M-am lecuit de aventuri cu femei măritate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am fost norocos că am scăpat doar nițel șifonat după scărmăneala servită de soțul pe care l-am încornorat. Încă nu mi-au trecut vânătăile, dar știu sigur că mi-a trecut cheful s-o strâng în brate pe frumoasa aia măritată... Sau pe orice altă frumusețe cu verighetă pe deget.
Tărășenia a început când ei i s-a oprit motorul, în parcarea celui mai trendy supermarket din orașul nostru. Eu împingeam căruțul plin-ochi în parcare, spre dubița mea jerpelită, dar de mare valoare, pe care am poreclit-o Măgarul. Cară marfa indispensabilă care-mi aprovizionează buticul - mai ales bere și vin la pet, că e cel mai accesibil. Lângă Măgar era bolidul bleu-metalizat, îți era mai mare dragul să-l privești. Când am dat cu ochii de șoferița care se căznea inutil să-l pornească, mi-am zis că nu se face să le întorc spatele semenilor aflați în dificultate. M-am întors spre splendoarea aia de mașină și m-am adresat frumuseții de la volan:
— Aveți probleme?
— Nu vrea să pornească, vă pricepeți cumva?
— S-ar putea, i-am răspuns eu, precaut. De fapt, nu mă pricep ca un mecanic adevărat, dar, ca unul amator, le am destul încât să-mi fac o idee. în cazul blondei, mi-o făcusem din prima. Avea cele două calități râvnite, cred, de orice femeie: era frumoasă și bogată, judecând după mașină, după aspectul ei impecabil și după inelul cu piatră mare, albastră, ce sclipea ostentativ în soare; precis că era cel mai mare safir pe care aveam să-l văd vreodată. Dar nu inelul ei mi-a dat ceva curaj, ci absența unei verighete vizibile pe deget. în cazul mașinii, după ce m-am jucat puțin pe sub capotă, am reușit să dau un diagnostic.
— Se pare că v-a murit bateria. Ar trebui să chemați...
— N-am timp să chem pe nimeni, a strigat ea, exasperată. Trebuie să ajung neapărat la facultate, am examen în jumate de oră!
N-am întrebat-o ce-i mai trebuie facultate, la situația ei strălucită. în schimb, m-am auzit făcându-i o propunere.
— Domnișoară, dacă sunteți așa grăbită, v-aș putea duce eu la facultate...
— Vai, ați putea? Mulțumesc! mi-a strigat ea, și-a luat geanta uriașă din bolidul ei și a sărit fără ezitare în Măgarul meu.
Tot mai năucit de filmul ăsta SF din care făceam și eu parte, am aruncat de-a valma în dubă baxurile rămase în cărucior și mi-am azvârlit propria persoană la volan.
— Nu e cine știe ce marcă, i-am zis cu mândrie în timp ce băgam cheia-n contact, dar i se-nvârt roțile când trebuie. Apropo, mă cheamă Sergiu.
— Pe mine, Lucia. Norocul mi te-a scos în cale! Dacă iau examenul, îți fac cinste!
Am ajuns în zece minute la facultate, numai eu știu câte stopuri am forțat.
— îmi dai numărul tău de mobil? m-a întrebat ea la despărțire.
I l-am dictat rapid și i-am urat baftă. Mi-a zâmbit și a tulit-o spre clădire. Am urmărit-o din priviri până a dispărut înăuntru. După aia, am cârmit-o agale spre treburile mele, zicându-mi că poate totuși nu visasem, fiindcă par-fumul ei discret și dulce plutea încă prin cabina prăfuită.
N-am crezut că o să mai aud vreodată de ea, dar am auzit chiar a doua zi.
— Lucia. Am luat examenul.
— Felicitări! ți-ai schimbat bateria la mașină?
— Da, dar nu de asta te-am sunat. Ne vedem, să-ți fac cinste?
— Când vrei tu!
La așa propunere hotărâtă, nu se putea decât un răspuns pe măsură, nu credeți?
— Diseară, la șapte.
— Perfect, unde?
— La mine, mi-a răspuns scurt și mi-a dat adresa.
Asta da cinste! știam eu că n-arăt rău deloc, dar nici așa de bine încât s-o merit. Lucia m-a primit în apartamentul ei cochet, situat într-un bloc cu patru etaje, lângă parc. Mobila era puțină, dar modernă. Cel mai mult mi-au atras atenția barul, canapeaua de piele și patul imens. și ea, bineînțeles. Purta un tricou alb, căzut pe un umăr, și un șort din blugi zdrențuit. Părul îi era fermecător de răvășit. N-am stat prea mult la discuții. După două pahare de whisky, m-am pomenit înlănțuit.
— îmi placi, Sergiu, a constatat ea. Hai cu mine!
M-a luat de mână și m-a condus în dormitor. Am urmat-o ca teleghidat.
Cândva, i-am luat palma ca să i-o sărut. Atunci am observat verigheta subțire, disimulată de inelul cu safirul ăla imens.
— Ești măritată? am întrebat-o temător.
— Da, mi-a răspuns ea, natural. Tu?
— Eu, nu. Dar...
— 0, nu-ți face griji, am un soț tare, tare ocupat. Când e în oraș, stă până-n noapte la firmă, e patron. Dar e rareori în oraș.
M-a cam luat cu frisoane. Auzisem numele uneia dintre cele mai tari firme din zonă. Iar despre patronul ei am citit într-un ziar local că ar fi unul dintre acei oameni de afaceri care reușesc să adune averi în mod miraculos, fără să fie deranjați de autorități.
— și dacă vine mai devreme?
— Nu vine aici. Avem o vilă la marginea orașului, dar mi-e urât să stau singură acolo. Doar nu te-ai speriat! Mai vii, nu-i așa? Mi-e atât de bine cu tine!
și mie îmi era bine cu ea, de aia m-am mai dus, însă nu așa des cum aș fi vrut. S-a mai întâmplat doar o singură dată. Nu de alta, dar pe la cinci dimineața, când am plecat de acolo, eram așteptat. Erau trei tipi în fața intrării în bloc, care păreau că așteaptă pe altcineva, nu pe mine. Unul dintre ei mi-a atras o clipă atenția: era un haidamac blond, cu o mutră fioroasă. Ceilalți doi păreau niște cimpanzei pe lângă gorila asta. Am grăbit puțin pasul, nu că-mi era frig. Când să descui portiera Măgarului, parcat pe trotuarul cu parcul, am simțit deodată un braț puternic care mă strângea de gât. Am fost sucit cu spatele la mașină, cât să-l văd pe unul din cimpanzei aplicându-mi un pumn în stomac. Am urlat de furie și durere, am început să dau ca nebunul din picioare. Brusc, am fost răsucit ca o păpușă de cârpă și m-am trezit nas în nas cu mata-hala. în clipele alea, nu-mi calculam șanse-le, voiam doar să-l lovesc. L-am apucat cu amândouă mâinile de gât și i-am tras un genunchi în burtă. Nici măcar nu s-a dezechilibrat, în schimb, eu am fost proiectat pe jos, la un metru de el. Nu fără să strâng în pumn un trofeu: când m-a împins, i-am smuls lanțul de la gât. Apoi, asupra mea s-a abătut o ploaie de picioare. La un moment dat, cineva a spus:
— Gata, lăsați-l! Data viitoare, se lasă cu sânge.
Adică, scăpasem ieftin... Totuși, mi-a trebuit mult timp ca să mă ridic de pe jos.
După ce m-am doftoricit cât de cât, m-am trântit în pat și am sunat-o pe Lucia. Dar nu mi-a răspuns. Atunci mi-am adus aminte de lanțul cu medalion, trofeul meu. L-am scos din buzunar, unde-l băgasem, și l-am examinat. Era galben și strălucea. Aur curat. Medalionul avea pe o parte o inimă gravată, iar pe cealaltă scria: L + C și, dedesubt, LOVE. L venea oare de la Lucia? Normal, altfel, ce-ar fi căutat C să mă bată în zori de zi în fața casei ei? Fata asta îl vrăjise și pe el.
Oare câte vizite-i făcuse ca să merite medalionul ăla? Dar oare grangurul încornorat știa? Dacă nu știa, avea s-o afle de la mine. Măcar s-o încaseze și C!
în ziua aia, m-am ocupat mai mult cu zăcutul și cu sunatul degeaba la mobilul mut al Luciei. Dar în dimineața următoare, m-am prezentat la firma X, m-am dus cu tupeu la recepție și am cerut ferm să-l văd imediat pe patron. Secretara m-a privit cam dubios, pe bună dreptate, judecând după ochiul meu umflat și mersul greoi. Mi-a comunicat că patronul, domnul M, este într-o ședință. I-am comunicat și eu că am ceva ce-i aparține. Cinci minute mai târziu, am aflat că patronul mă poate primi.
în ușă, am încremenit.
— Bună dimineața! închide ușa, vino și ia loc, m-a întâmpinat patronul amabil.
Stăteam față-n față cu matahala blondă.
— Păi... am scâncit eu.
— Uite ce este, înțeleg că ai ceva ce-mi aparține. îmi pare bine că mi-ai adus obiectul înapoi, țin mult la el. îmi pare rău pentru ce ți s-a întâmplat, dar ai meritat-o! Cât despre soția mea, nu-ți face griji, nu i-am reproșat nimic. îmi reproșez mie fiindcă n-am destul timp pentru ea. Totuși, nu era cazul să folosească în modul acela apartamentul firmei, destinat clienților din străinătate. știi ce? Dacă stau bine și mă gândesc, îmi place curajul tău. Cred că ți-aș putea găsi un loc pe măsură în firma mea, dacă te saturi vreodată să faci carieră într-un butic de bloc, a adăugat el și a întins mâna spre mine.
Atunci am simțit pe propria piele ce înseamnă să-ți înghețe sângele-n vine. N-apucasem să-i spun nici măcar cum mă cheamă, d-apoi cu ce mă ocup! Dintr-odată, țelul meu pe termen scurt s-a schimbat. Nu mă mai interesa ca matahala să-și ia pumni în bot, ci să ies cât mai rapid de acolo. I-am pus lanțul cu medalion în palmă și am rostit cea mai deșteaptă replică din viața mea:
— Ăăăă...
Pe urmă, am făcut stânga-mprejur și dus am fost.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
Citește mai multe povești de viață aici
