Va fi vara împlinirilor şi a momentelor fericite în familie pentru majoritatea zodiilor. Dar cele mai norocoase vor fi semnele de Aer (Gemeni, Balanță, Vărsător ) şi de Foc (Berbec, Leu, Săgetător). Nativele cu semn de Apă (Rac, Scorpion, Pești) vor avea o vară mai puţin strălucitoare decât cea de anul trecut, dar în iulie se vor bucura să scape de poveri care le apasă sufletul. Iunie vine cu promisiuni şi şanse concrete pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, mai ales pentru zodiile de Foc. August va fi luna dedicată familiei, iar multe dintre nativele născute în zodii de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) vor deveni mame. Tot august va fi luna în care ne putem îndrepta greşelile şi ne putem împăca cu oameni pe care i-am rănit.

Berbec 21 martie – 20 aprilie

Uranus promite surprize mari!

Vei avea o vară plină de surprize, dar vestea bună este că cele mai multe dintre ele vor fi fericite și vor deschide în calea ta noi perspective. Gândeşte-te bine la dorinţele neîmplinite de până acum şi încearcă să le transformi în realitate. În vara aceasta, prietenii sau familia vor fi alături de tine şi te vor ajuta să reuşeşti.  Îndeosebi, luna iulie va fi perioada cea mai frumoasă și cea mai fericită, cu multe împliniri și bucurii. În iunie, câtă vreme Marte este retrograd, nu va fi simplu să rezolvi problemele de cuplu, iar programul de muncă va rămâne încărcat. Dar astrele te ajută în iulie să alungi toate problemele din dragoste și să te bucuri de o vacanță liniștită. Dacă eşti în căutarea unui nou partener, cea mai bună perioadă este cuprinsă între 10 şi 17 iulie. În august, pregătește-te pentru schimbări și îmbunătățește-ți viața!

Evenimentele majore pentru Berbeci

29 iunie: Marte, astrul guvernator al zodiei tale, își încheie mersul retrograd în semnul Scorpionului și te ajută să redescoperi dragostea.

29 iulie: Uranus, astrul surprizelor, își începe mersul retrograd în zodia ta și te avertizează că va veni o perioadă cu multe evenimente și schimbări neașteptate.

 Taur (21 aprilie – 21 mai)

A venit momentul să riști

Puține evenimente astrale majore vor influența zodia ta, ceea ce înseamnă că vei beneficia de o vară liniștită și senină, cu foarte puține schimbări și evenimente nedorite. Vestea bună este că astrele vor colabora pentru a te ajuta să îți pui în aplicare toate planurile, așa cum le-ai gândit. Nu te lăsa descurajată de micile probleme cotidiene care apar din când în când și nici de bugetul modest. Fă haz de necaz și păstrează-ţi speranţa pentru că Jupiter din Casa profesiei îţi oferă şanse noi să îţi lărgeşti domeniul de lucru sau să prinzi o promovare. Poți descoperi metode noi să îţi înmulţeşti banii sau, măcar, să câştigi un pic mai mult. Ar fi bine să laşi deoparte proverbiala ta teamă de nou şi să rişti căutând un alt loc de muncă. August va fi o lună frumoasă, cu un concediu reușit și cu relaxare.

Evenimentele majore pentru Tauri

17 iunie: Venus, astrul tău protector, intră în semnul de apă al Racului unde influențează în mod benefic dragostea, relațiile de familie și sănătatea.

19 iulie: va fi Lună plină în Capricorn, eveniment astral care influențează puternic și zodia ta și va aduce o mare bucurie în familie.

Gemeni 22 mai – 21 iunie

Păstrează-ți echilibrul interior!

Vara începe pentru zodia ta sub semnul Lunii noi și te anunță că trebuie să te confrunţi cu experienţe deosebite și evenimente care îți vor marca viitorul. Va trebui să găseşti echilibrul perfect între stabilitate şi schimbare, mai ales pe plan emoţional. Nu trebuie să te temi să rupi legătura cu anumite persoane din trecut, dar păşeşte cu precauţie într-o nouă relaţie. Perioada 12 – 30 iunie va fi cea mai frumoasă din toată vara. Vei avea atunci şanse foarte mari să îţi vezi visele devenind realitate, mai ales cele la care ai sperat în ultimii doi ani. Ai grijă doar să păstrezi banii potriviți pentru proiectele, deoarece câștigurile de la începutul verii se pot risipi ușor pe vacanțe și călătorii. Dacă îţi doreşti o slujbă nouă, apare o şansă bună în preajma zilei de 18 august, când eclipsa de Lună plină din Vărsător poate aduce schimbări mari în viața ta.

Evenimentele majore pentru Gemeni

12 iunie: Mercur ajunge acasă, în zodia ta, și va aduce numeroase vești bune, călătorii, întâlniri și pasiune.

18 august: eclipsa de Lună din Vărsător marchează o decizie sau o schimbare dramatică care poate fi începutul unei noi etape în viața ta.

Continuarea AICI, pe libertatea pentru femei

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.