Horoscop săptămânal Scorpion – 31 octombrie – 6 noiembrie
Între 31 octombrie și 2 noiembrie, la prânz, puternice motivații astrale pentru regimul relațiilor parteneriale care vor trece prin încercări și revizuiri de atitudine pe fondul impactului pe care îl va avea asupra lor Luna Plină în Taur din 31 octombrie.
Scorpionii se vor simți nesiguri, amenințați, mânați de stări de spirit speciale (neliniște, bănuieli, îndoieli, spaimă de semnificația ascunsă a unor afirmații sau inițiative care li se par motivate prin “lucrătura” a cuiva). Nu este o perioadă indicată pentru afaceri, alianțe, fie și în baza unui contract aparent în regulă, cu persoane asupra cărora nativii au deja (serioase) îndoieli sau în legătură cu care au primit avertismente. Turnuri riscante în cazul proceselor și al anchetelor.
Între 2 noiembrie, după ora 12:00, și sfârșitul zilei de 4 noiembrie, context mai puțin relevant pentru activitățile financiare și pentru demersurile care vizează un litigiu pe chestiuni patrimoniale.
În ziua de 4 noiembrie, Mercur va reveni la mersul direct; el va străbate ultimele grade ale zodiei Balanță până pe 10 noiembrie, timp în care va permite ca niște procese logice, raționale să-i conducă spre concluzii revelatoare; astfel, Scorpionii își vor da seama de evidențele care au fost ferite de ochii și de conștiința lor până acum. În unele cazuri, cu același efect, mai pot funcționa și niște informații care le vor parveni pe căi speciale (mărturisire, secret descoperit, sugerare a adevărului).
Între 4 noiembrie, după ora 23:46, și 6 noiembrie, cele două case ale comunicării, învățării și ale progresului prin cunoaștere vor funcționa mai prost: nativii vor primi cu îndoială o serie de sugestii și avertismente, vor asimila mai greu noile informații și, în general, le vor dezvolta tendințele conservatoare care, trecute prin proba timpului, le vor da siguranța că nu riscă sau nu greșesc în demersurile lor.