O artistă din Basarabia expune la București o “Cină cea de Taină” în care locul lui Iisus și al apostolilor este luat de femei. “În lucrarea mea nu există niciun personaj biblic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Irina Greciuhina, o pictoriță de 38 de ani, din Chișinău, surprinde prin compoziții curajoase și pline de culoare într-o expoziție la București. Artista explică, într-un interviu pentru Libertatea, că nu vrea să dea naștere la controverse prin arta sa și că, deși lucrările sale au în centru femeile, nu vrea să fie considerată o feministă.
Cuprins:
În primul ei vernisaj de la dreapta Prutului, pictorița basarabeană Irina Greciuhina a sosit cu o întreagă colecție de tipologii feminine. Arta ei este o colecție de chipuri zâmbitoare și expresive desprinse din reviste glossy, scene suprarealiste și pete de culoare care domină compoziții în mare parte monocromatice.
Desprinsă din același aluat contestatar al artiștilor din fostul spațiu sovietic, basarabeanca rusofonă se luptă cu o societate patriarhală și transformă cu grație o lume a bărbaților într-una a femeilor.
Poate de asta, cea mai importantă lucrare expusă de Greciuhina, într-o galerie pitită pe strada Transilvaniei din București, este pictura “Unity in Diversity” (Uniți în diversitate). O pânză uriașă de doi pe trei metri, în care femeile ocupă în exclusivitate o scenă care a aparținut anterior bărbaților, aceea a “Cinei cea de Taină”.
Ce l-ar inspira astăzi pe Leonardo da Vinci?
Sămânța acestei reinterpretări moderne a frescei lui Leonardo da Vinci a răsărit în mintea artistei când aceasta studia la Milano. Plimbându-se pe străzile și prin piețele de lângă Biserica Santa Maria delle Grazie, Irina Greciuhina s-a întrebat ce oare l-ar inspira astăzi pe da Vinci într-un oraș devenit o adevărată capitală a frumuseții și modei. Așa a ajuns să suprapună pe scena “Cinei cea de Taină” chipuri feminine desprinse din reviste glossy, care-și poartă cu atitudine hainele din anii ’20, ’50 ori chiar din secolul XXI.
“În lucrarea mea nu există niciun personaj biblic”, punctează Greciuhina într-un interviu acordat ziarului Libertatea.
Artista basarabeană a păstrat doar scena divină, aceeași din fresca lui Da Vinci. Însă personajele sunt doar ale ei, o combinație de chipuri pe care le-a colecționat din reviste glossy. Sunt personaje hibride și expresive, cu decolteuri adânci, bijuterii imense, accesorii unice și o țigară așezată în vârful buzelor.
Tabloul nu-i o reproducere a unei scene sfinte, cât este una a lumii în care trăim “cu întreaga ei frumusețe și intoleranță, răutate și blândețe, mereu bolnavă terminal ori surprinzător de progresivă”, așa cum îl descrie Irina Greciuhina.
Artista nu vrea să creeze controverse, ci doar să-i inspire pe cei care pășesc în galeria de artă să reflecteze la evoluția culturii, precum și la coexistența idealurilor clasice și a esteticii moderniste.
Irina Greciuhina se descrie ca fiind, în primul rând, o artistă preocupată de “studiul arhetipurilor feminine” și de “femeie ca fenomen unic, divin și natural în egală măsură”.
Venită din spațiul ex-sovietic, artista rusofonă se desprinde complet de patriarhalismul și sechelele totalitarismului. Firul roșu care leagă compozițiile sale este culoarea. Pete aprinse de portocaliu, galben, albastru și roșu care domină compoziții realizate într-o singură culoare. Astfel, griul atotcuprinzător al blocurilor sovietice e cucerit prin culoare.
Prin subiectele alese, arta ei ar putea să cadă în curtea feminismului. Însă Greciuhina protestează, căci ea pictează în slujba propriei persoane, nu a unei ideologii.
Femeile se află în centrul compozițiilor mele. Ele sunt conducătoarele propriei mele lumi. Însă nu-mi doresc ca lucrările mele să fie văzute doar prin prisma feminismului, ele sunt dincolo de încadrări și șabloane.Irina Greciuhina, artist:
Iar dintre influențele care stau la baza stilului ei, lucrările art deco ale Tamarei Lempicka (o pictoriță de origine poloneză, devenită cunoscută după cel de-al Doilea Război Mondial, care a creat apoi în Paris, SUA și Mexic, n.red.) sunt cele mai ușor de cules din picturile Irinei Greciuhina.
“Nu vreau ca arta mea să fie judecată în funcție de ideologia fiecăruia”
Își descrie lucrările ca fiind un imn al feminității și armoniei, iar ideologia nu ar sta decât în calea receptării artei sale.
Vreau ca cei care-mi privesc lucrările să se uite la tehnică, la combinația de culori, să încerce să ajungă la propriul lor răspuns despre cine sunt personajele mele și de unde au venit. Pe scurt, nu vreau ca arta mea să fie judecată în funcție de ideologia fiecărui membru al audienței.Irina Greciuhina:
Cât despre subiecții lucrărilor sale, uneori ești privit din pânză de un chip cunoscut pe care nu știi însă de unde să-l culegi. Irina Greciuhina spune că personajele sale feminine sunt hibride, chipuri peste care lipește o altă expresie ori o altă atitudine.
“Transpun arhetipurile feminine pe pânză în propriul meu stil. Sunt inspirată de femeile pe care le văd în paginile revistelor, în poze ori reclame. Colecționez chipurile lor și apoi le introduc în lumea mea. De multe ori îmi creez personajele combinând diferite imagini, părți din diferite femeie. Personajele lumii mele sunt hibride, ele sunt cele care-mi populează picturile”, punctează artista de la Chișinău.
Scene suprarealiste
O altă temă prezentă în lucrările sale este suprarealismul. Personajele sunt atacate de păsări, se sărută cu coarne de cerb pe creștet ori cară în brațe o gâscă, așa ca-n lucrarea “Shifting the Shizo-pole or gorgeous product that you can sell”.
“Îmi plasez personajele pe o scenă izvorâtă din cele mai adânci cotloane ale subconștientului. Alegerea acestui concept are de-a face cu natura, psihologia și lumea internă a femeilor. Astea sunt lucruri care mă interesează la nivel personal. Și, ca femeie, sunt într-un proces constant de autocunoaștere, iar arta e un imbold”, spune Greciuhina.
Expoziția “Women Unchained” rămâne deschisă până pe 11 octombrie la galeria Arbor.art.room de pe strada Transilvania, nr. 11 din Capitală.
