Aşteaptă-te la provocări
Conflictele neaşteptate pot apărea ca nişte surprise neplăcute în viaţa de cuplu. Provocările vor apărea cu siguranţă, aşa că este cel mai bine să îţi dai seama că sunt normale. Nu este sănătos să trăieşti într-un mediu de ostilitate, creat chiar de problemele nediscutate din familie, însă nu te gândi că orice problemă înseamnă că trebuie să începi să-ţi cauţi o ieşire din relaţie. Cel mai bine este să te aştepţi la provocările ce pot apărea pe drum şi să încercaţi să le rezolvaţi împreună, matur şi fără certuri.
Ascultă şi discută
Comunicarea este cheia unei relaţii stabile şi de durată, spun specialiştii. În cuplu este foarte important ca atunci când unul îşi exprimă sentimentele, celălalt să îl asculte, nu doar să caute ca el să fie înţeles. De asmenea, explică experţii, atunci când discutaţi un subiect serios, ar trebui să vă ţineţi de mână, astfel nu vă veţi mai enerva la fel de uşor. Mai mult, încearcă să discuţi şi cu o persoană care îţi susţine căsnicia şi care îţi poate reaminti că sunteţi fericiţi împreună.
Păstrează intimitatea
Odată căsătoriţi, oamenii tind să facă mai puţin sex ca înainte, iar acest lucru este o mare greşeală, consider psihologii. Fidelitatea partenerului nu poate fi luată de bună odată ce v-aţi căsătorit. Chiar dacă într-o căsnicie există momente în care nu mai puteţi întreţine relaţii intime la fel de des, însă nu renunţaţi de tot la acest obicei.
Nu vorbi despre divorţ
Potrivit experţilor, discuţiile despre divorţ în vocabularul relaţiei voastre poate produce ‘pagube’ în subconştient care cu greu pot fi reparate. Căsniciile funcţionează cel mai bine când sunt văzute ca înţelegeri şi nu ca ceva de consumat. Când nu vă gândiţi la divorţ, minţile voastre vor lucra mai mult ca să facă o relaţie cât mai bună şi mai frumoasă.
Ieşiţi la întâlniri
Poate părea ca după ce aţi făcut nunta să aveţi o groază de timp de petrecut împreună, însă o căsnicie puternică nu se bazează doar pe statul în faţa televizorului seară de seară. Specialiştii le recomandă cuplurilor să iasă în oraş la restaurant, să meargă la film sau doar la simple plimbări şi nu să cadă pradă monotoniei.

Gândeşte-te la ultimii ani
Potrivit specialiştilor, oamenii căsătoriţi au mai mult succes în viaţă, iar la bătrâneţe, dacă aţi rezistat atât timp împreună, veţi fi mai fericiţi. De aceea, când faci tot posibilul ca relaţia să meargă bine, gândeşte-te la anii de bătrâneţe, când veţi fi împreună şi nu singuri şi nefericiţi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8d8a7f7648fc49c8358cbe359723f4cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d7641214a17f2bb5377316e86fdeeac5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_397f69aece42ff0a064ac33a6da694ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bbdf4333404669c82d17ca310f4718b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2011/04/kate-middleton-printul-will-north_01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1227978c8b827698f8317033ff934553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/rezultate-loto-6-din-49-azi-15-martie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-geaca-neagra-numara-bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/anamaria-prodan-si-laurentiu-reghecampf-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/charlize-theron-si-mama-ei-gerda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-si-ilie-bolojan-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776625060626.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/michele-morrone-este-in-bucuresti-maine-la-evenimentul-aniversar-hell-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-la-birou-tara-europeana-cauta-angajati-part-time-50-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/american-stabilit-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalina-grama-la-prima-data-e1776453436283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muscatura-capusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-conduce-velier.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/new-project-23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gheorghe-ilie-farte2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cutremur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-datorie-vaccinuri-pfizer-covid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-profimedia-1084720411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/patriarhul-daniel-hepta74707171-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.