Citește Horoscop săptămânal Scorpion. Previziuni pentru perioada 6 – 12 iulie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Scorpion.
Horoscop săptămânal Scorpion – 6 – 12 iulie 2024
Între 6 și 7 iulie dimineața, problemele de conștiință, de crez sau de scop în viață vor căpăta, brusc, o importanță inedită pe fondul Lunii Noi, în Rac, din 6 iulie, care va accentua aceste temeiuri interioare pe baza cărora nativii își vor croi și își vor trăi viața.
Semn de Apă, Scorpionii vor rezona mai profund și mai intens la această Lună Nouă, și ea aparținând unui semn de Apă, ceea ce le poate oferi șansa unor intuiții, revelații, presimțiri, limpeziri ale gândurilor și sentimentelor. Unii, cu mai multă experiență de viață și cu mai multă dorință de aflare a adevărului, ar trebui să mediteze, în liniște, în acest răstimp, pentru a primi, pe diferite căi, răspunsurile așteptate.
Între 7 iulie, după ora 06:56′, și 9 iulie, după-amiaza, Scorpionii se pot afirma în spațiul public, într-un context social, politic, cultural sau profesional și se pot pronunța cu mult temei și capacitate de convingere sau de entuziasmare a asistenței pe o temă spinoasă, care cere mult curaj în abordarea ei deschisă.
În această casă a X-a a carierei, din 11 iulie, Scorpionii vor primi un ajutor esențial de la planeta Venus care, până pe 5 august, le va alunga dușmanii, rivalii și competitorii, „curățându-le” parcursul în care doresc să se afirme ori să se instaleze autoritar ca niște specialiști respectați. Între 9 iulie, după ora 16:48′, și 12 iulie, în zori, relații personale corecte, cu o bună stăpânire a emoțiilor, a intereselor sau a slăbiciunilor.
Din 12 iulie, după ora 05:07′, cele două case ale sănătății vor sta sub semnul unui dezechilibru generat de provocările și exagerările unor colegi de muncă sau superiori; alteori, poate că nativii înșiși vor exagera în activitatea profesională din dorința de a duce la sfârșit un proiect dificil care-i epuizează fizic și-i consumă nervos. Momente de mânie, de revoltă sau chiar de abandon (temporar) al unei activități care-i nemulțumește.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.