Horoscop săptămânal Scorpion – 20 – 26 august 2022

Între 20 și începutul zilei de 22 august, posibilă intuiție (fler) cu privire la o chestiune de interes financiar sau material care nu evoluează corect. În ziua de 20 august, Marte va intra în zodia Gemenilor și, până pe 25 martie 2023, își va exercita influența în sectorul beneficiilor materiale care nu se pot obține decât prin intermediul cooperării cu alte persoane sau instituții.

Marte va accentua nevoia de informație, le va înlesni accesul la datele necesare, dar va prelungi negocierile, disputele, explicațiile și chiar capacitatea de a lua o decizie în acea privință; în plus, va alimenta o dispută, ori de câte ori, în această cooperare, va apărea o fisură motivată de un interes personal.

Între 22 august, după ora 3:20′, și după-amiaza zilei de 24 august, posibilă dezamăgire provocată de eșecul unui proiect, de derapajul de gândire sau de comportament al unei persoane pe care nativul o admira sau o respecta și în care avea încredere. Reticență în fața unor planuri sau oferte născute din informațiile de ultimă oră care nu-l încurajează pe nativ să continue demersurile în acea direcție.

În ziua de 23 august, Soarele va intra în zodia Fecioarei și va tranzita sectorul relațiilor de prietenie, oferindu-le nativilor, în momentele de cumpănă, argumentele de bun-simț, pragmatice, care să-i convingă să mențină o relație deteriorată în prezent cu un apropiat, în virtutea unor interese și proiecte comune.

Gabriel Liiceanu arată acuzator spre Iohannis pentru lipsa de reacție în cazul plagiatului lui Sorin Cîmpeanu: „E stupefiant. Ne aruncă în brațele rușinii Europei”
Recomandări
Gabriel Liiceanu arată acuzator spre Iohannis pentru lipsa de reacție în cazul plagiatului lui Sorin Cîmpeanu: „E stupefiant. Ne aruncă în brațele rușinii Europei”

Între 24 august, după ora 16:09′, și 26 august, succes, avansare, posibilă numire în condiții speciale într-o postură publică, dar cu destule interdicții și restricții „la pachet”. În ziua de 26 august, Mercur va intra în zodia Balanței și, până pe 29 octombrie, va introduce o stare specială de funcționare a mentalului (subtilitate, capacitate speculativă, rafinament, elevare) care le va permite Scorpionilor să ajungă la esența lucrurilor enigmatice până acum pentru ei.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Redactorul-șef mi-a zis: «Îmi pare rău de tine că ești profi, dar nu ești sexy»”. Ce a pățit o celebră prezentatoare TV din România
GSP.RO
„Redactorul-șef mi-a zis: «Îmi pare rău de tine că ești profi, dar nu ești sexy»”. Ce a pățit o celebră prezentatoare TV din România
ULUITOR! SUA, anunțul momentului despre implicarea Chinei în războiul din Ucraina!
Playtech.ro
ULUITOR! SUA, anunțul momentului despre implicarea Chinei în războiul din Ucraina!
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Invenţia unui băimărean a redus factura la gaze şi cu 70%. Inginerul dă asigurări că investiția poate fi recuperată în 6 luni
Observatornews.ro
Invenţia unui băimărean a redus factura la gaze şi cu 70%. Inginerul dă asigurări că investiția poate fi recuperată în 6 luni
O familie a trăit în casă cu un cadavru mumificat timp de 18 luni, refuzând să creadă că este mort. Rudele îi făceau masaj cu ulei
Știrileprotv.ro
O familie a trăit în casă cu un cadavru mumificat timp de 18 luni, refuzând să creadă că este mort. Rudele îi făceau masaj cu ulei
Schimbare radicală la Antena 3. Discursul lui Mircea Badea i-a impresionat pe toți 
FANATIK.RO
Schimbare radicală la Antena 3. Discursul lui Mircea Badea i-a impresionat pe toți 
Reghecampf, sunat de şefii clubului la care lucrează după ce s-a luat la bătaie cu Anamaria Prodan. Ce i-au spus
Orangesport.ro
Reghecampf, sunat de şefii clubului la care lucrează după ce s-a luat la bătaie cu Anamaria Prodan. Ce i-au spus
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?