În asemenea condiții, ai putea crede că cel mai indicat pentru tine, mai ales dacă te numeri printre cei care duc dorul verii, este să îți petreci sărbătorile de iarnă acasă, unde poți bea o ciocolată caldă la gura sobei și poți organiza mese festive la care să vină prietenii și familia. Locuința ta ar putea fi refugiul perfect în care să te ascunzi de iarna grea. Poți controla căldura cu ajutorul unui termostat, iar convectoarele pot fi soluția ideală pentru încălzirea încăperilor. Pentru tine, cuvântul de ordine în acest sezon iernatic ar fi căldura. 

Însă, nu ar fi frumos să închei anul printr-o vacanță memorabilă într-unul dintre locurile pe care le ai pe lista de călătorii de foarte mult timp? Lunile de iarnă pot fi încântătoare în unele orașe ale lumii, care se transformă în locuri magice în perioada sărbătorilor de iarnă.

Chiar dacă ești o persoană friguroasă, care nu agreează temperaturile scăzute, o vacanță într-un loc cu zăpadă, în care fulgii de nea creează o atmosferă feerică, ar putea să îți facă bine la finalul unui an obositor. Plimbările prin târgurile de Crăciun, drumețiile montane, dansul pe patinoar, luminițele și decorațiunile sofisticate îți vor distrage atenția de la frig.

Dacă vrei să îți petreci sărbătorile de iarnă într-un oraș în care să simți spiritul Crăciunului, să cunoști oameni noi și să să descoperi gastronomia internațională, iată câteva locuri de pe glob care arată spectaculos în sezonul rece.

1. Viena, Austria

Orașul istoric situat în regiunea alpină este centrul atracțiilor turistice în această perioadă a anului, oferind numeroase activități de divertisment. Patinoarele, precum cel de lângă Primăria orașului, sunt înconjurate de clădiri cu o arhitectură deosebită, făcând astfel această experiență mult mai distractivă și interesantă. Târgul de Crăciun din Viena este unul dintre cele mai apreciate din Europa. Sezonul rece în acest oraș este dedicat spectacolelor de operă, balurilor și altor evenimente culturale. 

2. Sedona, Arizona

Orașul este celebru datorită grupărilor neobișnuite de roci, care par să-și schimbe culoarea din roșu în portocaliu, în momentul în care sunt luminate de soare. Aceste formațiuni sunt mai spectaculoase în timpul iernii, când sunt acoperite cu praf de zăpadă. Vremea este blândă în această perioadă, iar numărul turiștilor este mai mic, drept urmare te poți bucura în voie de liniște și îți poți pregăti în tihnă traseele montane. Dacă vrei să te bucuri de un răsărit spectaculos, poți face o călătorie cu baloanele cu aer cald. Sedona este un loc ideal dacă vrei să te îndepărtezi de agitația urbană.

3. Dublin, Irlanda

În Dublin, în această perioadă, este foarte frig și găsești zăpadă din belșug. Totodată, sunt multe baruri deschise, care te vor ajuta să te încălzești, cel mai cunoscut – în care se adună cei mai mulți turiști – fiind Temple Bar. Dublin a fost votat unul dintre cele mai prietenoase orașe din Europa, așa că petrecerea sărbătorilor de iarnă în acest loc ar putea fi cel mai bun mod de a-ți reîncărca bateriile și de a cunoaște locuri și oameni noi. De asemenea, poți evada în natură, bucurându-te de traseele montane inedite și de priveliștile panoramice.

4. Praga, Republica Cehă

Unul dintre cele mai frumoase orașe din estul Europei, Praga strălucește în timpul iernii. Un loc foarte aglomerat în timpul verii, Praga este mult mai aerisit în sezonul rece. Turiștii se distrează pe patinoare, iar târgurile de Crăciun oferă delicatese, vin și multă muzică. De asemenea, în februarie are loc Bohemian Carnevale (care duce mai departe vechile tradiții ale locului) și festivitățile alegorice. Prin acest proiect se dorește o renaștere permanentă a ideii de a celebra talentul, meșteșugul, fantezia și creativitatea umană.

5. Tokyo, Japonia

Orașul Tokyo este impresionant în timpul iernii. Luminițele de Crăciun și decorațiunile sofisticate reamintesc vizitatorilor că Japonia este țara inovațiilor. În timpul sărbătorilor de iarnă, în zonele din jurul orașului Tokyo poți schia, te poți relaxa într-un onsen (izvor termal japonez) și poți participa la festivalurile organizate în perioada iernii. Despre Tokyo se spune că este locul în care poți găsit toate lucrurile bune pe care un oraș mare le poate oferi, dar poți descoperi și un refugiu în multiplele temple sau în mijlocul naturii.

Sursă foto: Burben/ Shutterstock

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Playtech.ro
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Observatornews.ro
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Știrileprotv.ro
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele