Bun de tipar 2022. Cărțile anului pe care nicio ficțiune nu le-ar fi putut anticipa
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Când ne respectăm și defectele sau limitele noastre, și slăbiciunile celuilalt, putem ajuta să reparăm lucrurile mai importante decât noi. Într-un fel, așa curge și acțiunea celui mai bun roman pe care l-am citit în acest an: „Ministerul pentru viitor”, de Kim Stanley Robinson. E epopeea inteligentă a unui viitor în care omenirea se mobilizează ca să salveze planeta.
Cuprins:
Cum au arătat cele mai bune titluri ale ultimilor ani, în viziunea mea nepretențioasă, de amator:
2018 - „Contextul”, de Leonardo Sciascia
2019 - „Încălcând toate granițele”, de Marina Abramovic
2020 - „Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea”, de Romain Gary
2021 - „iPhuck 10”, de Victor Pelevin.
În 2022, câștigătoarea este o carte SF. Dar vom ajunge și la ea.
Cartea de ficțiune a anului: „Fericirea lupului”, Paolo Cognetti, editura Polirom
Când urci pe munte, te deplasezi nu doar pe verticală, crede unul dintre personajele lui Cognetti. Fiecare metru dintr-un versant înseamnă accesul către o altă parte a lumii. În munți, parcurgem, deopotrivă, o geografie orizontală, dar și una care ține de interiorul nostru. Deși nu este cel mai cunoscut dintre romanele autorului italian Paolo Cognetti, „Cei opt munți” e creația sa de notorietate mondială, „Fericirea lupului” radiază o vibrație pe care o resimți multă vreme după ce ai închis cartea. Traducerea Ceraselei Barbone este ușoară, curgătoare și admirabilă prin loialitatea pentru „rupturile de stil” și față de misterele personajelor. Fără pretenția unui mare scriitor, Cognetti a reușit ceva care va rămâne și după ce toți ghețarii din Alpi, în frunte cu Marmolada, nu vor mai fi.
La categoria „cartea de ficțiune” a lui 2022 vă mai recomand:
- „Prietenul armean”, de Andrei Makine, editura Polirom.
„Numai acest adevăr simplu, pe care mulțumită lui l-am înțeles într-un final: ne resemnăm și încetăm să-l căutăm pe acest celălalt care suntem, iar asta ne ucide cu mult timp înaintea morții, într-un joc de umbre, agitat și difuz, văzut ca unica existență posibilă. Existența noastră”. Aceasta este una dintre primele fraze ale cărții „Prietenul armean”. Volumul descrie, prin portretele și faptele oamenilor, istoria unui conflict, undeva la marginea imperiului sovietic. E oglinda conflictului pe care-l trăim și noi, cei mai mulți ca spectatori, dar milioane de oameni ca participanți. Makine a ajuns la perfecțiunea artei de scriitor. Nu, nu e un volum de război, am simțit nevoia să adaug asta, după ce dădusem ENTER. Pentru că, știm cu toții, ne îndepărtăm de război.
- „Destinația: America”, de Gary Shteyngart, editura Corint.
Pe Shteyngart l-am întâlnit, cu foarte mulți ani în urmă, în „Absurdistan”, un roman pe care nu-l poți citi, la propriu, prea departe de pământ, pentru că o să-ți frângi ceva costisitor de reparat când te prăbușești de râs.
„Destinația: America”, „Lake Succes” după titlul original, a fost tradus în 2022 la noi, la Corint fiction. Shteyngart e ceva mai amar, însă comicul decurge tocmai din reținerea prin care e prezentat nefirescul timpurilor de azi. Un superșef al unei superfirme de superspeculații financiare traversează lumea oamenilor obișnuiți într-un pelerinaj plasat între iluminare și fuga de un dosar penal. La prima vedere doar una dintre ținte e inevitabilă. Restul, în carte, vă rog. Autorii, traducătorii și editurile care publică asemenea romane merită să trăiască.
- „Puritate”, de Jonathan Franzen, editura Polirom.
A apărut acum patru ani, dar mi-au trebuit curaj și sfat de prieten să mă apuc de ea. E copleșitoare prin țesătură nesățioasă, căci Franzen e undeva acolo unde zăpezile sunt veșnice. Iulia Gorzo l-a tradus co-lo-sal.
Cartea de non-ficțiune a anului: „Războiul rece”, John Lewis Gaddis, editura Polirom
John Lewis Gaddis este unul dintre clasicii relațiilor Vest-Est și faptul că a fost reeditat la noi în 2021, în colecția Historia de la Polirom, a venit la fix, odată cu retrezirea tăciunilor URSS. „Războiul rece” este povestea urii, dar și a înțelepciunii, a două tabere, fiecare formată din zeci de popoare, care au avut mintea de pe urmă de a nu se pulveriza reciproc. Dacă e să citiți o singură carte în anul ce vine, aceasta e.
În categoria de non-ficțiune, în 2022, recomand:
- „Inginerii haosului”, de Giuliano da Empoli, editura ALL.
Imbatabilă ca actualitate. Așa se creează mediocritățile care ne conduc.
- „Amurgul democrației”, de Anne Applebaum, editura Litera.
Tăioasă, clară și insuportabilă pentru oricine crede că dictatorii au ei ceva în cap, știu și simt ceva ce nouă, oamenilor obișnuiți, ne este inaccesibil.
- „Fluviul Amur - între Rusia și China”, de Colin Thubron, editura Polirom.
Seria „Hexagon” este una dintre cele mai consecvente de la noi, în sfera atât de eterogenă a literaturii de călătorie. Să te urci pe cal la 80 de ani și să străbați una dintre cele mai ostile granițe ale lumii, asta Colin Thubron o face cu grația tipică exploratorilor britanici. Puse față în față, realitățile din China și Rusia descriu două feluri de a te dezvolta. Memorabile imagini.
- „Putea să fie altcumva”, de Daniel Morar, editura Humanitas.
Într-un dialog cu Ionuț Cristache, la emisiunea online a acestuia, Doru Bușcu mă lua, inteligent, așa cum face el mai întotdeauna, peste picior, pentru că am publicat informații în Libertatea din cartea lui Morar. „Așa se fac acum investigațiile, din cărți”, a spus, malițios, Bușcu. Adevărul e mult mai modest. Am deschis cartea lui Daniel Morar din curiozitate, după alte numeroase cărți ale persoanelor publice de la noi, autori care nu riscă aproape nimic. Morar a preferat altceva. S-a expus. Noi nu i-am fost niciodată apropiați și asta se vede, indirect, și în carte. Nu citează în pagini, ci doar în notele puchinoase de final, investigațiile Gazetei Sporturilor, cele care au deschis trei dintre cazurile sale importante ca șef al DNA: Dosarul Loteria 2, Dosarul Transferurilor și Dosarul Ridzi. Dar asta nu ne oprește să batem gongul când apare ceva interesant.
- „Ne-au ținut în viață - Radio Europa Liberă”, de Liviu Tofan, editura Omnium.
Liviu Tofan e un ziarist și un autor care nu fuge de dezacorduri. Istoria subiectivă a „Europei libere”, reflectată prin informațiile publicate de Tofan, e valoroasă, tocmai pentru că e plină de detalii, atmosferă, analize și scutită de autoglorificare.
Cartea polițistă a anului: „Războiul spionilor”, de John le Carré, editura Litera
„Războiul spionilor” este, probabil, cea mai subevaluată dintre cărțile lui John le Carré. Apărută imediat după marele său succes, „Spionul care venea din frig”, povestea din „Războiul spionilor”, cu aerul baltic și neglorios, a căzut în uitare. Editura Litera a riscat și ne-a adus exact la timp un titlu despre cum nimeni nu câștigă atunci când totul devine „pe viață și pe moarte”.
Au mai punctat:
- „Mai bine mort”, de Andrew și Lee Child, editura Trei.
Poate că e o eroare personală de percepție, știind că acum scriu amândoi, dar franciza „Andrew și Lee” pare că îi ia din autenticitatea lui Jack Reacher. Dar hai să mai vedem.
- „Nada”, de Jean-Patrick Manchette, editura Dezarticulat.
O surpriză interesantă, o carte care l-a depășit pe John Grisham, cu volumul recent „Lista judecătorului”, deși apariția de la RAO este un volum extrem de alert. Sunt ani și ani, John.
Cartea SF a anului: „Ministerul pentru viitor”, de Kim Stanley Robinson, editura Nemira
O carte SF este cartea anului 2022? Pentru mine, da. Captivat de știință, Kim Stanley Robinson este cunoscut în special pentru „Trilogia Marte”.
„Ministerul pentru viitor” este altceva decât o carte clasică Science Fiction, pentru că timpurile s-au accelerat seducător sau primejdios, depinde de cum vezi lucrurile, dacă ești Elon Musk sau altcineva.
Pe un Pământ în care degradarea globală a climei fierbe, la propriu, comunitățile umane atinse de valul de căldură, diverse grupuri încep să acționeze. Se mobilizează nu doar activiștii, ci și, nomina odiosa, băncile, guvernele și armatele. De fapt, doar așa se poate. Kim Stanley Robinson are și un final. Noi avem de tras până acolo.
- La SF mi-au mai plăcut „Aliați în slujba dreptății”, volumul patru din originala până la perplexitate serie „Născuți în ceață” a lui Brandon Anderson, editura Trei. Și „Lumii îi spuneau pădure”, din ciclul cărților semnate Ursula K. Le Guin și apărute la Nemira.
Presa anului: Ziarul de Gardă
Am întâlnit, la Chișinău, o redacție care lucrează, din când în când, cu lumina căzută și, aproape întotdeauna, la o temperatură la care politicienii și-ar păstra gheața pentru whisky.
Sunt fetele și băieții de la Ziarul de Gardă, care se străduiesc să țină în viață nu doar ediția tipărită a publicației, dar și un site care și-a câștigat reputația de cel mai bun colectiv de investigații jurnalistice din Republica Moldova.
În cazul în care încă nu v-am convins să donați pentru Libertatea, nu-i nimic, mai avem de muncit. Dar donați-le lor, colegilor de la Ziarul de Gardă. Vă mulțumesc și vă doresc un an 2023 în care să recăpătăm pacea, ca să rămânem doar cu suportabila noastră neliniște interioară.
MirunaI 25.07.2023, 22:59
Recomand Războiul spionilor