Peste 50 de asistente TV și fete din peisajul monden bucureștean au fost audiate de poliție, numele lor apărând într-un dosar de prostituție. Printre acestea se numără Daniela Crudu, sora ei, Ana Maria, Simona Trașcă, Mădălina Pamfile, Denisa Biţă, Rellys Tonu și Diana Gureşoaie.
Șase persoane au fost reținute de poliție sub acuzația de proxenetism. Ele sunt Diana Nicoraș, Georgiana Constantin, Lavinia Despina, Diana Gureșoaie, Mirela Dumitru și Ramona Popescu. Alte persoane suspectate de aceeași infracțiune sunt Emilia Negurici (EMMY) și Simona Caran.
Surse judiciare precizează că printre clienți se numără Puiu Popoviciu, Ioan Neculaie, Irinel Columbeanu, Horia Simu, Alin Cocoș, dar și fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin. Tarifele plecau de la 1.000 de euro, iar „domnii generoși” suportau și cheltuielile excursiilor în străinătate sau le ofereau cadouri prostituatelor de lux.
Contactați de Libertatea, Irinel Columbeanu și Puiu Popoviciu au negat orice implicare în dosar.
Diana Gureșoaie – cunoscută și ca „Strâmba lui Dodel” – a fost reținută după ce a fost audiată și acum se află sub control judiciar. Din stenogramele făcute publice, se pare că Diana era cea care intermedia întâlnirile între vedete și afaceriști pentru sume care ajungeau și până la 2.000 de euro pentru o partidă de amor.
La ieșirea din arest, Diana nu a făcut nicio declarație și a încercat pe cât posibil să nu-și arate chipul, ascunzându-se în spatele polițiștilor care au escortat-o.

Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află
Recomandări
Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află

1_bd8fae.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI