Garda din noaptea de Revelion mi-a schimbat viața

Mă numesc Dragoș și sunt medic specialist în anestezie și terapie intensivă. Cum am ajuns aici? Aș putea spune că printr-o conjunctură fericită. Nu mă pot lăuda cu merite deosebite la învățătură. Ba chiar pot spune că am fost oaia neagră a clasei până la terminarea ciclului gimnazial.

Am lăsat-o pe mama să aleagă un liceu pentru mine. Cum nu prea îmi plăcea școala, nu credeam că ar exista o diferență, indiferent de profilul ales. Mama, farmacistă, a găsit o relație și am ajuns la liceul de chimie „Costin Nenițescu”.

În școala generală nu îmi descoperisem pasiunea pentru chimie, dar, odată cu intrarea la liceu, am realizat că îmi plăcea foarte mult această materie. îmi plăcea și să-i ajut pe alții. Am înțeles atunci alegerea mamei și am început să mă pregătesc pentru a da admitere la Medicină. Am intrat al treilea pe listă. După terminarea facultății, a urmat rezidențiatul și iată-mă, astăzi, specialist la unul dintre marile spitale de urgență!

Îmi iubesc meseria și o practic din suflet. Nu am așteptat niciodată recompense materiale sau alte avantaje pentru a ajuta un om aflat în suferință. Am respectat jurământul lui Hipocrate, ba chiar mi-am promis mie însumi că nu am să mă implic vreodată în relații personale cu pacienții și, mai ales, pacientele.

Viața este însă imprevizibilă și ajungem să facem exact acele lucruri de care ne ferim. Deh, „Niciodată să nu spui niciodată!”, nu așa se zice? în primul meu an ca specialist, mi-a venit rândul să fiu de gardă în noaptea de Revelion.

Nu m-am opus, ba chiar îmi doream, dintr-un exces de zel, să fiu acolo, deoarece știam că vor veni foarte multe urgențe și mă simțeam util să-i ajut pe oameni. în același timp, aveam foarte mult de învățat din fiecare caz.

Aveam o relație de câteva luni cu Marta, o fostă colegă de facultate. Ea optase pentru oftalmologie și lucra în cabinetul tatălui său. Desigur, era liberă în noaptea de Revelion și s-a bosumflat când a auzit că urma să sărbătorească singură trecerea dintre ani.

Adevărul era că nu eram îndrăgostit de Marta, dar îmi adoram meseria. Consideram că nu e nimic mai presus ca datoria de medic. Am cumpărat câteva sticle de șampanie fără alcool, din acelea pentru copii. îmi doream să le fac o bucurie pacienților de la terapie intensivă la miezul nopții, evident, celor care puteau. Colegele asistente au pregătit câteva platouri cu fursecuri, pateuri și prăjituri, dar abia dacă am avut vreme să gust un pateu. Telefonul suna neîntrerupt și urgențele veneau una după alta. Mai erau câteva minute până la miezul nopții și am intrat în camera de terapie intensivă de la etajul unu. Atunci mi-a sunat mobilul pe care îl țineam în buzunarul de la piept. L-am scos și am văzut că era numărul unui amic, Răzvan. M-am gândit că sunase să-mi ureze toate cele bune înainte de miezul nopții, când, de obicei, aveau să se blocheze toate rețelele de telefonie.

— Dragoș, ce faci, prietene? Ești de gardă în noaptea asta?

— Da, Răzvan. Sunt la terapie intensivă.

— Eu sunt jos, la urgențe minore! Am nevoie de tine. Am adus-o pe sora mea…

Nu am așteptat continuarea. Am închis, am lăsat asistenta cu bolnavii și am fugit pe scări. Când am intrat în camera de urgențe, Silvia, sora lui Răzvan, era întinsă pe un pat și colegii mei îi făceau un EKG.

— E bine, mi-a spus Emilia, doctorița care o preluase. Semnele vitale sunt bune. Acuză dureri în piept, frică intensă și tremur. Cred că a avut un atac de panică!

— Silvia, draga mea, liniștește-te, i-am spus. Ești în siguranță aici.

— Eu am terminat cu pacienta, mi-a spus Emilia. Dacă vă cunoașteți, poți să o preiei tu. Oricum am paturile pline…

— în regulă. Hai, Silvia, îmbracă-te și vino cu mine…

— Iartă-mă că te-am deranjat, Dragoș! s-a scuzat Răzvan. Am crezut că e ceva grav.

— Nu-ți face probleme. Las-o pe Silvia la spital în noaptea asta. O iau la mine pe secție și-i pun o perfuzie, să se relaxeze puțin. Până dimineață, sunt eu cu ea. Când termin garda, plecăm împreună și ți-o aduc acasă. Oricum e nebunie pe străzi cu petardele și nu ar ajuta-o deloc!

— îți mulțumesc, Dragoș! Rămân dator.

— Ei, ce datorie? Hai, că e aproape miezul nopții! Mă duc să desfac șampania. Ne vedem „la anul”!

Am luat-o pe Silvia de braț și am urcat împreună la terapie intensivă. Aveam un pat liber acolo. Silvia era o tipă roșcată și creață, cu niște ochi verzi superbi! O mai văzusem o dată, la petrecerea de absolvire a lui Răzvan. îmi plăcuse mult, dar avea prieten pe vremea aceea. Nu înțelegeam ce se întâmplase cu el și, mai ales, cum ajunsese ea în noaptea de Revelion la camera de gardă cu atac de panică.

— La mulți ani! a răsunat salonul. E 12! Corina, asistenta, ne-a dat șampanie pentru copii.

— La mulți ani, doctore! mi-a urat Silvia, privindu-mă în ochi.

— La mulți ani, Silvia! La mulți ani tuturor! Să aveți un an mai bun, cu multă sănătate și bucurii din plin!

Am îmbrățișat-o prietenește pe Silvia și am dat mâna cu toți pacienții. Am uitat amândoi motivul real pentru care Silvia se afla acolo. I-am spus Corinei că era prietena mea și că rămânea acolo până dimineață. Am lăsat-o să se odihnească pe patul liber și am coborât la urgențe să o ajut pe Emilia.

Dimineață am plecat cu Silvia la părinții ei. îi promisesem lui Răzvan că o duc acasă. Ne-a deschis mama ei. Era foarte îngrijorată.

— Dragoș, dragul meu, intră! Acum mi-a spus Răzvan că Silvia nu a petrecut Revelionul cu el, ci în spital. Dumnezeu te-a dus acolo, de gardă, când avea fata mea nevoie de ajutor!

— Silvia este bine, nu vă faceți griji. Nu e nimic grav. A suferit un atac de panică.

Părinții Silviei m-au invitat la masă. îmi era foame, așa că am acceptat. Silvia a plecat să se schimbe. Mama ei a început discuția.

— Sărmana mea copilă! Cum să nu facă atacuri de panică, doctore? știi ce i s-a întâmplat, probabil că Răzvan a povestit la spital…

— Nu am vorbit prea mult cu Răzvan. Era agitație mare la urgențe.

— Alin, prietenul ei, a murit acum 3 luni într-un accident de mașină. Silvia a fost prima care a ajuns la el când s-a întâmplat nenorocirea. E foarte speriată de atunci.

La auzul veștii, am rămas mut. Nu mi-am imaginat că fata aceea, de o frumusețe extraordinară, purta în suflet asemenea durere. Tot ce îmi doream era să o strâng la piept și să o asigur că aveam să-i fiu alături mereu. Instinctiv, am simțit nevoia să o protejez.

După masă, ne-am retras în camera Silviei. Am strâns-o în brațe și ea a înce-put să plângă. I-am mângâiat părul și i-am sărutat fruntea. Am adormit îmbrățișați. Câteva ore mai târziu, m-a trezit melodia telefonului. Am răspuns, buimac:

— Alo?

— Dragoș, unde ești, iubitule?

— Tocmai m-am trezit, Marta. Ce s-a întâmplat?

— Cum ce s-a întâmplat? Am fost la tine acasă. Speram că măcar astăzi vom ciocni un pahar pentru a sărbători noul an. Am sunat la ușă, dar probabil că nu ai auzit. Hai că mă întorc, deschide!

— Marta, nu sunt acasă…

— Ai dormit la spital?

Atunci a deschis ochii și Silvia. Nu realiza încă de ce ne aflam în același pat.

— Dragoș, ce se întâmplă? a întrebat ea.

Marta a auzit și a început să țipe și să mă apostrofeze.

— Dragoș? Ești nesimțit! Cum ai putut să-mi faci asta? Eu te-am așteptat toată noaptea și tu ești cu altcineva? Vino acum să vorbim! Te avertizez, dacă nu vii, nu mai avem ce discuta!

— Nu pot să vin… îmi pare rău, Marta!

Am închis telefonul. Nu aveam chef să ascult prostiile Martei. Oricum nu m-ar fi crezut dacă i-aș fi spus că nu am înșelat-o. și, în acel moment, chiar îmi doream să fiu lângă Silvia, nu lângă Marta. Am îmbrățișat-o.

— Silvia, ești frumoasă!

— S-a întâmplat ceva? Cine te-a sunat?

— De la spital. Aveau nevoie de mine.

— și nu te duci?

— Nu. Am și eu nevoile mele. Tu ești acum cea mai importantă!

Din acea zi de 1 ianuarie, eu și Silvia am devenit un cuplu. A urmat o perioadă dificilă. Avea coșmaruri cu acel accident, cu Alin întins pe șosea. Se simțea vinovată adesea pentru că mă iubea. Am fost alături de ea și am susținut-o să meargă la terapie. A reușit să depășească trauma prin care a trecut și să devină fata plină de viață pe care o știam. Ne pregătim de nuntă. Pot spune că noaptea de Revelion mi-a schimbat viața!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE