Mergi direct la conținut »
Așa poţi preveni hipertensiunea arterială
Lifestyle Libertatea > Lifestyle > Așa poţi preveni hipertensiunea arterială

Așa poţi preveni hipertensiunea arterială

Stări de agitaţie, ameţeală, tulburări de vedere, toate acestea pot fi cauzate de hipertensiunea arterială. Dacă şi tu ai avut în ultima perioadă astfel de simptome, ar fi indicat să-ţi verifici tensiunea cât mai curând!

Chiar dacă nu suferi de hipertensiune, este bine să-ţi faci un control al tensiunii arteriale cel puţin o dată pe an

Ce cauzează hipertensiunea arterială

Printre factorii care duc la apariţia hipertensiunii arteriale se numără: moştenirea genetică, factorii vasculari, stările emotive repetate, tulburările endocrine (suprarenale), regimul hipercaloric, consumul excesiv de sare, afecţiunile renale, endocrine, congenitale, posibilele anomalii ale aortei sau scăderea elasticității aortei. 

Cum o recunoşti

În funcţie de stadiul bolii, simptomele pot fi următoarele: stări de agitaţie, insomnie, dureri de cap, în special dimineaţa, nervozitate, presiune în urechi, ameţeli, tulburări de vedere, stări de oboseală frecvente.

Cum poate fi prevenite hipertensiunea arterială. Metode la îndemâna oricui

Indiferent de vârstă, sex sau moştenirea genetică, fiecare persoană poate preveni apariţia sau evoluţia hipertensiunii arteriale. Iată cum!

1. Măsoară-ţi tensiunea arterială de cel puţin două ori pe an sau şi mai des dacă ai fost depistat/ă cu hipertensiune, pentru a preîntâmpina eventualele complicaţii.

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”
Recomandări

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”

2. Menţine-ţi greutatea în limitele normale. Renunţă la alimentele bogate în grăsimi şi la dulciuri şi sporeşte consumul de fructe şi legume proaspete. 

3. Limitează consumul de alcool.

4. Fă zilnic minimum 20 de minute de mişcare fizică, de preferat în aer liber.

5. Redu aportul de sare din alimentaţia zilnică.

6. Renunţă la fumat.

7. Ia suplimente cu potasiu, calciu şi magneziu, la indicația medicului, dacă este cazul. 

Cum să-ţi măsori corect tensiunea arterială

Înainte a a-ţi lua tensiunea trebuie să stai cinci minute în repaus şi să eviţi consumul de tutun şi de cafea cu o jumătate de oră înaintea determinării.

Dacă presiunea arterială este mai mică de 140 cu 90 mm Hg, înseamnă că ai o valoare normală a acesteia. În cazul în care presiunea arterială este mai mare decât această valoare, atunci ar fi cazul să te prezinţi la un control medical.

De reţinut!

Interpretarea valorii hipertensiunii arteriale se face în raport cu vârsta, sexul şi predispoziţia la această boală, iar diagnosticul poate fi confirmat numai de medical specialist, după o serie de 3-4 examinări succesive.

Close
Închide
  Close