Maratonistul Tibi Ușeriu este unul dintre ambasadorii proiectului. Românul care a câștigat de trei ori consecutiv ultramaratonul arctic, Ultra 6633, are o poveste incredibilă, pe care a și pus-o între copertele unei cărți, în urmă cu un an. „27 de pași” vorbește despre demonii trecutului său, despre cum a primit o condamnare la 23 ani de închisoare, pentru jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor, și despre viața sa ca gardă de corp a unui interlop care avea legături cu mafia sârbească. A ieșit din pușcărie după zece ani. Tiberiu Ușeriu are acum 45 de ani și titlul cărții a fost dat de dimensiunea curții închisorii unde fostul deținut avea voie să se plimbe.

Alin Ușeriu conduce Asociația Tășuleasa Social din Bistrița unde fostul deținut s-a născut a doua oară. Acum se implică în proiecte de mediu și sociale și duce steagul României an de an la ultramaratonul arctic pe care l-a și câștigat.

Cei doi frați, inspirați de traseele pe care le-au văzut în alte țări, au hotărât să facă și în România un astfel de drum care să unească țara de la un colț la altul și să lege tradiții și identități. Primii 140 de kilometri de drum au fost deja inaugurați. Traseul va porni de la Drobeta-Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol – va străbate Transilvania și va ajunge până la Putna, unde se odihnește Ștefan cel Mare. Drumul este marcat cu elemente de identificare specifice, din materiale durabile, care să permită buna orientare a călătorului pe parcurs. Vor fi o mie de kilometri străbătuți prin zece județe – Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin. Infrastructura drumului cuprinde în primul rând modalităţile de marcare ale traseului: borne kilometrice din andezit, marcaje cu vopsea, indicatoare în locuri critice.

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați
Recomandări

Există și un Ghid al drumețului pe Via Transilvanica unde există toate detaliile despre acest traseu.

Citește și: Purtătorul de cuvânt al Bisericii îl ironizează, fără să-l numească, pe Codrin Ștefănescu: „Am luat ofensa aproape ca pe un compliment”, dar neagă orice conflict cu PSD

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Fraţii Tate au ieşit din închisoare, în aplauzele fanilor veniţi să-şi vadă idolii fără cătuşe. Ce au declarat milionarii la ieşirea din arest
Observatornews.ro
Fraţii Tate au ieşit din închisoare, în aplauzele fanilor veniţi să-şi vadă idolii fără cătuşe. Ce au declarat milionarii la ieşirea din arest
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Filmul românesc de pe Netflix care te va impresiona de la primele secunde. Povestea emoționantă a atins inimile a sute de mii de români
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care te va impresiona de la primele secunde. Povestea emoționantă a atins inimile a sute de mii de români
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață