Jupiter va părăsi semnul Racului pentru cel al Leului, schimbare care avantajează, până la un punct, semnele de foc. Marele benefic se simte foarte bine în Leu şi ne aduce curaj, bucurie de a trăi, dar şi generozitate, nobleţe şi creativitate.
Berbecii se ocupă de casă şi de familie şi o fac cu mare plăcere, în ciuda unor lipsuri sau inadvertenţe între aspiraţiile lor şi ale celorlalţi.
Taurii au ocazia de a repara multe din relaţiile stricate de asprimea lor. În familie este armonie, dacă lasă de la ei.
Gemenii trăiesc momente frumoase şi în relaţiile sentimentale, şi pe plan profesional. Văd mai bine ce au de făcut pentru a progresa rapid.
Racii au motive de bucurie: li se iartă mai uşor greşelile şi sunt lăsaţi să se gândească mai mult înainte de a lua decizii importante.
Leii nu sunt, din fire, orientaţi spre detalii, dar acum privesc cu mai multă atenţie tot ce se petrece în viaţa lor, pentru a şti ce trebuie remediat.
Fecioarele au multe probleme, provocate de erori recente, mai ales de comunicare. Este indicat să dea dovadă de prudenţă şi să respecte regulile şi legile.
Balanţele finalizează demersurile menite să le pună pe un nou drum profesional şi social. Au multe uşi deschise, e nevoie doar să facă o alegere bună.
Scorpionii sunt sprijiniţi să recupereze o poziţie pierdută din cauza unor adversari neştiuţi sau pe care chiar ei i-au pus la încercare.
Săgetătorii pot fi luaţi de val şi nu e deloc bine să se lase în voia lui: pot provoca multe daune şi în familie, dar şi prietenilor foarte apropiaţi.
Capricornii simt nevoia să acţioneze rapid, pentru a-şi vedea realizate planurile. Ştiu însă că nu este momentul potrivit şi că ar avea mult de pierdut.
Vărsătorii sunt inspiraţi. Stabilesc mult mai uşor contacte cu persoanele de care au nevoie, dar şi cu cei dragi, pe care vor să şi-i apropie.
Peştii se simt revigoraţi şi le vine inima la loc în multe chestiuni în care s-au simţit blocaţi pe toată durata lunii anterioare.