Am crezut că e o aventură, dar era marea iubire

Pe Delia am cunoscut-o în urmă cu doi ani, la o petrecere în casa unor foarte buni amici de-ai mei. M-a atras din prima clipă și nici eu nu i-am fost indiferent, căci am petrecut toată noaptea împreună, nemaiputându-ne despărți unul de celălalt din clipa în care am făcut cunoștință. în câteva luni, deja ne făceam planuri de viitor.

Am fost primul bărbat din viața ei, iar asta a contat foarte mult pentru mine, căci, pe undeva, simțeam o anumită responsabilitate față de cea care mi se dăruise trup și suflet, aceea de a-i fi aproape și a o ocroti. Când eram împreună, mă copleșea un sentiment de ferici-re greu de descris în cuvinte…

I-am propus într-o seară să ne mutăm împreună, într-un apartament cu trei camere, lăsat de bunicul din partea tatei cu act de donație, cu doar un an înainte de a se prăpădi, iar ea mi-a sărit în brațe și mi-a spus că nu mai credea că va auzi vreodată asta din gura mea. Ne-am mutat acolo chiar în seara aceea. Experiența aceasta de a ne gospodări singuri era destul de interesantă. îmi făcea plăcere să mă întorc acasă știind că o voi găsi pe Delia, care, cu un șorț în față, gătea câte ceva din cartea de bucate, ca să-mi facă o surpriză. După ce mâncam, eu mă apucam să lucrez la vreun proiect (am uitat să vă spun că de profesie sunt arhitect), iar Delia, de citit. Alteori, mergeam în oraș să vedem un film, asta în cazul în care nu preferam programul de la televizor.

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Într-una din zile, când m-am întors de la serviciu, am găsit-o pe Delia studiind cu atenție conținutul unui geamantan din piele în care eu adunasem toate lucrurile bunicului pe care hotărâsem să le păstrez, după moartea acestuia. Se pare că ei acest geamantan i-a stârnit curiozitatea. După ce am mâncat, ca de obicei, mi-am aruncat și eu o privire în el, hotărât să văd ce se mai putea sorta din acele lucruri. Am găsit acolo o sumedenie de obiecte care mi-au adus aminte de zilele copilăriei: ochelarii și briceagul bunicului, portțigaretul care mie îmi plăcea atât de mult și chiar și tabla de șah pe care am învățat regulile acestui joc. Undeva, la fundul geamantanului, am găsit un clasor de timbre. Bunicul fusese un filatelist înrăit, la fel ca și prietenul lui de o viață, domnul Dima, care locuia la etajul doi. în urma unui impuls de moment, am luat clasorul și l-am pus deoparte cu gândul de a-l dărui acestui vechi prieten de-al lui. Am simțit că, de acolo de unde era, bunicul era de acord cu intenția mea. Pe mine nu m-au pasionat niciodată timbrele și ar fi fost păcat ca de această colecție să nu se poată bucura un iubitor al filateliei.

A doua zi, am ajuns acasă ceva mai devreme decât de obicei. Delia era la serviciu. Am hotărât să o aștept ca să luăm masa împreună. Mai era cam o oră până când ar fi fost ora ei de sosire. La un moment dat, mi-am amintit de clasor. L-am luat și am ieșit din casă, hotărât să îi fac lui nea Dima o bucurie.

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Numai că, atunci când s-a deschis ușa la care sunasem, am avut parte de o mare surpriză: în loc să văd în fața ochilor mutra simpatică a bătrânelului, am fost mai mult decât plăcut impresionat de chipul unei tinere care arăta de parcă era decupată din reviste. Era îmbrăcată în pantaloni scurți și purta un tricou mulat. Am rămas cu gura căscată când am văzut-o. Necunoscuta posesoare a celor două picioare perfecte și a unor ochi verzi cum nu mai văzusem până atunci se uita la mine fix, așteptând să îi comunic motivul pentru care am sunat la ușă.

— Săru’-mâna! Cred că am greșit… Căutam apartamentul domnului Dima.

— Acesta este, dar nu este acasă. Reveniți peste o oră, două! mi-a răspuns ea, gata să-mi închidă ușa în nas.

— Nu cred că mă cunoașteți, dar sunt vecin cu dumneavoastră… am zis repede, ca nu cumva ea să apuce să închidă. Locuiesc la etajul 5. Mă numesc Vlad Năstase. Nea Dima mă cunoaște bine…

— Eu sunt Adina Dima, nepoata lui. Locuiesc aici de ceva timp, dar, într-adevăr, nu v-am mai văzut până acum…

— A, eu m-am mutat în apartamentul bunicului meu cam de două luni de zile…

— Sunteți cumva nepotul domnului Năstase?

— Exact!

— L-am cunoscut și eu pe bunicul dumneavoastră. Venea destul de des pe aici.

Recomandări

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

— Da, știu că bunicul și nea Dima erau foarte buni amici. Tocmai de aceea, eu am venit să îi ofer clasorul de timbre pe care îl avea bunicul meu. Pe mine unul nu mă pasionează filatelia, dar știu că bunicului dumneavoastră îi fac o mare bucurie…

M-am reîntors în apartamentul meu complet uimit. Habar nu am avut vreodată că nea Dima avea ca nepoată o asemenea minunăție de fată! Seara am visat-o, îi spuneam cât de mult o iubesc și că vreau să fie a mea pentru totdeauna. Ea îmi zâmbea încontinuu și mă mângâia încet pe obraji, răspunzându-mi: „Dar sunt a ta… Numai a ta…”.

Dimineața m-am trezit ud leoarcă și toată ziua m-am gândit la nepoata lui nea Dima, de parcă îmi sucise mințile într-un minut. Câteva zile mai târziu, m-am surprins petrecându-mi mai tot timpul pe balcon, aplecat peste balustradă, în încercarea de a o revedea.

— Te învârți ca un leu în cușcă! Cred că o să sapi un șanț din sufragerie în bal-con! Mai stai locului odată! mi-a zis Delia.

— Nu vreau să fac fum în casă și mă duc să fumez acolo… am mințit eu.

— Dar până acum nu făceai fum în bucătărie? De când îți pasă ție de asta?

— Ei uite că îmi pasă! am zis într-o doară, neștiind ce altceva să spun.

Adina nu apărea, iar eu eram din ce în ce mai nervos. La un moment dat, aud soneria țârâind. Mă reped să deschid, de parcă aș fi așteptat-o pe ea, și dau cu ochii de nea Dima.

— Cornele, nici nu îți poți închipui ce fericire mi-ai făcut! Când mi-a dat Adina clasorul pe care i l-ai lăsat tu, a trebuit să mă așez pe scaun de emoție. îți mulțumesc mult!

— Să fii sănătos, nea Dima! și… mă bucur că te-am făcut fericit! am continuat eu, deși, în clipa aceea, mă gândeam să-l întreb despre nepoata sa, căci o altă ocazie mai bună nu cred că mi s-ar fi ivit.

A plecat zâmbind, iar eu tot neștiutor am rămas, neîndrăznind să-l întreb ceva. M-am cufundat în gânduri, din dorința de a construi un scenariu pentru a o reîntâlni pe Adina. Până la urmă, acest lucru s-a petrecut absolut întâmplător.

într-una din zile, întorcându-mă de la serviciu, am constatat că nu puteam folosi ascensorul deoarece cineva lăsase sau ținea deschisă ușa liftului. Văzând că repetatele mele bătăi nu au im-presionat pe nimeni, am început să urc scările, câte două deodată, hotărât să fac scandal. Când am ajuns la etajul al doilea, nu mică mi-a fost surpriza să con-stat că cea care făcuse imposibilă folosirea ascensorului era chiar… Adina, nepoata lui nea Dima. Se lupta de mama focului să scoată pe ușa liftului o cutie imensă de carton. Arăta ca o cutie pentru calculatoare:

— Săru’-mâna!

— Bună! Ce bine îmi pare că te văd! Nu vrei să mă ajuți un pic?

— Sigur că da! Ce vrei să faci?

— Deocamdată aș vrea să scot din lift imensitatea asta de cutie.

— Dacă nu mă înșel, pare a fi un calculator…

— Exact! Ai grijă să nu îl lovești! Câteva minute mai târziu, eram la ea,

Încercând să găsesc un loc potrivit pentru calculator. L-am așezat pe biroul din camera ei și l-am instalat, iar Adina, ca mulțumire, m-a sărutat zgomotos pe ambii obraji. Cred că ceea ce s-a întâmplat între noi după aceea nu poate fi explicat decât prin prisma unei… atracții reciproce destul de puternice. Totul a pornit de la gestul ei de a mă săruta pe obraz. Când m-a atins, simțurile mele au luat-o razna… Mi-am împletit mâna în părul ei și am sărutat-o apăsat, pe gură. Apoi, i-am așteptat cu teamă reacția. Mi-a răspuns cu o infinită tandrețe și ne-am cufundat amândoi într-o altă lume. A fost ca și cum am fi regăsit împreună o stare pe care o știam dintotdeauna și care ne lipsise… Din această reverie ne-a trezit sunetul destul de strident al soneriei. M-am uitat spre ea:

— Să nu îmi spui că e…

— Ba da !

Ne-am îmbrăcat cu repeziciune. Când a intrat în casă, nea Dima nu a remarcat nimic neobișnuit.

— Vlade, ce bine îmi pare că te văd! Ce mai faci tu, măi băiete?

— Bine, nea Dima! Urcam scările când m-am întâlnit cu Adina, care se chinuia cu o cutie mai mare de trei ori decât ea. Am ajutat-o să își instaleze calculatorul…

— Adina, dar se poate? Vlad a fost atât de amabil, iar tu nu te-ai gândit să îi oferi o cafea sau un suc?

Nu voiam să mai stau, mi-era teamă că, într-un fel sau altul, mă voi da de gol.

— Nea Dima, zău, nu este nevoie să te deranjezi! Eu, unul, chiar trebuie să plec. Am de făcut o lucrare care cred că mă va ține treaz și la noapte.

Într-adevăr, în noaptea aceea nu am dormit deloc, dar nu din cauza lucrării. Am rememorat cu ochii minții fiecare clipă a partidei mele de amor cu Adina și pot să vă spun că m-au trecut toate căldurile… Aproape că au ieșit scântei! Nu am mai simțit niciodată așa ceva. Adina trezise în mine doruri nebănuite. Doamne, mă îndrăgostisem de Adina, dar ce făceam cu Delia?

Ea a simțit foarte repede că se întâmplă ceva cu mine:

— Vlad, tu ai probleme la serviciu?

— Ce vrei să spui?

— Nu știu, presupun că, totuși, ceva te nemulțumește… De la un timp, ești foarte îngândurat.

— ți separe…

— Dar dacă ar fi să fie ceva, mi-ai spune, nu-i așa?

— Sigur că da, nu îți mai face atâtea probleme!

Vorbele Deliei mi-au căzut cum nu se poate de greu. și așa mă luptam cu un sentiment de vinovăție față de ea, de numai eu știu câte eforturi făceam să fiu natural. Dar nu mă puteam opune sentimentelor, ceea ce se întâmpla cu mine era copleșitor…

La scurt timp după aceea, mi-am luat inima în dinți și am sunat la ușa domnului Dima. Speram să îmi răspundă Adina. Numai că nu a fost așa:

— Ooo, ce plăcere! Poftim înăuntru!

— Ce mai faci, nea Dima?

— Uite, pe aici… Dar, mai bine spune-mi ce-i cu tine!

— Nea Dima, știu că ai o bibliotecă destul de bogată.

Am chef să citesc o carte bună și mă gândeam să îmi împrumuți și mie una…

— Sigur că da! Poftim, alege-ți singur!

— Apropo, eu știam că locuiești singur, nea Dima. De fapt, nici nu știam că ai o nepoată!

— Cum să nu am?! E nepoata din partea fiică-mii, Mariana! De altfel, seamănă ca două picături de apă! Face facultatea aici, la București. I-a plăcut de mică să învețe! Uite, acuma a câștigat o bursă de studii și a plecat pentru un an în Franța. Alaltăieri am condus-o la aeroport…

Parcă m-ar fi lovit cu ceva în moalele capului.

— Am auzit eu bine, Adina a plecat… în Franța?

— Da. Stă acolo un an de zile. Vreau să îți spun că sunt tare mândru de ea.

Nu am știut cum să plec mai repede de acolo și să ajung acasă, ca să pot să îmi pun ordine în gânduri. Adina nu mai era lângă mine! Plecase!

Vestea m-a năucit. De atunci, au trecut două luni de zile, iar gândul meu e nu-mai la ea… Mă gândesc cum să procedez ca să-i aflu adresa. Construiesc în mintea mea tot felul de pretexte prin care să-l determin pe nea Dima să mi-o dea. Zilele trecute, Delia mi-a amintit că i-am promis că, atunci când voi avea ceva pe suflet, voi discuta cu ea despre acest lucru… Am stat și m-am gândit cum să îi spun și mai ales ce să îi spun? Că m-am culcat de curând cu o altă fată și, de atunci, nu mi-o pot scoate din minte? Că nu pot și că nici nu vreau să fac lucrul acesta? Că aș da totul ca să fiu cu ea? Că, dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu aș renunța la momentul în care soarta mi-a scos-o în cale?

Nu am puterea să fac acest lucru. știu că Delia își făcuse planuri de căsătorie. De fapt, amândoi ne făcuserăm… Am hotărât să las timpul să vorbească în locul meu. Delia e o fată inteligentă, cu o mare capacitate de intuiție. Probabil că va simți singură că între noi lucrurile nu mai stau la fel… Eu, unul, știu un singur lucru: la întoarcere, am să o aștept pe Adina la aeroport!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News