Destinații care cer excluderea din patrimoniul UNESCO. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Recunoaște locuri cu „valoare universală excepțională” și poate aduce faima globală unor situri puțin cunoscute. Dar de ce unele locuri cer să fie eliminate de pe listă, după ce încep să fie împânzite de turiști. Situația satului slovac Vlkolínec, inclus în patrimoniul UNESCO, a fost analizată de BBC, după ce localnicii au cerut excluderea de pe lista patrimoniilor culturale.
Cuprins:
Vlkolínec: De la liniște rurală la aglomerație turistică
În inima Munților Tatra din Slovacia centrală, satul pitoresc Vlkolínec pare desprins dintr-o poveste. În acest cătun medieval trăiesc doar aproximativ 20 de locuitori permanenți, în 45 de case viu colorate, înconjurând un turn clopotniță din secolul al XVIII-lea.
Grație arhitecturii sale distincte, Vlkolínec a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1993, alături de alte locații cu „valoare universală excepțională”.
De atunci, peste 100.000 de turiști au vizitat anual satul. Totuși, această popularitate a adus probleme neașteptate. Locuitorii au început să ceară excluderea localității de pe listă, considerând că afluxul masiv de turiști le afectează negativ viața cotidiană, relatează BBC.
Maasai, între tradiție și protecție
La aproximativ 7.000 km distanță, în Tanzania, Alianța Internațională pentru Solidaritate cu Maasai solicită eliminarea Zonei de Conservare Ngorongoro de pe Lista UNESCO. Această zonă, recunoscută pentru fauna sa sălbatică și experiențele de safari, este și casa comunităților de păstori Maasai.
Reprezentanții acestei comunități susțin că politicile de conservare asociate statutului de Patrimoniu Mondial au dus la strămutarea lor din teritoriile ancestrale.
Aceste două cazuri evidențiază tensiunile dintre obiectivele de conservare a patrimoniului mondial și drepturile și nevoile comunităților locale.
Puterea UNESCO de a dezvolta turismul
Lista Patrimoniului Mondial, administrată de UNESCO, a fost creată în 1978 și cuprinde acum 1.248 de situri din 170 de țări, incluzând atât monumente celebre, precum Machu Picchu sau Marele Zid Chinezesc, cât și locații mai puțin cunoscute, cum ar fi Bisericile de Lemn din Maramureș sau Ait-Ben-Haddou, un vechi sat-oază din Maroc.
Înființată după Al Doilea Război Mondial pentru a proteja locuri amenințate de conflicte și dezvoltare industrială, această listă este considerată unul dintre cele mai influente instrumente de conservare a patrimoniului. Un exemplu de succes este Rezervația Barierului de Corali din Belize, eliminată de pe lista „în pericol” în 2018, datorită măsurilor mai stricte de protecție a mediului, conform BBC.
„Crezul UNESCO este despre un patrimoniu comun, conservarea lui, celebrarea și recunoașterea acestuia ca o realizare a umanității”, explică John H Stubbs, cercetător în conservare și fost vicepreședinte al World Monuments Fund.
Creșterea turismului și impactul asupra comunităților
Un efect inevitabil al includerii unui sit pe lista UNESCO este creșterea numărului de vizitatori, afirmă Greg Richards, cercetător în turism cultural și supraturism.
„Cred că există un consens între experți că, indiferent de alte efecte, creșterea turismului este o consecință sigură a listării”, spune el.
Însă, odată cu creșterea numărului de turiști, apar și probleme. Orașe precum Veneția, Lijiang (China) sau Marrakesh (Maroc) s-au confruntat cu fenomenul de „muzeificare”, adică transformarea comunităților vii în atracții turistice care servesc mai degrabă vizitatorilor decât locuitorilor. În unele cazuri, cum ar fi în Veneția, turismul a accelerat tendințele de depopulare deja existente.
Dilema autenticității
Dezbaterea despre ce înseamnă „autenticitate” în conservarea patrimoniului este complexă.
„Autenticitatea este un cuvânt periculos, deoarece poate fi interpretat în multe feluri”, arată Richards. Ceea ce unii consideră o conservare autentică, alții pot considera o reconstrucție artificială.
Deși UNESCO nu interzice modernizarea siturilor, aceasta trebuie să respecte „valoarea universală excepțională” a locului. Însă, acest deziderat poate intra în conflict cu nevoile contemporane ale comunităților, cum ar fi locuințele sau infrastructura modernizată.
Soluții pentru supraturism
UNESCO admite că turismul s-a transformat semnificativ în ultimele decenii.
„Nu încercăm să descurajăm turismul, ci să ajutăm ca acesta să sprijine conservarea și patrimoniul”, explică Peter DeBrine, specialist în turism sustenabil în cadrul UNESCO. De aceea, organizația cere acum implementarea unor planuri de gestionare a vizitatorilor pentru a reduce presiunea turistică.
Totuși, problemele ridicate de comunități precum cele din Vlkolínec și Ngorongoro rămân în afara sferei directe de acțiune a UNESCO. În timp ce organizația poate evalua amenințările la adresa conservării unui sit, nu există un mecanism clar pentru a aborda plângerile locuitorilor care consideră că turismul sau politicile de conservare le afectează viața de zi cu zi.
Ce înseamnă pierderea statutului UNESCO?
Până în prezent, doar trei situri au fost eliminate de pe Lista Patrimoniului Mondial, din motive de conservare. În 2007, Sanctuarul Oryxului Arab a fost eliminat după ce Omanul a redus drastic aria protejată pentru a permite explorarea petrolului.
În 2009, Valea Elbei din Dresda a pierdut statutul UNESCO, din cauza construirii unui pod care a alterat peisajul. În 2021, orașul maritim Liverpool a fost delistat din cauza dezvoltării urbanistice a zonei portuare.
În mod surprinzător, pierderea statutului UNESCO nu a dus întotdeauna la scăderea turismului. Liverpool și Dresda continuă să atragă turiști datorită altor atracții culturale și istorice.
Deși locuitorii din Vlkolínec și organizația Maasai solicită eliminarea de pe listă, John H. Stubbs consideră că acest lucru nu va rezolva neapărat problemele.
„Soluția care va aduce beneficii atât localnicilor, cât și monumentelor va veni dintr-o planificare inteligentă a conservării, care să țină cont de economie, locație și oameni”, a explicat Stubbs.
La mai bine de jumătate de secol de la înființare, UNESCO se confruntă cu o provocare: să salveze nu doar locurile, ci și comunitățile care trăiesc în ele. Aceasta rămâne, poate, cea mai grea misiune.
