Cine a fost Sfântul Ilie. Povestea sfântului aducător de ploi

Comentează

Sfântul Ilie este cunoscut ca aducător de ploi, deoarece, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel care se lupta cu seceta de trei ani și jumătate. Află cine a fost Sfântul Ilie și care este povestea sfântului aducător de ploi, căruțașul cerului care fulgeră și trăznește.

În calendarul ortodox 2020, Sfântul Ilie este pomenit pe 20 iulie, zi în care peste 100.000 de români își serbează onomastica. Să ne întoarcem în timp și să aflăm cine a fost Sfântul Ilie. Care este povestea Sfântului cunoscut drept făcător de minuni.

Cine a fost Sfântul Ilie

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani înainte de Hristos, în ținutul Tesvi din Galaad. De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului. Provenea dintr-o familie de preoți, în vremea în care iudeii se închinau idolilor și zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab.

Sfântul Ilie este considerat una dintre cele mai complexe figuri de sfinți, fiind considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit atât în creștinism, cât și în iudaism și în tradiția islamică.

Potrivit tradiției, Sovac, tatăl Sfântului Ilie, a văzut la nașterea acestuia oameni îmbrăcați în veșminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc și îi ofereau să mănânce o flacără. Preoții templului au interpretat această vedenie considerând că Sfântul Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Astfel, Ilie a devenit un apărător înflăcărat al credinței în Dumnezeu și unul dintre profeții Legii Vechi. Ahab, regele evreilor, era căsătorit cu prințesa feniciană Isabela, care se închina zeului Baal, pe vremea când trăia Ilie. Atunci, Ahab și-a obligat poporul să se închine zeului Baal și i-a persecutat pe Prooroci și pe toți cei ce au rămas credincioși lui Dumnezeu. Aceste fapte au atras mânia divină, iar Dumnezeu i-a încredințat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege.

Seceta și ploaia - simbolurile Sfântului Ilie

Certându-se cu Ahab, Sfântul Ilie îi spune: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu”.

Sfântul s-a retras pe malul râului Cherit, iar în urma lui foametea și seceta au cuprins toată țara. Atunci s-a împlinit cuvântul lui Moise către iudei: “Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău, să se facă aramă și pământul de sub tine fier”.

După trei ani și jumătate, văzând că numai credința în Dumnezeul lui Ilie este ceea ce contează, poporul israelit și-a recunoscut greșeala și a strigat:

  • “Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”.
  • “Până când veți șchiopăta voi de amândouă gleznele voastre? Dacă Dumnezeu care v-a scos pe voi din pământul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeți în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeți după el” Spune Sfântul Ilie către mulțimea adunată pe Muntele Carmelului.

Rugându-se Ilie, atunci o ploaie a răcorit pământul și foamea a încetat.

Sfântul Ilie este simbolizat de carul de foc de pe cer

Legenda spune că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar a avut întotdeauna o fire iute. El și-ar fi ucis părinții veniți în vizită, iar apoi a mers la Dumnezeu și și-a cerut iertare. El a primit un car și un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.

În tradiția populară, Sf. Ilie este prezentat drept sfântul care merge pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc.

În cer, Sfântul Ilie fulgeră, trăsnește dracii și cutreieră norii împreună cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit.

Tradiții populare de Sfântul Ilie

  • De Sfântul Ilie, oamenii nu lucrau pentru a nu cădea grindina. Femeile mergeau la biserică și dădeau de pomană din roadele gospodăriei celor decedați.
  • În dimineața zilei de sărbătoare, se culeg plante medicinale, în special busuioc, care se pune la uscat, iar femeile îl duc la biserică pentru a fi sfințit. Odată sfințit, busuiocul se pune pe foc, iar cenușa obținută se folosește în scopuri terapeutice.
  • Se spune că dacă în această zi tună, toate alunele vor seca, iar celelalte fructe vor avea viermi.
Tradiții populare de Sfântul Ilie

De ce nu se mănâncă mere de Sf. Ilie

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie la fel de mare precum acestea.

De Sfântul Ilie se recoltează mierea

  • La sate, în ziua Sfântului Ilie, apicultorii recoltau mierea albinelor. Aceasta se făcea doar de către bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil. Femeile nu aveau voie să intre la stupuri.
  • Odată cu ziua Sfântului Ilie este marcată și miezul verii pastorale. Acum ciobanilor le era permis să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână.
  • În această zi, în multe sate se țin petreceri câmpenești și târguri, tradiții păstrate cu sfințenie de sute de ani. Are loc “Târgul de fete” de pe Muntele Găina, dar și “Târgul feciorilor” de la Săcele, la Polovragi și “Șezătoare” la Fălticeni.

Sfântul Ilie este considerat, începând cu 1913, și ocrotitorul și patronul aviatorilor. Sărbătoarea este în aceeași zi cu ziua Aviației Române.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește