În schimb, va contribui la deteriorarea relațiilor sau va provoca poate chiar o despărțire, o separare, o înstrăinare pe termen lung sau definitivă. Între 20 și 22 ianuarie dimineața, posibile restructurări la locul de muncă; abordări pe baza unor temeiuri juridice ale unor chestiuni salariale sau ale unor conflicte de muncă (revendicări, pretenții, contestații, reclamații, sesizări).

Perioadă intensă în care nativii vor consuma energie, se vor obosi și-și vor supune organismul la stres. Poate fi afectat aparatul locomotor, sistemul hepato-biliar, circulația sângelui, sistemul arterial, zona anatomică a șoldului și fiziologia nervilor sciatici.

Între 22 ianuarie, după ora 7:00, și 24 ianuarie după-amiaza, dialoguri cu partenerul de viață, de afaceri, de proiect, cu rivalii și dușmanii, uneori, restrânse la strictul necesar, alteori, reprimate sau marcate de un vizibil dezinteres pentru împăcare, cooperare, găsirea unei soluții, dezamorsarea conflictului.

Din 20 ianuarie, când Soarele va intra în zodia Vărsătorului, posibilă surpriză, mai ales sub forma unei știri, informații, declarații cu privire la o chestiune materială sau financiară care îl va obliga pe nativ să schimbe abordarea respectivei probleme. Din 24 ianuarie, după ora 15:21, accent special care instaurează brusc un nou statut material în viața unui nativ provocat sau precipitat de producerea Lunii Noi în Vărsător.

VIDEO L-a lăsat cu mâna întins pe ministrul Eduard Novak! Moment tensionat între Ana Maria Popescu și ministrul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO L-a lăsat cu mâna întins pe ministrul Eduard Novak! Moment tensionat între Ana Maria Popescu și ministrul Sportului
De ce a plecat Oana Cuzino de la PRO TV, după 18 ani. Chiar ea a spus. Stupoare pentru fani
Playtech.ro
De ce a plecat Oana Cuzino de la PRO TV, după 18 ani. Chiar ea a spus. Stupoare pentru fani
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
HOROSCOP
Horoscop 28 iulie 2021. Peștii trebuie să țină sub control gândurile negre, ca să nu-și coloreze zilele sumbru
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD