Diferențe salariale uriașe pe navele de croazieră

În timp ce angajații care lucrează în bucătării sau se ocupă de curățenia cabinelor obțin, după o lună întreagă de muncă, venituri care cu greu ar fi suficiente pentru un trai decent pe uscat, căpitanul aceleiași nave poate câștiga de până la 20 de ori mai mult. Acest lucru face ca industria croazierelor să înregistreze unele dintre cele mai mari diferențe salariale interne din sectorul turismului.

Potrivit unei analize realizate de publicația americană USA Today, funcția ocupată la bord influențează salariul mai mult decât compania de croazieră sau ruta pe care operează nava. Un vas de croazieră funcționează asemenea unui oraș plutitor, cu o ierarhie care pornește de la spălătorii de vase și ajunge până la ofițerii superiori ai navei.

O mare parte dintre membrii echipajului provin din Filipine, India și state din Europa de Est. Pentru acești angajați, salariile sunt considerabil mai mari decât cele pe care le-ar obține în țările de origine, însă diferențele dintre cele mai slab și cele mai bine plătite funcții rămân foarte mari. Pe durata contractului, membrii echipajului nu suportă cheltuieli pentru chirie, alimente sau servicii medicale, acestea fiind acoperite integral de compania de croazieră. Astfel, o parte importantă din salariu poate fi economisită.

De ce salariile de pe nave valorează mai mult decât par

Expertul în industrie Larry Pimentel a declarat pentru USA Today că o comparație simplă a salariilor nu reflectă avantajul financiar real al unui contract pe mare. În opinia sa, pentru angajații proveniți din țări cu venituri reduse, un astfel de contract poate schimba radical situația financiară. „Nava are un efect multiplicator pentru mulți dintre acești membri internaționali ai echipajului, astfel încât ei câștigă de două până la opt ori mai mult decât ar câștiga în mod obișnuit în propria țară”, a afirmat Pimentel.

De asemenea, angajații nu au cheltuieli cu transportul zilnic sau cu utilitățile, ceea ce face ca venitul disponibil să fie mai mare decât ar sugera salariul brut.

În schimb, programul de lucru este foarte solicitant și lasă puțin loc pentru viața personală, deoarece, în practică, zilele libere sunt aproape inexistente.

Contracte de până la nouă luni și program de lucru în fiecare zi

Contractele oferite de companii precum Princess Cruises au, în general, o durată cuprinsă între trei și nouă luni. În această perioadă, angajații lucrează șapte zile din șapte, între zece și treisprezece ore pe zi.

Personalul care lucrează direct cu pasagerii depinde în mare măsură și de bacșișuri, care în prezent sunt adăugate automat pe nota de plată a călătorilor. De exemplu, pasagerii companiei Holland America Line achită o taxă zilnică fixă, care este împărțită atât între angajații aflați în contact direct cu turiștii, cât și între personalul din culise. Analiza realizată de Larry Pimentel arată că diferența dintre cele mai mici și cele mai mari salarii lunare poate ajunge la 22.500 de dolari, echivalentul a aproximativ 19.620 de euro.

Funcțiile de nivel intermediar, precum cele de bucătar-șef sau șef al departamentului de curățenie, se situează între aceste două extreme.

Cât câștigă angajații pe vasele de croazieră, în funcție de poziție

Potrivit datelor privind nivelurile obișnuite de remunerare lunară practicate de marile companii internaționale de croazieră în perioada 2025-2026, cele mai mari salarii sunt încasate de căpitanii navelor, care pot câștiga între 12.000 și 25.000 de dolari pe lună.

Ei sunt urmați de inginerii-șefi, cu venituri cuprinse între 9.000 și 15.000 de dolari, și de ofițerii secunzi (Staff Captain), care primesc între 8.000 și 14.000 de dolari lunar. În zona conducerii operaționale și hoteliere, directorii hotelieri câștigă între 7.000 și 12.000 de dolari pe lună, directorii de croazieră între 5.800 și 7.500 de dolari, iar bucătarii-șefi între 5.000 și 9.000 de dolari.

Cât câștigă, de fapt, angajații de pe navele de croazieră: lucrează 7 zile din 7, între 10 și 13 ore pe zi
Imagine generată cu Inteligența Artificială

La nivelul managementului departamentelor dedicate serviciilor pentru pasageri, managerii cazinourilor pot încasa între 4.000 și 8.000 de dolari lunar, șefii departamentelor de curățenie între 4.000 și 7.000 de dolari, managerii restaurantelor între 3.500 și 6.500 de dolari, iar responsabilii excursiilor la țărm între 3.500 și 6.000 de dolari. Și alte funcții de coordonare sunt bine remunerate. Asistenții medicali de la bord câștigă între 3.500 și 6.500 de dolari pe lună, managerii serviciilor pentru oaspeți între 3.000 și 5.500 de dolari, iar ofițerii de securitate între 2.500 și 5.000 de dolari.

În rândul personalului care lucrează direct cu pasagerii, salariile de bază sunt mai reduse, însă pot fi completate de bacșișuri. Astfel, însoțitorii de cabină pot câștiga între 1.800 și 4.000 de dolari pe lună, ospătarii între 1.500 și 4.000 de dolari, iar barmanii între 1.500 și 4.000 de dolari.

La baza ierarhiei salariale se află personalul de suport. Angajații din bucătării sunt remunerați cu 1.200-2.500 de dolari pe lună, în timp ce personalul auxiliar din departamentul de curățenie câștigă, de regulă, între 1.200 și 2.200 de dolari lunar.

Pavilionul navei stabilește drepturile angajaților

Condițiile de muncă diferă semnificativ de la o companie de croazieră la alta. Compania AIDA Cruises precizează pe propriul site că doar un număr redus de operatori oferă contracte conforme cu normele europene, care includ protecție socială și asigurare medicală.

În aceste cazuri, angajații beneficiază de asigurări de sănătate, de accidente, de șomaj și de pensie.

Factorul decisiv rămâne însă pavilionul sub care navighează vasul. Mulți membri ai echipajului nu intră sub incidența legislației naționale a muncii, ceea ce înseamnă că regulile privind salariul minim nu li se aplică. Situația este întâlnită în special la navele înregistrate sub așa-numitele „pavilioane de complezență”, precum cele ale Bahamas, Panama sau Malta, unde legislația muncii este, în general, mai permisivă, potrivit publicației Schiffsradar.

La nivel mondial, din 2013 este în vigoare Convenția privind munca în sectorul maritim, adoptată de Organizația Internațională a Muncii. Aceasta stabilește standarde minime privind perioadele de odihnă, condițiile de cazare și plata la timp a salariilor. Respectarea acestor reguli depinde însă de statul sub al cărui pavilion navighează nava și de controalele efectuate în porturile în care aceasta operează, astfel încât aplicarea lor poate varia semnificativ de la un vas la altul.

Cele mai mari vase de croazieră din lume

În 2026, cele mai mari și mai cunoscute vase de croazieră sunt operate, în principal, de Royal Caribbean. Un top cu trei cele mai mari și mai cunoscute nave de croazieră din lume arată astfel:

  • Icon of the Seas (Royal Caribbean) – Cea mai mare navă de croazieră din lume, lansată în 2024, cu o lungime de 365 de metri și capacitatea de peste 7.600 de pasageri. Este o adevărată metropolă plutitoare cu piscine, parcuri tematice, tobogane de apă și multe restaurante gourmet.
  • Wonder of the Seas (Royal Caribbean) – Lansată în 2022, cu lungimea de 362 de metri și capacitate de 7.084 de pasageri, oferă facilități de lux și divertisment.
  • Symphony of the Seas (Royal Caribbean) – Lungime de 361 de metri și capacitate pentru 6.680 de pasageri, recunoscută pentru numeroase opțiuni de divertisment.

Citește și: Viața unei angajate pe un vas de croazieră: „Câștig bine, dar condițiile de locuit sunt foarte proaste”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.