Referindu-se la această nouă confirmare, Coiotu’ a spus: „Kempes este unul dintre puţinii solişti ce au scris pagini întregi de istorie în cartea rockului românesc. A reuşit prin timbrul său unic şi prin prezenţa scenică sa ajunga în sufletele ascultătorilor de rock. Ţin minte perfect ziua în care am ascultat pentru prima oară vocea lui Ovidiu. Din acea zi a rămas mereu cu mine, în mintea mea. Sunt extrem de fericit că s-a întors în ţara şi sunt onorat să împart scena cu el în cadrul show-ului pe care îl pregătim pentru 26 aprilie.”
Despre îndrăzneţul proiect STELELE ROCKULUI ROMÂNESC  Balaurul a adăugat: „cred că vom avea o primă ediţie despre care să se vorbească multă vreme de acum înainte. Suntem mândri că am reuşit să facem un lucru pe care puţini îl mai credeau realizabil într-o astfel de perioadă – cine visa că va avea ocazia să îi vadă în cadrul aceluiaşi eveniment pe CRISTI MINCULESCU & NUŢU OLTEANU (ex IRIS), KEMPES (ex Cargo), PAUL CIUCI & ADRIAN TINCA (COMPACT), OVIDIU LIPAN ŢĂNDĂRICĂ (PASAREA ROCK, ex PHOENIX), DAN ILIESCU (TIMPURI NOI), EUGEN MIHĂESCU & GABI NICOLAU ‘GURIŢĂ’ (KRYPTON), VICTOR SOLOMON & FLORIAN STOICA (ex CONEXIUNI)şi TROOPER.”
Pe 26 aprilie veţi călători în timp cu „Trenul Fără Naş” şi veţi afla  ce înseamnă „Destin”,  o veţi reîntâlni pe „Fata Din Vis,” veţi rupe „Lanţurile,”  îi veţi regăsi pe „Luca”, „Vecina”, „Stere”, „Adeline”, „Tanţa” şi „Stan”, veţi cunoaşte „Viaţa de rocker” iar la final veţi fi „Tari ca munţii”!
Iar mesajul transmis de toţi cei 5 memebri TROOPER este următorul: „sperăm ca alături de voi să le putem oferi acesor mari muzicieni o seară de neuitat!” Gazda evenimentului va fi CRISTI HRUBARU.
KEMPES vine printre Stelele Rockului Românesc pe 26 aprilie la Arenele Romane
Pentru concertul din 26 aprilie sunt în vânzare următoarele categorii de bilete:
Categoria 1 – 100 lei – meet & greet cu Trooper, Cristi Minculescu, Nuţu Olteanu
Categoria 2 –  50 lei – acces general
Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.iabilet.ro, www.metalhead.ro/bilete, www.eventim.ro şi www.myticket.ro  
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
FANATIK.RO
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”

Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Observatornews.ro
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI