestiri contemporane românești. Antologia 16 prozatori de azi.lit își propune să ofere cititorilor un platouaș cu scrisul autorilor de-acum, din care fiecare să deguste, să vadă ce-i place și ce nu-i place și să aprofundeze cu cei care-i plac. Cel mai ieftin am găsit-o pe elefant.ro, 24 de lei.

16 autori români de azi au publicat 18 povestiri (doi autori mai zeloși). Selecția făcută de editorul Andreea Răsuceanu include și autori la început (cel puțin în proză, cum sunt Bogdan Răileanu și Sebastian Sifft), dar și de-ăia deja consacrați (Dan Coman, Veronica D. Niculescu). Unii sunt pe val acum (Tatiana Țîbuleac, Augustin Cupșa, Tudor Ganea), alții au fost acum câțiva ani (Lavinia Braniște, Adela Greceanu, Bogdan Coșa). Unele povestiri sunt scrise, în premieră, special pentru colecția asta, altele sunt fragmente din viitoare romane.

Antologia 16 prozatori de azi.lit , editura Humanitas

Dintre toate, mi-a plăcut foarte mult Trezirea Veronicăi, de D. Niculescu (fragment dintr-un roman în lucru), despre îmbătrânirea părinților noștri și cum ne împăcăm cu ideea că puterile lor scad, iar versiunile lor din copilărie, cu care încă trăim în cap, nu prea mai au legătură cu realitatea. Cum încercăm să ne obișnuim cu ideea că într-o zi, nu foarte departe, nu o să mai fie.

La Fuga lui Sebastian Sifft (tot fragment dintr-un viitor roman, care pare că va fi o distopie) mi-a plăcut foarte tare umorul. E o scenă în care toți vecinii tatălui naratorului află că mașina de la Google Street View va veni și la ei în oraș. După o ședință de locatari, stabilesc să se îmbrace frumos și să iasă pe balcon să facă fiecare cu mâna mașinii când trece și pe strada lor. Niște ani mai târziu, naratorul intră pe Google Maps, caută adresa, se uită la ei și-și amintește de ciudățeniile fiecăruia, inclusiv de zâmbetul șmecheresc al lui taică-său.

După ce terminați cu ea, pentru un termen de comparație, încercați și antologia Best of: proza scurtă a anilor 2000, editată de Marius Chivu pentru Polirom în 2013.

Expoziție: Ilustrații japoneze la MNAR

Hashira-e înseamnă gravura-stâlp. Sunt fâșii înalte și înguste de hârtie, ilustrate cu scene și teme de tot felul, pe care japonezii și le puneau pe stâlpii caselor prin anii 1770, pentru noroc sau de plăcere. Au devenit foarte populare, pentru că erau mult mai ieftine decât picturile tradiționale și, deci, era forma de înfrumusețare pe care și-o permitea majoritatea.

Tehnic, sunt niște xilogravuri policrome, adică ilustrații făcute prin imprimarea pe hârtie cu bucăți de lemn (în care ilustrația e săpată pe dos), în mai multe culori. O ilustrație hashira-e este munca de echipă a mai multor oameni, dintre care artistul și maestrul gravor sunt cei mai importanți.

Scenele ilustrate erau de mai multe feluri. Era zona amoroasă-erotică, fie cu fete frumoase sau curtezane, fie cu niște cupluri de îndrăgostiți, de tip Romeo și Julieta. Sau scene cu zei din mitologia japoneză ori chineză și simboluri pentru noroc și fericire (peștele, cocorul, țestoasa), pe care le luau mai ales de Anul Nou. Mai erau și scene din literatură, cum sunt cele legate de Povestea lui Genji (se spune că este primul roman scris vreodată). Mai erau și reclame la haine.

Hashira-e, gravura-stâlp

Până pe 31 martie, la Muzeul Național de Artă e o expoziție întreagă numai cu ilustrații hashira-e. Biletul e 10 lei. Programul detaliat, pe mnar.arts.ro.

Film: Înapoi acasă

Acasă la tata e un film din 2015 regizat de Andrei Cohn (e debutul lui în lungmetraj), după un scenariu de Mimi Brănescu. E de văzut la liber pe contul YouTube al celor de la Cinepub.ro, o arhivă de filme românești disponibile gratuit (și legal) tuturor.

Robert (Alexandru Papadopol) e un scriitor nu tocmai realizat, care se întoarce după o perioadă, în care maică-sa a murit și taică-său s-a recăsătorit, în satul natal, undeva la mare. În 24 de ore, cât durează vizita, se întâlnește și poartă discuții în grade diferite de conflict cu taică-său (Florin Zamfirescu) și soția cea nouă (Natașa Raab), fosta lui iubită (Ioana Flora) și fostul cel mai bun prieten (Andi Vasluianu), plus soția lui (Mirela Oprișor). Stă la mai multe mese cu oamenii ăștia, la care mănâncă sau bea și, inevitabil, ajung să-și urle reproșurile amuțite în toată vremea asta care-a trecut de când Robert s-a mutat în Capitală, unde-a devenit cineva important. Mi se pare că noi, toți ăștia din provincie, avem în noi o formă de Robert.

Afișul filmului

Scena mea preferată e aia în care Paula, fosta, îl duce pe Robert la ea acasă și-i arată baia pe care și-a renovat-o singură și care are, în sfârșit, duș, perdeluță, gresie și boiler, ca să aibă ”cum să se spele și ea”. După minute bune în care ea insistă să-i explice cât de mândră e de baia ei, Robert își pierde răbdarea și-i amintește că e, totuși, doar o baie. Mi s-a rupt inima când Paula oftează un ”altceva nu am ce să-ți povestesc”, că singurul eveniment important din viața ei, demn de împărtășit cu tipul ăsta care e cineva în Capitală, rămâne baia aia.

Podcast: Filmulețele pe YouTube și copiii

Ca să-i țină atenți cât mai mult, filmulețele pentru copii de pe YouTube folosesc tot felul de brizbrizuri vizuale sau sonore. Nu-i învață nimic, doar le prind atenția și nu-i mai dau drumul, ca să facă așa cât mai mult timp de urmărire. De ce? Pentru un profit cât mai mare, desigur. Pentru că ăsta-i mecanismul după care a fost gândit YouTube-ul: câștigă cine are cel mai mare număr de vizualizări și de minute urmărite.

Așa au apărut o grămadă de case de producție care fac videoclipuri exclusiv pentru copii, cum e ChuChu TV, un canal cu peste 16 miliarde de vizionări. Când creează respectivele videoclipuri, casele de producție nu se consultă, așa cum ar fi normal, cu specialiștii în pedagogie, psihologie sau neuroștiințe, ci se ghidează doar după numărul de vizualizări.

În momentul ăsta, nimeni nu știe ce efect au pe termen lung și cum ne vor afecta societățile sau specia. Efectele care se văd acum e că filmulețele care le plac copiilor sunt cele cu ritm alert, în detrimentul celor educaționale, care-i plictisesc. Asta mai poate însemna și că vor crește crezând că așa trebuie să fie toate videoclipurile și filmele, ceea ce va schimba felul în care facem filmele și clipurile de adulți. O să ajungem să facem numai filme cu ritm alert, explozii și flash-uri? Cine știe.

Vedeți toate implicațiile problemei ăsteia, în care nimeni nu își asumă partea de responsabilitate (nici YouTube, nici producătorii, nici părinții), în articolul Raised by YouTube de pe TheAtlantic.com. Are și opțiune de podcast, dacă preferați să-l ascultați.

Comentarii