Două drumuri le știu pe de rost în orașul în care locuiesc. Drumul spre supermarket și drumul spre școala unde lucrez, pe postul de administrator. Dacă m-ai pune să fac aceste două drumuri cu ochii închiși, aș ajunge la destinație mai repede decât iepurele din celebrul desen animat. Sunt un băr-bat singur, am 63 de ani împliniți și aceste două locuri despre care v-am zis sunt centrul existenței mele și singurele motive care mă scot din casă. Soția mea a divorțat de mine, iar de-atunci, am refuzat să îmi caut jumătatea. Iată, însă, ce surpriză mi-a adus unul din aceste două locuri.

Era miercuri la prânz, ieșisem de la muncă și m-am dus la cumpărături. Marțea și miercurea, după-amiaza, sunt cele mai bune momente să îți iei una, alta, de la supermarket. în restul zilelor este foarte aglomerat. Am intrat în maga-zin și am simțit, la un moment dat, o privire apăsătoare pe umerii mei. Exact pe umeri, niciun centimetru mai departe! Am dat să mă uit, dar mi-a sunat tele-fonul.

— Toni, alo!

— Da, Toni! Cinee?

— Cum cine e? Nu vezi pe telefon? Doar mă ai în agendă…

Iau telefonul de la ureche și mă uit. îmi apărea un număr, însă nu-l recunoșteam. Am dus din nou telefonul la ureche și m-am prins iute. Cum de nu mi-am dat seama din prima că era vocea lui Ștefan?!

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

— Ștefan… Băi, nu te-am recunoscut! Pe cuvântul meu… Iar telefonul ăsta nu știu ce are… Spui că sunt în Triunghiul Bermudelor, nu alta! Te aveam trecut în agendă cu numele și acum nu îmi mai apare numele. Mare mister! i-am zis bunului meu prieten, bucuros să-l aud.

— Toni, să știi că și mie mi se mai întâmplă asemenea mistere cu porcăria asta de mobil… Mi-au luat copiii unul performant, zic ei, și înainte de a suna trebuie să fac cel puțin 10 mișcări… Să-l deschid, să deblochez parola, să caut după literă… Mi-au spus că e mai sigur așa… Că dacă mi-l fură nu au cum să-mi intre hoții în contacte, de parcă asta i-ar interesa pe ei, auzi!

— Da, mă, Ștefane… Ăștia scot sim-ul și vând telefonul la negru, ce mare brânză! am completat eu.

— Le-am făcut plăcerea copiilor și

l-am acceptat, altfel tot cu jaful meu vechi mă descurcam mai bine…

— Tehnologia asta e bună și nu e… Uite și la al meu… M-ai sunat și nu mi-a apărut numele tău, deși îl trecusem în agendă… i-am zis eu mirat.

— Băi Toni, uite de ce ți-am telefonat…

— Ia zi!

— Tu unde ești acum?

— La supermarket, unde să fiu? Dacă nu-s la școală, sunt la supermarket…

— Mă faci să râd, bărbate! Te-am prins pe poziție! Fii atent… Ia-mi și mie o caserolă cu mici și niște bere…

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”
Recomandări
Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

— îți iau, Ștefane! Dar numai să-mi spui de care vrei! i-am răspuns eu, mirosindu-mi a petrecere.

— Ia ce vrei, bani să ai la tine, că ți-i dau eu când ajungi la mine!

— Păi când ți le aduc?

— în seara asta!

— Dar care e ocazia?

— Am rezolvat problema aia cu actele, știi tu… și ne mutăm în sfârșit la curte!

— Aha! și-o puneți de-un grătar!

— Exact! Așa, mai intim, între prieteni…

— Da’ cine mai vine? l-am întrebat eu curios.

— Nevastă-mea a mai chemat două fete de la ea de la muncă!

— Aha! Auzi, da’ să nu fie niște stafidite! Poate aduceți și voi ceva mai proaspăt…

Când am zis aceste cuvinte, a trebuit să mă opresc preț de câteva secunde. Oricât de incitantă părea invitația prietenului meu, care, recunosc, mă captivase teribil, uitând că sunt într-un loc public, simțeam în continuare acea privire apăsătoare.

Am întors capul brusc și am văzut o siluetă furișându-se după rafturi. Se auzea vocea lui Ștefan în telefon strigându-mi numele. I-am zis că îl rezolv cu ce mă rugase și am încheiat convorbirea. Trebuia să dezleg misterul. Când să pornesc de pe loc, sună din nou telefonul…

— Toni!

— A, ștefane! Acum îți iau micii…

— Mai ia și niște suc, zice nevastă-mea că îi e poftă de suc… Auzi la ea…

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”
Recomandări
Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

— Bun așa! Iau și de ăsta…

— Dar vezi să nu fie de struguri! a completat el râzând.

— și nici de prune! i-am replicat eu. Cum vă spuneam, am pornit de pe loc.

Trebuia să mă concentrez, dacă puteam… Să cumpăr mai întâi ce aveam de cumpărat, iar apoi să rezolv enigma din supermarket. Cine mă privea insistent? Cine era pe urmele mele? Am mai auzit eu că, de la o anumită vârstă, oamenii o dau în paranoia, dar sunt convins că, de data asta, nu era vorba de așa ceva! Așadar, detectivul Colombo era numele meu. Trenciul îmi mai lipsea, în rest, dorința și motivul de investigație existau…

Brusc, silueta respectivă dispăruse. îmi venea să-mi dau palme. E adevărat ce se întâmplă? Visez? Am luat-o razna? Mi-am văzut de scopul vizitei, am luat ce aveam de luat – mici, bere, sucuri plus ce era pe lista mea – și m-am dus la casă. M-am așezat la rând.

în fața mea, după trei persoane, era o femeie. Se uita lung la mine și, nu știu de ce, în mintea mea, se făcuse o conexiune cu ceea ce mi se întâmplase recent. I-am susținut privirea cât i-am susținut-o, după care am privit în altă parte. Doamna respectivă însă nu s-a lăsat. A venit la mine.

— Fiți amabil! mi-a zis ea pe un ton cald și, aș putea spune, puțin trist.

— Spuneți… am răspuns, de parcă mă simțeam hipnotizat.

— Aveți dreptate să vă simțiți privit și poate chiar urmărit…

— Aha! Deci nu mi s-a părut…

— Nu, nu, deloc… Eu am fost cu ochii pe dumneavoastră. Dar știți de ce?

— Nu, poate îmi spuneți acum…

— Semănați incredibil de bine cu soțul meu…

— Păi… și?!

— Soțul meu nu mai e printre noi, dacă asta vreți să spuneți… mi-a explicat femeia, intuindu-mi curiozitatea.

— îmi pare rău… i-am zis eu.

— Am o rugăminte… L-am iubit tare mult, puteți să…

— Să? ‘

— Nu știu, mi-e să nu vi se pară exagerată dorința mea… Puteți să mă îmbrățișați?

Avea o privire de câine bătut, jur! îți inspira numai milă. Iar eu eram topit. Ciudată situație, stranie poveste. Eu, care nu mai aveam încredere în femei, de când mă părăsise nevasta, nu am crezut nicio-dată că o să-i cedez unei necunoscute, într-un supermarket. și totuși i-am cedat. I-am oferit îmbrățișarea pe care mi-o ceruse, după care ea și-a văzut de ale ei, a plătit ce avea – bănuiesc că puține lucruri, pentru că n-a durat mult -, lăsându-mă pe mine cu ochii în soare.

Sună telefonul. Ștefan. Nu-i răspund. Pentru că eram încă sub hipnoza situației și îmi și venea rândul să plătesc.

— Plătiți cash sau cu cardul?

— Cash… Stați puțin…

Vocea casieriței m-a trezit din visare. Eu o căutam din priviri pe misterioasa doamnă… Dau să caut portofelul… Casierița îmi spune suma. Așteaptă banii. Banii întârzie, portofelul nu e de găsit…

— Sigur aveți cu ce plăti?

— Doamnă, dacă am o vârstă asta nu înseamnă că sunt neserios…

— Nu insinuez acest lucru, domnule! Nu aveți nici card?

Am căutat portofelul peste tot și nu l-am găsit. Mi-am amintit că aveam cardul în buzunarul blugilor. Acolo îl purtam, în partea dreaptă. L-am găsit, am plătit. Norocul meu era că mai erau ceva bani pe el, de obicei îi scoteam de pe card și lăsam acolo, lunar, doar o sumă, să fie la nevoie.

După toată această tărășenie emoțională m-am trezit. Domnița mă ușurase de portofel. Mi-a fost imposibil să o găsesc. Aș fi putut să fac scandal, dar am renunțat. în portofel nu țineam acte sau alte valori, doar banii de cumpărături. M-am ars mai demult și am renunțat să țin lucruri importante în el. Ideea e că mă lucrase. M-am dres însă în seara aceea cu petrecerea dată de Ștefan, care mi-a promis că nu mă va mai lăsa niciodată singur la cumpărături.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI