MĂŞTI NATURALE care îţi redau FRUMUSEŢEA TENULUI

Comentează

 

Mască tonică cu MĂR

Toate vrem să ne simţim pielea curată şi luminoasă.
O metodă simplă şi deloc costisitoare este aplicarea unei măşti naturale cu măr, iar marele avantaj constă în faptul că este potrivită pentru toate tipurile de ten. Iei fructul, îl dai pe răzătoare, apoi îl aplici pe toată suprafaţa tenului. Lasă masca să acţioneze 12-15 minute, după care clăteşti bine cu apă.

CARTOFII diminuează ridurile

Poate nu ştiai, dar cartofii sunt un excelent remediu împotriva ridurilor. Tot ce trebuie să faci este să fierbi doi cartofi, de dimensiuni medii, apoi îi laşi să se răcească la temperatura camerei. Îi pisezi şi îi amesteci cu puţin lapte, până obţii o pastă nu foarte subţire, pe care s-o poţi aplica pe toată faţa. Laşi să acţioneze 15-20 de minute, apoi clăteşti cu apă călduţă.

SPANACUL şi AVOCADO calmează iritaţiile

O soluţie excelentă pentru tenul sensibil sau iritat este masca cu spanac, dar şi cea cu avocado. În cazul celei dintâi, fierbi spanacul tăiat mărunt, apoi îl laşi la răcit şi îl pui pe o batistă. Aplici totul pe faţă şi laşi să acţioneze un sfert de oră. În ce priveşte masca din avocado, aceasta este recomandată tenului foarte uscat. Pisezi pulpa de avocado, adaugi câteva picături de ulei de măsline extravirgin, apoi aplici amestecul zece minute. Vei constata efectele vizibile dacă repeţi procedura timp de zece zile.

Hidratează cu MIERE şi MORCOVI

Păstrează-ţi tenul hidratat cu o mască foarte eficientă pe care o poţi prepara cu 5 linguriţe de miere în amestec cu trei morcovi medii, fierţi şi pasaţi. Omogenizezi bine şi pasta obţinută o aplici pe tenul curăţat. Laşi să acţioneze 10-12 minute, iar apoi îţi clăteşti faţa cu apă călduţă. E recomandat să repeţi procedura de două ori pe săptămâna, timp de o lună.

CASTRAVEŢII şi VINETELE îndepărtează petele

Poţi înlătura foarte bine petele de pe ten cu ajutorul măştilor cu castraveţi, dar şi cu vinete. Aşadar, iei un castravete mare sau trei mai mici, îi tai felii şi le aplici pe faţă. Laşi să acţioneze un sfert de oră. Ca efect, va atenua petele şi va calma iritaţiile pielii. Vinetele au şi ele un efect excelent în atenuarea petelor. Iei pulpa legumei, o mărunţeşti şi o aplici pe piele. Laşi să acţioneze o jumătate de oră, iar la final clăteşti cu apă călduţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Florin Mihalache
10:00
Fostul general STS Florin Mihalache, achitat după o condamnare de 3 ani și 8 luni pentru trafic de influență pe lângă Marian Vanghelie. Curtea de Apel: „Denunțătoarea nu e credibilă”
MONDEN
Mirabela Grădinaru în SUA alături de Olena Zelenska | Foto: Facebook „România în lumină”
11:06
Cum a apărut Mirabela Grădinaru alături de Melania Trump: „Interes major”
Daciana Sârbu
10:31
Daciana Sârbu, imagine rară alături de Maria, fiica adoptată de ea și deVictor Ponta. Fata a împlinit 12 ani.
POLITIC
Camera Deputaților, Parlamentul României
10:53
Sondaj Avangarde: Pe cine consideră românii vinovați pentru criza politică actuală. 31% dintre ei se tem și de o criză economică
Singura fotografie cu Olimpiea Crețeanu disponibilă pe net în acest moment
10:46
Judecătoarea care a suspendat 5 hotărâri ale Guvernului Bolojan va judeca cererea de anulare a decretului lui Siegfried Mureșan. Cine e Olimpiea Crețeanu
Ultimele știri
Analiză
10:00
Numărul localităților fără primar s-a dublat în România în ultimele două luni. Cum este aplicată noua lege ANI
11:44
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
11:31
În 1987, lumea s-a temut de un dezastru și a interzis gazele toxice. Ce se întâmplă după 40 de ani cu gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii
11:26
Când difuzează Antena 1 „Destine cu parfum de lavandă” și „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”
TRENDING
08:31
Asociația Italienilor din România atacă desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și dă în judecată Administrația Prezidențială și Monitorul Oficial
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
24 sept.
Horoscop 25 septembrie 2026. Taurii au multe pe cap, sunt puși pe treabă, dar astăzi va fi mai greu să îi mobilizeze pe cei din jur
24 sept.
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
Shaorma
11:09
Mâncarea preferată a românilor are în sfârșit propriul festival! Unde și când se va alege „Cea mai bună shaorma din România”
Izvorul Nilului în Uganda, o cascadă cu spumă care pare că despică munții
08:50
A fost odată cel mai mare mister geologic al lumii, dar astăzi este poarta către o lume a peisajelor ireale
Pahar de apă de la robinet
08:30
Câtă apă trebuie să bei zilnic: „Recomandări clare în funcție de vârstă”
Neha Thakur în timp ce face un selfie lângă un camion roșu
07:20
O tânără a renunțat la cariera de stewardesă pentru a deveni șoferiță de camion: „Urmați-vă pasiunea cu încredere”
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Un seismograf care înregistrează magnitudinea unui cutremur
09:08
Cutremur în România azi, 25 septembrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
O stradă umedă de toamnă acoperită cu frunze uscate împrăștiate, învăluită într-o ceață ușoară sau abur ce se ridică de pe caldarâm.
07:52
Prognoza meteo pentru octombrie 2026 în România. ANM a anunțat cum va fi vremea în a doua lună de toamnă
Două avioane de luptă F-16, ridicate pentru un exercițiu militar în Tulcea
07:28
Mesaj RO-Alert și două avioane F-16 ridicate de la sol, după ce o țintă aeriană a fost detectată la 20 km de Galați
Compania germană Rheinmetall este penalizată de MApN cu zeci de mii de euro pe zi pentru întârzierea livrării sistemelor antiaeriene Oerlikon. Foto: Facebook / Forțele Terestre Române
24 sept.
Rheinmetall plătește penalități de zeci de mii de euro pe zi României pentru întârzierea sistemelor antiaeriene. Radu Miruță: „Sunt sume imense”
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
08:50
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal