Mergi direct la conținut »
Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Rac pentru perioada 24 - 30 august 2019
Horoscop Libertatea > Lifestyle > Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Rac pentru perioada 24 - 30 august 2019

Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Rac pentru perioada 24 – 30 august 2019

Între 24 și 25 august, efort de lămurire interioară cu privire la evenimentele de dată recentă a căror motivație și semnificație le este neclară și asupra cărora nu se pot pronunța.

Între 26 august, după ora 0:06, și începutul zilei de 28 august, moment astral convenabil pentru cei născuți în zodia Racului ca efect al tranzitului Lunii prin semnul lor zodiacal natal, care îi va cupla la energiile de care au nevoie și care le va permite să evolueze în armonie cu natura lor zodiacală.

Între 28 august, după ora 2:54, și începutul zilei de 30 august, posibilă victorie obținută în urma demersurilor, făcute de câte un nativ, de ceva vreme încoace, menite să corecteze, să reglementeze sau să amelioreze condițiile de plată pentru activitatea principală sau pentru cea colaterală depusă de acesta.

Din 30 august, după ora 2:58, schimbare de registru în sectorul comunicării interumane, al schimbului de informații, al învățăturii, al examenelor și al dialogurilor oficiale sau al deplasărilor de scurtă durată pe fondul intrării, în ziua de 29 august, a planetei Mercur în zodia Fecioarei. Până pe 14 septembrie, Mercur va permite specularea/valorificarea inteligentă a educației, instrucției sau a bagajului de cunoștințe acumulat, până acum, de către un nativ, în contextul unor examene și verificări.

Vor fi avantajate disciplinele practice; nativii se vor putea afirma prin volumul mare și corect al cunoștințelor tehnice, însoțite de îndemânare, gândire logică, experiență sau rutină care le vor permite să facă o impresie bună. Luna Nouă în Fecioară, din 30 august, se va asocia cu o veste, cu o realizare, cu o situație specială sau cu o decizie importantă prin consecințele ei în plan material. Cei pentru care se va pune problema unei schimbări profesionale vor cântări atent riscurile și câștigurile ce vor decurge în urma unui transfer.

 
 
Close
Închide