MENIU CAUTĂ
05 Mar. 2019 12:39

Descoperă cele mai frumoase tradiții de Paște, într-un circuit în Țara Zeilor (PUBLICITATE)

Distribuie

Ziua Învierii lui Hristos este una plină de lumină și veselie în toate părțile Greciei, sărbătoarea de Paște fiind numită de greci Lambri, ce înseamnă strălucire sau reînnoire. Dacă vrei să descoperi cele mai frumoase tradiții grecești, să încerci mielul la proțap în Katerini ori să te regăsești spiritual la Meteora, atunci poți alege un circuit cu autocarul, de la Europa Travel ce beneficiază acum de tarif sprecial de 219 euro/persoană!

Circuitul cu autocarul de 5 zile îți oferă prilejul excelent să descoperi Paralia Katerini, Meteora, Kastoria și Salonic, să faci drumeții pe Muntele Olimp sau o croazieră pe Marea Egee, în numeroase excursii opționale oferite de Europa Travel.

Obiceiuri bine păstrate în Paralia Katerini

Paștele se celebrează într-un mod unic în Paralia Katerini, iar obiceiurile elene păstrate din străbuni și transmise mai departe sunt reînviate încă din Saptămâna Patimilor, când grecii postesc și merg la biserică. În Vinerea Neagră (Megali Paraskevi) în biserica albă din Katerini, fetele împodobesc cu flori Sfântul Epitaf care este purtat pe străzi într-o procesiune religioasă extrem de emoționantă.

În Sambăta Sfântă sunt sacrificați mieii, se pregătesc delicioasele plăcite numite kalitsounia, iar după Slujba de Înviere este arsă păpușa ce îl înfățișează pe necredinciosul Iuda, într-un impresionant foc de tabără. După ce te relaxezi la soare pe plaja Paralia poți să te aventurezi într-o drumeție, opțional de la Europa Travel, pe Muntele Olimp în căutarea legendelor cu zei. Observă impresionantele elemente de floră și faună, mergi la Mănăstirea Sfântului Dionisie, iar apoi te poți pierde pe străduțele în pantă ale orașului Litochoro.

Kalambaka și Meteora, de neratat în vacanța de Paște

Circuitul de la Europa Travel îți oferă ocazia să vizitezi Kalambaka, orașul alb aflat la poalele Meteorelor, unde stâncile maronii compun peisaje memorabile. De aici te vei îndrepta spre al doilea cel mai important centru monahal al Greciei amplasat strategic pe coline stâncoase păzite de crestele Munților Koziakas și Antichassia.

Se spune că la Meteora ”s-a sfințit fiecare stâncă și peșteră” – pământul este unul sfânt indiferent unde poposești. Regăsește-te spiritual la Marele Meteor, cea mai importantă dintre mănăstirile suspendate între cer și pământ. Poți ajunge aici după ce urci cele 115 trepte săpate în stâncă, de unde priveliștile asupra acestei păduri de piatră sunt unice în lume.

Turul de la Europa Travel continuă cu traversarea Văii Tembi, un defileu impresionant cu pereți de stâncă ce se întind pe 10 km, unde se află și Biserica Sfintei Paraschiva, cu izvorul făcător de minuni. Amplasat într-un decor unic pe malul lacului Orestias, orașul Kastoria este un labirint de străzi înguste dominate de zeci de biserici bizantine declarate monumente de patrimoniu și numeroase conace clădite în timpurile otomane.

În ultima parte a circuitului vei vizita Salonic, un oraș autentic elen ce s-a aflat sub ocupația a trei mari imperii: roman, bizantin și otoman, influențele celor trei popoare regăsindu-se și astăzi în arhitectura clădirilor, dar și în obiceiurile locului. Fă un tur la pas al orașului unde vei vizita Turnul Alb, Biserica Agia Sofia, Arcul lui Galerius sau Biserica Sfântul Dumitru, câteva dintre cele mai cunoscute obiective ale Salonicului.

 

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferta Speciala Circuit Paste Paralia Katerini – tarif: 219 euro/persoana, 4 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 3*-4*, bonus masa festiva de Paste, transport autocar, vizite la Rila, Mateora si Salonic, insotitori de grup. *Tarif redus de la 239 euro/persoana, valabil pana la 8 martie, in limita locurilor disponibile! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Comentarii