Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

sex-ADELA-tifetz_15

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

 

 

Dragă Adela,

 

Aş dori să te întreb anumite lucruri deoarece sunt la un pas să termin o relaţie de 11 ani cu soţia mea. În primul rând vreau să îţi zic că eu şi cu soţia mea, de circa un an, nu mai avem relaţii intime deloc şi acest lucru mă afecteză enorm ţinând cont că am început să mă satisfac singur zilnic.
Pe ea nu o interesează subiectul în ciuda faptului că am încercat să vorbesc cu ea de mai multe ori. Eu în 2014 am plecat în străinătate la muncă, iar soţia mea a rămas acasă. Din 2015 a venit şi ea aici cu mine. Înainte aveam relaţii intime, dar nu prea regulate, să zicem o dată sau de două ori pe săptămână. Ea, fiind geloasă, a început să îmi zică că am înşelat-o aici în străinătate, ceea ce nu e adevarat. Când a venit aici am avut relaţii intime o perioadă şi apoi gata, nu a mai vrut. Din luna mai 2015 nu a mai vrut deloc sa aibă relaţii intime cu mine şi când am întrebat-o (de mai multe ori) ce se întâmplă, îmi întorcea spatele sau îmi zicea: “te ţin fără sex cât vreau eu, nu mă mai întreba”. Mă simt ca o piesă de muzeu în casă. Am început să îmi schimb sentimentele faţă de ea, m-am răcit, iar în momentul de faţă nu mai simt nevoia să o mai ating măcar.  Am început să mă satisfac singur zilnic şi mă simt dezorientat complet. Nu ştiu motivul pentru care nu mai vrea să mai avem relaţii intime, dar lucru curios, se comportă în casă ca şi cum totul ar fi bine şi nu dă importanţă acestui aspect. De fapt, nu o interesează. Poate mă puteţi ajuta cu un sfat caci sunt nedumerit  Mă rog de 8 ani ca să facem un copil, dar nu vrea. Poate mă ajutaţi să înţeleg ce se întâmplă. Mulţumesc şi aştept răspuns.

 

 

Adela răspunde:

 

Dragul meu,

Dacă ai încercat în repetate rânduri să vorbești cu ea și ea continuă să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, poate că ar trebui să te întrebi sincer: de fapt, ce te ține lângă ea? Explică-i clar care e problema ta și spune-i că nu mai poți continua așa. Dacă ea nu are deloc aceste nevoi, tu nu ești condamnat să rămâi cu ea. Sunt nenumărate femei singure care ar da orice să fie cu un bărbat ca tine. Decât să fii în situația de a te satisface singur, mai bine găsești o femeie reală care s-ar bucura să te aibă și cu care te-ai potrivi mai bine. Iar doamna, care nu se gândește deloc și la tine, va regreta. Însă, dacă problema este la tine, vei da peste exact aceleași dificultăți. Și care ar putea fi problema? Numărul unu: cât de atent ești cu soția ta? O ajuți la treburi, o asculți când vorbește, o scoți din când în când la o ”întâlnire”, ca la început? Femeia, ca să se deschidă din punct de vedere sexual, are nevoie în primul rând de romantism și emoții. Dacă nu îi oferi acest climat, se închide și devine de gheață. Numărul doi: cât de atent ești cu preludiul? Dacă vrei să faci dragoste cu o femeie, te gândești și la dorința ei, nu doar la a ta. Femeia se încălzește mai greu, preludiul trebuie să dureze mai mult. Dacă te repezi asupra ei ca un hămesit, ea se simte agresată și va evita să repete experiența. Numărul trei: ce vârstă are ea? Poate are nevoie de un tratament hormonal, în cazul în care se apropie de menopauză. Analizează cu atenţie tot ce ți-am spus și vezi ce ți se potrivește cel mai bine.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.