Locul lui de muncă era locul adulterului

— Ești dependent de bani, e clar! i-am zis odată, în speranța de a deschide o discuție și de a lămuri lucrurile.

— Parcă ai descoperit chibritul acum! Cine nu e? Nu vezi că nu te poți mișca fără bani, nu te poți învârti? Mihaela, deschide ochii, pe ce lume trăiești? mi-a întors imediat vorba Paul.

— Pe aceeași lume ca tine! Doar nu ai pretenția să fie toate zilele la fel, într-una e mai bine, în alta mai putin bine… Nici oamenii nu sunt la fel.’..

— Rămâi tu cu filozofiile și basmele tale de adormit copiii! Eu mă duc să împrumut niște bani de la

Mihai până la salariu, am chef să beau o bere. și dus a fost. Vreo patru ore nu am știut nimic de el. Când s-a întors, de-abia se ținea pe picioare. Nu mai fusese niciodată atât de amețit.

— De unde vii, Paul? Acum viața e mai frumoasă?

S-a uitat la mine ca la o străină, după care s-a culcat. Nu l-am suportat lângă mine în noaptea aceea. Pentru că bucătăria noastră este destul de mare, avem un fotoliu extensibil și acolo. L-am întins și am dormit în bucătărie. Eram foarte hotărâtă ca, a doua zi dimineață, să am o discuție cât se poate de serioasă cu Paul.

— Sper că e ultima dată când îmi faci una ca asta…

— Dar ce cu v-am deranjat, doamnă? Ce v-am făcut și nu v-a plăcut?

— Paul, îți arde și de miștocăreală! Aseară nici nu vedeai pe unde mergi! A M-a luat deodată în brațe. încercam să fiu serioasă, dar nu reușeam.

— Hai, te rog, lasă-mă!

— Iartă-mă, Miha, am ieșit și noi ca bărbații la o bere…

— Paul, nu-mi prea place cum sună chestia asta, au fost mai multe beri și nu-ți stă în fire să întârzii atât de mult…

— îți jur că nu se va mai repeta, numai iartă-mă!

Nu mai era bărbatul nemulțumit și ursuz care fusese cu o zi înainte. Era, aș putea spune, într-o stare nefiresc de veselă. A pregătit el cafeaua, mă tot săruta și făcea tot felul de glume. De la incidentul respectiv,în fiecare zi era tot mai bine dispus. într-o altă zi, de exemplu, m-a sunat din oraș și mi-a spus să ne întâlnim în centru.

— Da’ ce-ți veni, Paul? Nu ne-am mai întâlnit în oraș dinainte de a ne căsători…

— Nu ai chef să vedem un film?

— Avem bani de film?

— Da, bani sunt… mi-a spus el. De ceva timp, făceam economii ca să ne cumpărăm un apartament prin bancă. Aveam nevoie de o anumită sumă pentru avans. De aceea renunțaserăm la mici mofturi, film, teatru, ieșit cu prietenii, concedii de zece zile. Curios, Paul al meu nu mai suferea din cauza lipsei de bani, era din ce în ce mai disponibil să cheltuiască și nu mai pomenea de neajunsuri! Mai repede decât credeam aveam să descopăr și „sursa” veseliei lui nemărginite…

în timp ce făceam dragoste, s-a auzit telefonul lui. O dată, de două ori, de trei ori. Primise mai multe mesaje. Nu m-a surprins sunetul telefonului, cât altceva: faptul că îl lăsase deschis în timp ce făceam dragoste. Să-l închidem în timpul acestor momente intime era „mica noastră înțelegere”. Paul al meu încălcase înțelegerea. Pentru cine?

— De ce nu l-ai închis?

— Pentru că am uitat…

— Niciodată nu ai mai uitat, Paul! A întors privirea, s-a ridicat din pat

și s-a dus spre blugi să-și caute, probabil, telefonul.

— Uită-te la mine când îți vorbesc! De ce ai plecat de lângă mine?

— Miha, liniștește-te, ce ai? M-am dus să-l închid. Asta e tot!

Am început să plâng. Simțeam că mă mințea și că făcea din mine ce voia. M-am îmbrăcat și m-am dus în bucătărie. Am încercat să citesc, ca să nu mă mai gândesc la ceea ce mă preocupa de fapt. Am realizat că citisem aceeași frază de cinci ori fără să fi înțeles ceva. Am închis cartea. Era aproape miezul nopții și, pentru prima dată după zece ani de căsnicie, simțeam că împart casa cu un străin. Trăiam în nesiguranță și asta era suficient ca să-mi pierd încrederea, încetul cu încetul, în soțul meu. Paul adormise, era o liniște perfectă și, brusc, am auzit din nou telefonul lui. Un nou mesaj!

„Iubire, mâine, același loc, aceeași oră”. La sfârșitul mesajului, era o figurină care imita un sărut. și ca semnătură: „șefa”.

Am pus telefonul încet la locul lui. Acum realizasem că, atunci când Paul se ridicase din pat să închidă telefonul – așa cum îmi spusese – în realitate, el verificase cine îi trimisese mesajele. Textul suna destul de „fierbinte”. M-am uitat la soțul meu și am rememorat toată ultima perioadă pe care o petrecuserăm împreună. „Filmul” amintirilor se declanșase cu întârzierea lui la bere și continua cu transformările miraculoase: veselia bruscă, cheful de viață, întâlnirile în oraș. Se metamorfoza în bărbatul pe care-l cunoscusem când m-am măritat. Voiam să îl trezesc să-i spun că am citit mesajul, că știu tot și că trebuie să găsim o soluție să terminăm cu minciunile. Dar nu am putut.

— Urmărește, te rog, mașina aceea albastră!

— Doamnă…

— Fă cum îți spun, te plătesc doar! Taximetristul s-a uitat la mine și a pornit mașina. După o noapte de nesomn și de gânduri negre, concluzia la care ajunsesem era să-mi fac dreptate singură. Nu am sunat-o nici pe mama, nici pe prietena cea mai bună.

Am vrut să rezolv problema cu propriile puteri. în mod normal, Paul ar fi trebuit să ajungă la serviciu, dar el a ajuns într-un loc pe care eu nu-l știam. Se pare că-și schimbase locul de muncă, iar mie nu-mi spusese nimic. Când am ajuns la firma respectivă, am așteptat vreo șase ore până a ieșit. ținea o femeie de după gât. Eram pe strada de vizavi, de-abia mă abțineam să alerg spre ei, să fac un gest, să-mi arăt revolta. Dar nu puteam. S-au urcat în mașină, i-am văzut sărutându-se, îmbrățișându-se. Am chemat imediat un taxi și m-am dus acasă. îmi făcusem deja prea mult rău.

— și cum a fost azi? ți-au intrat banii? Te văd foarte vesel…

— Da, mi-au intrat și ți-am luat ce-ți place ție mai mult…

îmi cumpărase prăjitura preferată, o șarlotă. Am luat-o, am dat să mănânc și i-am spus:

— E bonus din partea „șefei”?

— Ce șefă, Miha?

— șefa care îți scrie mesaje amoroase…

S-a albit la față.

— Vrei să spui că mi-ai umblat în telefon?

— Iar tu vrei să-mi spui că tocmai ai recunoscut că mă înșeli?

I-am aruncat șarlota în față și am început să țip la el, fără a-mi da seama ce-i spuneam.

— Mihaela, oprește-te! Nu e nimic din ceea ce crezi!

— Tocmai asta e, Paul! Că e doar ceea ce cred eu!

Voiam să-l lovesc, dar mă ținea strâns în brațe. Mă imobilizase. Nu știam dacă mai voiam să aflu ceva în plus, era suficient ce văzusem, ce aflasem. Am stat ore în șir și-am discutat. A recunoscut totul. Sublinia faptul că e o simplă aventură și că se încurcase cu femeia respectivă din cauza jobului. îi oferise mai mulți bani.

După ore în șir de discuție, am reușit să ajungem la un compromis: îl iert, dar cu o condiție, să-și caute un alt loc de muncă. A doua zi și-a dat demisia. A fost momentul în care am simțit că mi-am recâștigat soțul.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE