Horoscop 23 august 2017. Gemenii își asumă noi responsabilități. Relația cu familia trece pe primul plan

Horoscop 23 august 2017 – Berbec

Te întorci, în sfârșit, spre ceea ce contează, adică starea ta de sănătate și munca. Astăzi, aceste două domenii vor fi principala sursă de preocupare, dar și de progres.

Horoscop 23 august 2017 – Taur

Vei acorda mai multă atenție celor dragi, dar și pasiunilor care îți fac viața mai frumoasă. Trebuie să recunoști: chiar aveai nevoie de o astfel de reorientare.

Horoscop 23 august 2017 – Gemeni

Relația cu familia trece în prim plan, cu tot ce înseamnă asta, inclusiv asumarea unor responsabilități pe care altădată le-ai respins sau le-ai încredințat altcuiva.

Horoscop 23 august 2017 – Rac

Te interesezi mai mult de organizarea unor documente, de examene care-ți sunt necesare sau de întâlniri cu persoane care te pot ajuta la treburile curente.

Horoscop 23 august 2017 – Leu

Ai multe de recuperat în administrarea resurselor proprii și organizarea treburilor importante. Perioada următoare este cea mai potrivită pentru asta.

Horoscop 23 august 2017 – Fecioară

Grija pentru propria persoană, pentru o mai bună imagine și pentru a duce la bun sfârșit ceea ce ai planificat vor deveni prioritățile tale azi și în zilele următoare.

Horoscop 23 august 2017 – Balanță

Este posibil să te întorci la pasiuni pe care le-ai neglijat o vreme, dar care ți-au adus multe beneficii, în special pe plan sufletesc.

Horoscop 23 august 2017 – Scorpion

Începi să cauți amici pe care i-ai uitat, să te apropii de persoane interesante, de care te leagă anumite pasiuni comune sau interese de afaceri.

Horoscop 23 august 2017 – Săgetător

Multe dintre motivele de neliniște sau de supărare dispar de la sine, iar tu vei trece la pasul următor, adică te vei ocupa de progresul tău, pe toate planurile.

Horoscop 23 august 2017 – Capricorn

Este alegerea ta dacă asculți sau nu de vocea interioară, care te îndeamnă să adopți o atitudine mai cuminte, mai prudentă, mai ales în chestiunea planurilor pe care le faci.

Horoscop 23 august 2017 – Vărsător

Ai multe de făcut, de organizat și de planificat, în special în plan financiar. S-ar putea să fii nevoit să faci acest lucru și pentru un apropiat sau un asociat.

Horoscop 23 august 2017 – Pești

Privești cu maximă responsabilitate tot ce este legat de parteneriate, asocieri sau colaborări. Bine faci, pentru că de aici vor veni și cele mai multe realizări.

Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.