Nicuşor Dan a fost întrebat într-o conferinţă de presă la Ankara, unde participă la Summitul NATO, dacă raportul privind explozia dronei din Portul Constanţa s-a finalizat după o lună de la incident.

„Pe de o parte există un raport preliminar în care toate instituţiile au dat toate răspunsurile care ţineau de ele. Apoi, întrebările către partea ucraineană au fost sintetizate venind de la toate instituţiile şi există un dialog care a început cu partea ucraineană, în cadrul căruia am şi transmis aceste întrebări”, a afirmat Nicuşor Dan.

„Deci, în momentul în care aceste întrebări vor primi răspuns, vom avea şi raportul complet”, a adăugat el.

Reamintim că o dronă marină a explodat vineri, 5 iunie, în Portul Constanţa. Nu au fost victime, zona a fost izolată, iar persoanele din apropiere au fost evacuate. MApN a transmis inițial că drona s-a autodetonat şi că este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina, fără a preciza proveniența. Surse oficiale au precizat însă pentru Libertatea, la scurt timp, că drona era ucraineană și că au mai fost cel puțin 3 drone ucrainene identificate și explodate. Informația a fost apoi confirmată de președintele Nicușor Dan.

Ministrul apărării, Radu Miruță, a dezvăluit apoi că Ucraina a informat autoritățile de la București abia după patru ore din momentul când România a identificat drona în Portul Constanța și până când aceasta și alte trei au fost declarate „pierdute de sub control” în Marea Neagră. Mai exact, Ucraina a anunțat România cu numai 33 de minute înainte ca drona din Portul Constanta să explodeze.

Incidentul a avut loc la o săptămână după ce o dronă de tip Geran 2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi, două persoane fiind rănite.

Pe 3 iulie, MApN a publicat un comunicat în care scria: „Ministerul Apărării din Ucraina a răspuns la cele 14 întrebări adresate de ministrul Radu Miruță legate de incidentul produs în data de 5 iunie 2026, în Portul Constanța”. Totuși, nu au fost prezentate opiniei publice nici cele 14 întrebări, nici cele 14 răspunsuri. Potrivit comunicatului, Ucraina a susținut că „acest incident este unul izolat, cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse”. Iar MApN „a mulțumit pentru informațiile oferite și a mai cerut clarificări suplimentare, reiterând disponibilitatea pentru o colaborare mai strânsă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

viorel57 08.07.2026, 13:17

Definitoriu pentru Nicușor Dan și unicul lucru pe care îl face la perfecție este să aștepte sau să tergiverseze În rest o nulitate patentă și aere forțate de intelectual. Într o lume care se mișcă accelerat de repede Nicușor Dan întârzie mereu.

Avatar comentarii

Prepurgel 08.07.2026, 19:20

Nicușor numai ca nu face cu ochiul-aruncându-le valahilor și gogoașa asta!Dupa ce a fost partaș la acea diversiune menita sa faca NATO sa intre in razboi„pe fața” nu doar mascat!A inceput cu acea drona„ruseasca”care a „cazut”pe un bloc in Galați-drona pe care nu a vrut sa o arate și rușilor și convocarea Adunarii Generale a ONU!Apoi un roi de drone s-au indreptat catre Portul Constanța!Daca loveau depozitul de combustibil din Port-ar fi explodat și depozitul de azotat de amoniu și ar fi distrus toata Constanța!Binențeles ca dronele ar fi fost„rusești”-iar România- membra NATO a fost atacata!Justificare(pentru opinia publica din Occident),ca liderii NATO sa intre in razboi...pe fața!Numai ca o drona s-a blocat in geamandura de la intrare in port,iar un șef al Portului a declarat ca drona era...ucraineana!IIar presa-a preluat știrea și Miruța de la usr, a confirmat!Dupa o lunga tacere,a admis și Nicușor ca mda,dronele erau ucrainene,dar ca tot rușii erau vinovați!Ca le bruiasera!

Avatar comentarii

Chris2023 09.07.2026, 11:45

Nicusor ar trebui sa rezolve criza politica nu sa plece la Kiev sa dea Ukrainei alte sute de milioane de euro dupa ce au trimis drone sa arunce portul Constanta in aer,el se preface ca a uitat,Nici macar un protest nu a facut,trebuia sa ia exemplul Greciei care a gasit drona ucraineana in Mediterana si au protestat vehement,un \"presedinte\" absent,marioneta

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.