Poliția din Catalonia l-a arestat pe fiul lui Isak Andic, fondatorul Mango, și îl interoghează în ancheta privind moartea misterioasă a tatălui său miliardar în munții Montserrat, în urmă cu aproape 18 luni.
Andic, care avea 71 de ani, a murit în decembrie 2024 după ce a căzut de la o înălțime de 100 de metri într-o râpă în timp ce făcea o drumeție în Montserrat alături de fiul său, Jonathan, potrivit The Guardian.
Deși o investigație inițială a poliției catalane, Mossos d’Esquadra, considerase totul un accident, ofițeri și surse judiciare au declarat anul trecut pentru El País și La Vanguardia că acest caz este tratat ca o posibilă omucidere.
Marți, Mossos d’Esquadra a anunțat că Jonathan Andic, în prezent vicepreședinte al consiliului de administrație al Mango, a fost arestat. Un purtător de cuvânt al familiei a confirmat că acesta este interogat cu privire la moartea tatălui său.
„Cooperarea a fost și va rămâne totală”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că familia este convinsă de nevinovăția lui Jonathan Andic.
El País a scris anul trecut că poliția nu a găsit dovezi directe sau definitive care să explice ce s-a întâmplat pe munte, dar a „dat peste o serie de indicii care, luate împreună, i-au determinat să elimine varianta unui accident și să încline spre posibilitatea unei omucideri”.
La Vanguardia a relatat că judecătorul care se ocupă de caz a schimbat încadrarea juridică pentru Jonathan Andic din martor în suspect, în luna septembrie a anului trecut.
Isak Andic, născut într-o familie de evrei sefarzi în Istanbul, în 1953, a emigrat în Catalonia împreună cu familia sa la sfârșitul anilor 60 și a început prin a vinde tricouri colegilor de liceu.
Mango, fondat de Isak Andic în 1984, a devenit un imperiu de modă cu peste 2.800 de magazine în 120 de țări și peste 16.000 de angajați. La momentul morții sale, Andic avea o avere estimată la 3,85 miliarde de euro.
Isak Andic, în vârstă de 71 de ani, a murit pe 14 decembrie 2024 după ce a căzut de la peste 90 de metri înălțime. El se afla într-o drumeție cu fiul său cel mare, Jonathan, când s-a produs tragedia.