Am avut răbdare să aștept dragostea adevărată

Până am împlinit 36 de ani, de curând, am avut patru relații sentimentale mari și late, și despre ele vreau să vă povestesc în cele ce urmează. Pentru că, dacă în chestiunile legate de bani, sănătate și serviciu nu am avut niciodată probleme, viața mea sentimentală a fost una foarte sensibilă pentru mine. Până în urmă cu trei ani, a scârțâit mai tare ca roțile unui car mâncat de rugină.

Am crescut într-o familie cu principii de viață arhaice, conform cărora fata trebuie să fie pură și nepângărită când se mărită. Așa se explică faptul că, după mai bine de de două decenii de viață, eram încă fată mare. Îmi iubeam nespus părinții, care mi-au oferit întotdeauna ce mi-am dorit și au avut grijă să am o viață frumoasă, motiv pentru care am încercat să țin seama de dorința lor.

Din păcate pentru ei, și din fericire pentru mine, dorința lor se bătea cap în cap cu dorințele mele specific femeiești. Astfel încât, atunci când nu m-am mai putut abține de la păcatul originar, l-am comis. Deh, prea multă frustrare se strânsese în mine, prea mult trupul meu feciorelnic și zurliu tânjise după contactul cu un trup pilos, masculin… Hormonii se răzvrătiseră, nu mai ascultau de mine, ci o luaseră razna. Trebuia să o fac…

Până la 22 de ani, vârstă la care multe din fetele din ziua azi au deja în palmares câțiva iubiți, eu nu avusesem niciunul. Asta întrucât, ca o proastă, aveam grijă, de fiecare dată când îi cădeam cu tronc unui băiat, să îi atrag atenția că tot ce îi pot oferi este o relație platonică. Evident că nu am găsit niciunul care să accepte o așa legătură bolnăvicioasă, cu toții fugeau mâncând pământul auzind asemenea grozăvie. Așa încât am fost mai mereu singură.

Când l-am cunoscut pe Andrei însă, se acumulase prea multă dorință în mine. Sfaturile prietenelor mele, care cunoscuseră de timpuriu plăcerile carnale și mă îndemnau să gust degrabă din ele, au contat foarte mult în decizia mea. Andrei era exact genul de bărbat la care visasem în nopțile în care mă frământam din cauza dorinței. Arăta grozav, părea viril, degaja forță.

Am acceptat curtea pe care Andrei, coleg de facultate cu mine, mi-a făcut-o aproape un an. Ba chiar m-am simțit flatată că un exemplar masculin superb, inteligent și serios, cum părea a fi el, mă preferase pe mine dintre toate fetele care roiau în jurul său. Iar când avansurile lui (ca, de altfel, și dorința mea erotică) s-au înmulțit, când lucrurile s-au accelerat, totul a venit de la sine: am cedat. Venise momentul pentru contopirea exhaustivă.

După ce faptele au fost consumate, am înțeles ce pierdusem. Am înțeles de ce mă îndemnaseră amicele să nu mai stau, ci să fac dragoste. Căci, trebuie să mărturisesc fără jenă, mi-a plăcut tare mult ceea ce am descoperit. Senzațiile trăite alături de primul – și, speram eu, ultimul – meu iubit au fost sublime, aproape imposibil de descris în cuvinte. Nu e de mirare astfel că, în următorii trei ani, aveam să mă culc cu iubitul meu de aproape o mie de ori. Vorbesc serios, fără nicio exagerare!

Ca și mine, Andrei era mare amator de plăceri trupești. Făceam dragoste cu el ori de câte ori aveam ocazia, uneori chiar de mai multe ori pe zi. Din nefericire pentru mine însă, sexul cu o fată apetisantă, care nu mai făcuse dragoste până la el, deci nu prezenta niciun risc, era singurul motiv pentru care mă curtase, mă sedusese și mă păstrase. Curând, bărbatul pe care îl iubeam ca pe ochii din cap avea să îmi facă una din cele mai urâte figuri din viața mea.

Declarația sa, venită imediat după ce îi propusesem să ne mutăm împreună și să ne gândim la căsătorie, m-a uluit. Am rămas șocată după o fază ca asta.

— Mirela, te rog să mă înțelegi! și-a început el pledoaria.țin la tine, însă nu simt că este o idee bună să locuim împreună! Ne-am sufoca unul pe altul, n-am mai avea intimitate, iar astfel am ucide sentimentul dintre noi…

— Bine, Andrei, însă nu te gândești că, la un moment dat, tot va veni și momentul în care va trebui să facem acest pas? am exclamat pe un ton ridicat. și apoi, cum poți vorbi de lipsa intimității, când ne vedem despuiați și ne iubim de câțiva ani, de când suntem împreună?

Nu-mi venea să cred ce îmi spusese. Mă iritase foarte tare. Simțeam că îmi ard obrajii de nervi. îmi venea să îl pălmuiesc, dar m-am abținut.

— Mirela, hai mai bine să fim sinceri unul cu celălalt și să recunoaștem că nu suntem pregătiți pentru un astfel de angajament. Sentimentele nu sunt suficient de puternice, iar de la o vreme a intervenit monotonia în cuplu…

Așadar, totul fusese o uriașă minciună. Adevărul dureros era acela că nu doar se plictisise de mine, ci și că, de fapt, Andrei nu mă iubise niciodată. Se complăcuse într-o relație cu o ființă foarte frumoasă, dulce și docilă, ca mine, doar de dragul sexului.

Mda, tipic bărbătesc… M-am despărțit de omul iubit în lacrimi. Sfâșiată de durere, am plâns zile și nopți de-a rândul, regretând faptul că nu ascultasem de părinți și nu rămăsesem neîncepută, neîntinată. Dar, pe de altă parte, cum aș fi putut face asta când chemarea dragostei mă pârjolea? Ajunsesem la vârsta la care trupul meu armonios dezvoltat avea propriile sale nevoi specifice și își cerea dreptul. Dorința mă pârjolea, mă treceau toate apele și eram foarte irascibilă.

Dorința de amor a fost, de altfel, cea care m-a împins într-o a doua relație intimă, cel pe care l-am ales ca partener fiind Iustin. Acesta, un fost coleg de facultate care mult timp se gudurase pe lângă mine, sperând să mă înhațe, renunțase să mă asalteze după ce mă cuplasem cu Andrei. A fost însă suficient un singur telefon pentru a-i pune din nou inima pe jar…

Vă spun fără rușine: nu l-am iubit niciodată pe Iustin. M-am combinat cu el numai pentru plăcerile carnale, plăceri care au durat nu mai puțin de patru ani. între noi fie vorba, fiind un tip super dotat și un maestru în ale amorului, Iustin reușea să mă urce pe culmile extazului. Ăsta a fost motivul pentru care am stat atât timp cu el: faptul că era grozav la pat! Când însă bietul de el a îndrăznit să facă pasul cel mare și să mă ceară de soție, am fost nevoită să dau cărțile pe față.

La fel cum Andrei mă umilise și mă lăsase la pământ atunci când îi vorbisem de căsătorie, așa l-am înjosit și eu pe Iustin, dărâmându-l efectiv.

— Dragul meu, știi bine că țin la tine, însă de aici și până la a-mi întemeia o familie e cale lungă! am început eu eschiva în stilul în care primul meu iubit o începuse cu mine, în urmă cu câțiva ani. Eu zic că ar trebui să mai așteptăm, să ne cunoaștem mai bine…

— Cât de bine să ne cunoaștem, Mirela? a protestat el, pe bună dreptate. Patru ani nu au fost de ajuns? Te iubesc și vreau să fii soția mea!

— îmi pare rău, dar sentimentul a pălit… S-a instalat uzura în cuplu, nu mai e ca la început, așa încât ar fi bine să meargă fiecare pe drumul său. Acum am alte priorități, știi bine, dragul meu…

Ce-i drept, eram în ascensiune profesională. Lucram în departamentul de marketing al unei companii străine și eram croită să îmi fac o carieră. Numai la măritiș nu-mi stătea gândul. și, peste asta, după cum vă spuneam, nu îl iubeam pe Iustin. Mă făcea să mă simt bine, îmi livra plăcere în cascadă, însă asta nu era suficient pentru a-l lua de soț. în fond, nu era sin-gurul bărbat care putea face așa ceva. Eram convinsă de asta, iar timpul urma să dovedească faptul că aveam dreptate.

Nu am stat prea mult pe gânduri după despărțirea de Iustin. Fiindcă, așa cum v-am spus, nu îl iubisem, nu am suferit deloc, astfel că eram pregătită pentru o nouă relație. Iar faptul că reușisem să ies atât de ușor din cea anterioară m-a făcut să realizez beneficiile unei astfel de legături fără implicare emoțională. Motiv pentru care am decis să îmi găsesc un iubit bun la pat, dar de care să nu mă atașez. A mă îndrăgosti nu făcea parte din planurile mele pe termen scurt.

L-am cunoscut pe Traian întâmplător, la un curs de marketing. Observasem de la bun început ocheadele pe care mi le arunca în timpul prelegerilor, așa încât n-a fost nevoie decât să îi susțin privirea cu îndrăzneală de câteva ori. într-una din pauze, el m-a abordat, invitându-mă la o cafea, iar eu, amintindu-mi de o veche glumă, am acceptat râzând.

— Bine, dar cu condiția să nu fumezi în pat!

îmi plăcea Traian, arăta foarte bine. Avea și o atitudine foarte masculină, impunând respect celor din jur. A zâmbit larg la poanta mea și nu s-a pierdut cu firea. Mi-a plăcut asta.

— Stai liniștită, nu sunt fumător! Sunt doar iubitor!

Am început a treia relație amoroasă din viața mea fără mari așteptări. Tot ce îmi doream era să trăiesc clipa. Sau, mai corect, clipele. și asta am și făcut. Vreme de circa trei ani, am strâns miliarde de clipe minunate, trăite la intensitate maximă. Traian era un profesionist desăvârșit în materie de erotism, el ridicând sexul la rang de artă. în plus, nu era gelos sau posesiv, oferindu-mi libertate de mișcare și timp prețios, pe care îl petreceam cu părinții sau cu prietenii și prietenele.

Timpul a zburat ca gândul, iar eu am reușit să ajung acolo unde îmi propusesem din punct de vedere profesional. împlini-sem 33 de ani și încă eram împreună cu Traian, pe care, în paranteză fie spus, nu ajunsesem să îl iubesc, asta poate și fiindcă nu încercasem să o fac. Eram mulțumită de partidele de dragoste pe care mi le oferea, și atât. La rândul său, era satisfăcut de ceea ce-i ofeream, și atât. Nici nu a clipit atunci când i-am comunicat planurile mele.

— Traian, sunt la vârsta la care vreau să îmi întemeiez o familie, am abordat subiectul frontal. Bănuiesc că tu nu ai aceleași idealuri, căci, dacă ar fi fost așa, mi-ai fi dat de înțeles.

— într-adevăr, nu m-am gândit nicio clipă la însurătoare, Mirela, mi-a confirmat el presupunerile. Mi-e bine așa cum e acum…

— Te înțeleg foarte bine, dragul meu, căci și mie mi-a fost bine până acum. Dar acum nu îmi mai e. Vreau familie și copii, așa că…

Ne-am despărțit frumos, ca prieteni. Am făcut pentru ultima dată un sex nebun, furibund, după care fiecare și-a văzut de viața sa. Eu nu m-am încrâncenat să găsesc imediat pe cel care avea să îmi fie partener pe viață, ci am fost foarte relaxată în perioada ce a urmat, lăsând lucrurile să evolueze de la sine. în sinea mea, eram convinsă că sufletul meu pereche va apărea la momentul potrivit, și exact așa s-a întâmplat.

Prin voia sorții, l-am întâlnit pe Horațiu în avion. Mă întorceam de la Stuttgart, unde participasem la un seminar pe tema strategiilor moderne de marketing. El era așezat pe scaunul de la geam, iar eu, alături. Cum întotdeauna mi-a plăcut să admir peisajul din avion, m-am tot foit încercând să prind câteva imagini din zbor, până când el, amuzat, s-a oferit să facem schimb de locuri.

Abia atunci l-am observat cu atenție pe pasagerul de lângă mine. Era un bărbat de circa 35 de ani, chipeș, cu trăsături foarte armonioase, blânde, dar totodată dârze.

— Vă mulțumesc, sunteți un adevărat gentilom! l-am complimentat eu zâmbitoare, plasând apoi o glumă. O specie pe cale de dispariție.

— N-aveți pentru ce, distinsă și rafinată doamnă! m-a asigurat el, la fel de zâmbitor, glumind, la rândul său. Am făcut-o pentru că mai aveați puțin și vă urcați pe mine. Nu că mi-ar displăcea, dar suntem în avion…

Am izbucnit amândoi în râs, și astfel a început totul. Așa ne-am cunoscut, eu și Horațiu, cel care peste numai un an avea să devină soțul meu, iar peste doi – tatăl copilului meu. îl iubesc în cel mai pur și mai nepervertit mod posibil și sunt absolut convinsă că și el mă iubește la fel. Chiar suntem suflete-pereche.

Una peste alta, mă bucur că nu am ascultat sfatul părinților mei, acela de a intra virgină în altar. Având mai multe experiențe amoroase înainte de măritiș, am putut să îl recunosc pe bărbatul cel mai potrivit pentru a-mi fi alături la bine și la rău. La rândul lor, văzând cât sunt de fericită alături de soțul meu și de fetița mea, mama și tata au înțeles că ar fi fost o greșeală să mă țină în lesă și să îmi ucidă tinerețea.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE