Horoscop săptămânal Fecioară – 19 – 25 iunie 2021

Între 19 și 20 iunie, după prânz, perioadă calmă (cel puțin “pe hârtie”) din punct de vedere bănesc.

Între 20 iunie, după ora 14:58, și 22 iunie după-amiaza, clipe de amărăciune, stări de spirit dezagreabile, cu un motiv mai degrabă subiectiv, născute din emoții negative, neliniște, din impactul pe care îl va avea asupra lor un mediu de lucru sau de viață în care la tot pasul se întâmplă câte ceva care îi afectează și îi implică emoțional (relații cu frații, cu vecinii, cu persoanele întâlnite ocazional, deplasări presărate cu dificultăți și conflicte cu autoritățile, etc.).

În dimineața zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului și va marca solstițiul de vară: el se va plasa în sectorul relațiilor de prietenie, introducând o notă specială, de prudență și de reticență față de persoanele egoiste, posesive, interesate sau care “depășesc măsura”.

Pe 21 iunie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă și va străbate primele două grade ale zodiei Peștilor până pe 28 iulie, ceea ce le va permite celor născuți în zodia Fecioarei să repare câte ceva în planul relațiilor parteneriale ori să refacă un traseu: întâlnire, reevaluare a unei propuneri, reformulare a unui răspuns, regândire a unei strategii relaționale. Între 22 iunie, după ora 15:56, și 24 iunie după-amiaza, context mai puțin relevant din punct de vedere astral.

Pe 23 iunie, Mercur va reveni la mersul direct, ceea va fi un factor pozitiv pentru imaginea publică a fiecărui nativ, posibilitatea ca acesta să se afirme în public în varii condiții: interviuri, performanțe artistice, preocupări civice, politice, oficiale, etc. Din 24 iunie, după ora 16:05, și până pe 26 iunie la prânz, comportament exigent față de copii, intoleranță la derapajele de comportament ale celor dragi, lipsă de umor, seriozitate excesivă poate și ca un reflex al Lunii Pline în Capricorn din 24 iunie.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.