Grigore M., 20 august 1974, ora 1.10, Isverna. Leu cu ascendentul în Rac. Staţi aşezat – comod, ce e drept – pe un cufăr care conţine o comoară şi vă plângeţi că nu vă merg treburile. Secretul e să vă mobilizaţi resursele interioare, să ieşiţi din starea de contemplaţie şi să treceţi la acţiune, în special pe plan profesional, dar şi în cel social sau familial. Cereţi siguranţă înainte de orice, dar nu primiţi nimic. E nevoie de o perioadă de tatonare pentru a vă descoperi, în practică, locul potrivit. Mai bine să faceţi greşeli din care să acumulaţi experienţă, decât să rămâneţi spectator al propriei vieţi!
Alexandru Gabriel Bocanu, 26 septembrie 1990, ora 8.30, Câmpina. Balanţă cu ascendentul în Balanţă. O zestre nativă frumoasă, o inteligenţă vie, dar care va trebui organizată ca să poată oferi un fundal potrivit pentru reuşită. Nu este important succesul profesional, dacă e aşezat înaintea altui obiectiv, mult mai important, şi anume acela de a întemeia o familie, ca să ai un punct de echilibru constant. Ai nevoie de situaţii care să te ajute să-ţi flexibilizezi gândirea şi principiile de viaţă, să te facă să devii empatic şi echilibrat. Astfel de lecţii vin la pachet cu o familie proprie, chiar dacă ai avut destule de învăţat şi de la cea din care provii. Mare atenţie la tentaţia de a face bani uşor, prin combinaţii dubioase!
Diana Elena Secarin, 14 noiembrie 1994, ora 10.30, Curtea de Argeş. Scorpion cu ascendentul în Săgetător. Dacă ora e bună, pari decisă să te refugiezi în muncă, să faci orice efort ţi se cere pentru a ajunge cât mai sus. Nu vei reuşi să te păcăleşti în acest fel prea mult timp, pentru că eşti înzestrată cu o profunzime aparte şi vei simţi acut lipsa a unei vieţi sentimentale armonioase. Trebuie să fii conştientă de o anume înclinaţie nativă de a aprecia o persoană abia după ce nu mai e accesibilă, ai îndepărtat- o sau nu ai vrut să ţi-o apropii, din cine ştie ce motive. Sunt de evitat sporturile periculoase, iar la volan trebuie să fii prudentă sau să eviţi pur şi simplu să conduci.
Adina Martha Butuc, 31 august 1976, ora 19.45, Ploieşti. Fecioară cu ascendentul în Berbec. Se pare că una dintre cele mai importante probleme o reprezintă relaţia de cuplu şi, implicit, relaţiile cu ceilalţi. Viaţa vă pune în situaţia de a vă adapta mereu la elemente neprevăzute, pentru a vă elibera de dorinţa nocivă de a controla orice situaţie. Cu cât puneţi mai multe dorinţe şi speranţe pe seama partenerului, cu atât sunt mai mari şansele să ajungeţi la o separare din cauza stării permanente de tensiune. Veţi înţelege ce aveţi de făcut pentru a ajunge la un echilibru, dar numai de dv. depinde când anume şi cu ce sacrificii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.