► Hypogeum, locul sacru din adâncuri
În Malta e singurul templu preistoric, construit sub pământ, care datează din anul 3.500 î.Hr. Complexul Hypogeum, din Hal Saflieni, a fost dezvoltat pornind de la o serie de peşteri naturale care au fost lărgite şi împărţite în holuri şi încăperi cu diverse destinaţii.
Întreaga structură se întinde pe trei niveluri, iar o bună parte din ea a servit, la un moment dat, drept necropolă. Încăperile din centru au fost destinate locului de rugăciune şi ritualuri, iar pe zidurile înconjurătoare se observă sculpturi şi desene colorate cu roşu şi negru. Mediul din templul subteran este protejat cu stricteţe, fiind acceptat numai un număr de 80 de turişti pe zi.
► Templul experienţelor misterioase
Complexul religios de la Chavin, din Peru, a fost construit în urmă cu aproximativ 2.500 de ani, dar templul aflat în interiorul sitului pare să fie mult mai vechi, de acum trei milenii. A fost cel mai important centru religios al regiunii, locuitori aflaţi la zeci de kilometri depărtare venind aici, în pelerinaj, să participe la ceremoniile religioase şi să consulte oracolul. Structura complexă a templului a fost îndelung studiată în ultimii ani şi a dezvăluit unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale istoriei. Tunelurile şi holurile templului au fost construite astfel încât sunetele să reverbereze, să se amplifice şi să transmită o stare de nelinişte şi dezorientare asemănătoare consumării unor droguri. În plus, datorită unor ferestre bine amplasate, razele soarelui proiectau pe pereţii tunelurilor umbre haotice şi înfricoşătoare. Ritualurile deveneau astfel experienţe religioase cutremurătoare, cu efecte profunde asupra psihicului celor prezenţi. Se pare că templul era destinat unor ceremonii iniţiatice la care participau, probabil, numai conducătorii şi liderii războinici.
► Oracolul de la Delphi
Sute de pelerini veneau la oracolul din Delphi să ceară sfaturi în vreme de restrişte, când războiul, foametea şi bolile le bântuiau oraşele. Influenţa templului din Delphi era deosebit de puternică în Grecia antică şi nicio decizie politică sau militară nu era luată fără a fi consultat oracolul. Templul închinat lui Apollo a fost construit cu aproximativ opt secole înainte de Hristos, la poalele muntelui Parnas, în locul ales chiar de marele zeu, după cum spune legenda. În peştera de aici sălăşluia un şarpe pe care Apollo l-a ucis, dar spiritul lui a rămas viu şi ajuta preotesele să intre în transă pentru a primi mesajele zeului. Consultarea oracolului nu era deloc ieftină. Cei care aveau nevoie de sfatul zeului trebuiau să cumpere o prăjitură foarte scumpă, care se vindea la templu, să sacrifice animale şi să le dăruiască preoţilor aur şi daruri bogate. Delphi era inima spirituală a Eladei, buricul pământului, cum îl considerau vechii greci, dar nici faima şi nici bogăţiile lui nu l-au ajutat să supravieţuiască timpului. Templul a trecut prin foc şi cutremure, a fost reconstruit, dar a fost desfiinţat în timpul împăratului Theodosie cel Mare, în anul 390, după ce preotesele au fost acuzate că se închină Diavolului pentru a prezice viitorul.
► Göbekli Tepe, cel mai vechi sanctuar
Cea mai veche structură construită de om, considerată cel mai vechi templu al lumii, se află în sudul Turciei, în apropiere de localitatea Urfa. Arheologii au scos la lumină doar o zecime din ansamblul de la Göbekli Tepe, construit cu peste 12.000 de ani în urmă, dar descoperirile lor au uimit o lume întreagă. O colină artificială acoperă 240 de stâlpi sub forma literei „T”, dispuşi în cerc, pe suprafaţa cărora sunt sculptate siluete de animale şi păsări. Şerpi, scorpioni, mistreţi sau lei sunt reprezentaţi în piatră, cu detalii bine conturate şi cu o măiestrie aparte, în vremurile în care cea mai mare parte a populaţiei era nomadă şi se îndeletnicea cu vânătoarea. La Göbekli Tepe, se pare că arta a înflorit înaintea agriculturii şi comerţului. Construcţia megalitică avea rolul unui templu în care erau veneraţi morţii şi animalele de pradă înzestrate cu puteri supranaturale. Fiecare stâlp, în greutate de aproximativ trei tone, a fost tăiat în stâncă, în peşterile din apropiere, şi transportat pe braţele a zeci de lucrători către situl religios. Cu siguranţă, cei care au construit un astfel de templu nu erau nomazi, ci un grup cu o structură socială bine determinată, cu lideri, arhitecţi, muncitori şi vânători care asigurau hrana tuturor.
CEL MAI VECHI LĂCAŞ DE CULT CREŞTIN
Noile săpături arheologice din Iordania au scos la lumină cea mai veche biserică a credincioşilor creştini cunoscută până acum. Edificiul a fost amenajat într-o peşteră, în nordul Iordaniei, în regiunea Rihab. Cercetătorii susţin că lăcaşul datează din anii 33-70 d. Hr., iar cei care l-au întemeiat puteau fi ucenici ai lui Iisus care au părăsit Ierusalimul din cauza persecuţiilor împotriva creştinilor. În interiorul peşterii, au fost descoperite pietre şlefuite care au servit drept altar şi o fântână adâncă, de unde se aprovizionau.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei